Complexul Județean Bistrița-Năsăud și Complexul Județean Bistrița-Năsăud, organizează la data de 7 aprilie de la ora 17.00, lansarea celui de al patrulea volum „Patrimoniul preindustrial și industrial în România”, o adevărată enciclopedie a patrimoniului tehnic de pe teritoriul României.

Evenimentul are loc la Centrul German de pe str. Dornei nr.5, iar volumul a apărut la editura „Honterus” din Sibiu.

„Eruditul cercetătorul Volker Wollmann, cu străvechi origini bistrițene, își continuă ambițiosul demers de înregistrare și analiză a patrimoniului preindustrial și industrial din România, cu acribie, pasiune și efort documentar” potrivit unui comunicat remis redacției.

Volumul investighează obiective și instalații din domeniul transportului urban, podurile rutiere, inclusiv podurile acoperite din lemn, vestigii ale iluminatului public, turnurile și remizele de pompieri, dar și băile și cântarele publice păstrate pe teritoriul României.
Progresul tehnic, realizările de excepție din domeniul industrial, dau măsura capacității societății românești de inovare, adaptare și preluare a descoperirilor tehnologice ale epocii industriale. Adevărate monografii tematice, analize riguroase, investigații ample în arhive și în teren nu doar înregistrează dar și atrage atenția asupra pericolului în care se găsesc aceste categorii de vestigii și importanța lor pentru orice cultură și societate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.