Firma patronată de europarlamentarul Rareş Bogdan, Trend Communication SRL,  urmează să primească despăgubiri de peste 1,6 milioane de lei pentru un teren intravilan de 2800 mp din Colonia Sopor, cuprins în coridorul de expropriere propus pentru realizarea metroului clujean. Societatea a intrat în posesia terenului în urmă 20 de ani,  iar valoarea imobilului a crescut aproape de 50 de ori de atunci. Însă, până să ajungă la Rareș Bogdan, terenul a fost prins într-un labirint al tranzacțiilor, în care sunt implicate personaje cunoscute din lumea politică. Ba chiar a fost nevoie de o acțiune în instanță pentru clarificarea proprietății terenului.

Terenul a ajuns la firma lui Rareș Bogdan în urmă cu două decenii, în anul 2004. Inițial, proprietarii imobilului au fost Gheorghe și Ecaterina Ver. Printr-un titlu de proprietate emis în anul 1998, s-a reconstituit lui Gyorgy și Ileana Ver, în calitate de moștenitori ai defunctului Gheorghe Ver, dreptul de proprietate asupra suprafeței de 3 ha și 1900 mp. Pentru că Gyorgy și Ileana Ver nu au făcut demersuri pentru întabularea terenului, proprietarii tabulari ai imobilului au rămas Gheorghe și Ecaterina Ver. Ulterior, la data de 3 mai 2004,  Gyorgy și Ileana Ver au încheiat antecontracte de vânzare cumpărare cu mai multe persoane printre care se numără: consilierul județean (PSD) Horea Chirteș și soția sa Sanda, Andrei Cristian și Claudia  Pop, Sorin și Lenuța Popa, Ioan și Maria Bogdan (părinții europarlamentarului), Vasile și Dorina Velcherean, Romeo și Angela Brașovean, Ioan și Andrada Rotariu, Marius Sîrbu, Adrian Vălu, Codruța Vancea, Ioan și Daniela Nicula, Marius Brașovean, Vasile și Marilena Gavrilă. La data încheierii antecontractelor, promitenții cumpărători au stabilit că vor plăti, în total, pentru terenul de 31.900 mp suma de 382.000 de euro. Inițial au fost achitați 191.000 euro, iar la data de 27 august 2004 suma stabilită a fost achitată integral.

Chirteș și familia Bogdan au vândut terenurile înainte de autentificarea contractelor inițiale

La puțin timp de la semnarea antecontractelor de vânzare cumpărare, Horea Chirteș a înstrăinat terenurile către: Iacob și Mariana Murariu, Ilarie și Ana Ivan, Vasile și Cecilia Ciogmărean, Flavius și Melania Mocan, Alexandru Mureșan, Călin și Carmen Todea, Dan și Delia Borcan.  Prin aceeași metodă apare în schemă și firma Trend Communication SRL, care a cumpărat, la data de 17 mai 2004, o suprafață de teren de 3000 mp de la Ioan și Maria Bogdan, părinții europarlamentarului Rareș Bogdan. Potrivit contractului de vânzare cumpărare, firma a plătiti 36.000 de euro pentru terenul de 3000 mp.

Toți promitenții cumpărători amintiți mai sus au fost de acord să cumpere terenul de la Gyorgy Ver, cu toate că proprietarii tabulari erau părinții acestuia, iar pentru rezolvarea situației a fost necesară o acțiune în instanță. Astfel, „gașca” cumpărătorilor i-a dat în judecată pe Gyorgy și Ileana Ver, solicitând magistraților de la Tribunalul Cluj să pronunțe o hotărâre prin care să se constate că pârâților li s-a constituit dreptul de proprietate asupra terenului de 31.900 mp în baza titlului de proprietate din 1998. De asemenea, au solicitat să se dispună obligarea lui Gyorgy și a Ilenei Ver să încheie contract autentic de vânzare-cumpărare pentru suprafețele de teren înstrăinate la data de 3 mai 2004, în caz contrar hotărârea ce se va pronunța să țină loc de act apt pentru întabulare. În proces au intervenit și persoanele care au cumpărat terenurile la „mâna a doua”, de la Horea Chirteș și de la Ioan și Maria Bogdan, solicitând judecătorilor să dispună întabularea dreptului de proprietate în Cartea Funciară.

Vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a intrat în horă cu doi membri PSD

Telenovela imobiliară a luat sfârșit la data de 25 noiembrie 2004, când instanța a admis cererile formulate de promitenții cumpărători, iar terenurile au fost înscrise în Cartea Funciară.  Actorii principali din această rețea de tranzacții sunt consilierul județean PSD Horea Chirteș, Ioan și Maria Bogdan, firma Trend Communication SRL, dar și Ilarie Ivan, profesor universitar, membru PSD și fost consilier în cabinetul de ministru al lui Petre Daea, la Ministerul Agriculturii. Despre Rareș Bogdan se cunoaște că mereu i-a îndrăgit pe membrii PSD și i-a ținut aproape, indiferent de context. Să nu uităm că Ioan și Maria Bogdan au cumpărat terenul de 3000 mp de la Gyorgy Ver la data de 3 mai 2004, iar după două săptămâni l-au vândut firmei Trend Communication SRL, controlată de europarlamentarul Rareș Bogdan. Nu știm din ce motiv societatea nu a cumpărat terenul direct de la familia Ver și a avut nevoie de o mână de ajutor din partea părinților lui Rareș Bogdan, pentru a intra în „afacere” alături de Horea Chirteș. La o primă vedere, în urma unui calcul simplu, suma plătită de soții Bogdan către Ver la cumpărarea terenului este aceeași cu cea încasată de la Trend Communication SRL la vânzarea imobilului. Asta dacă luăm în calcul următoarea ipoteză: pentru terenul de 31.900 mp s-a plătit în total suma de 382.000 de euro. Astfel, putem deduce că oamenii au cumpărat terenurile la prețul de 11,97 euro/mp. Cu toate acestea, din moment ce în cuprinsul dosarului înregistrat la Tribunalul Cluj, ce are ca obiect prestație tabulară, nu se menționează o sumă clară plătită de cumpărători pe un mp, ci numai suma totală achitată de aceștia, suma plătită de soții Bogdan ar putea fi mai mică decât 11,97 euro/mp. Cea de-a doua ipoteză este susținută de faptul că Horea Chirteș a înstrăinat mai multe parcele de teren de 1000 mp la sume cuprinse între 6000 și 7000 de euro. Prin urmare, este greu de crezut că Horea Chirteș a vândut terenurile cu sume cuprinse între 6 și 7 euro/mp, după ce le-a cumpărat cu 11,97 euro/mp.

Nici proprietarii nu au fost siguri dacă terenul e intravilan sau extravilan

Ilarie Ivan este una dintre persoanele care au cumpărat o parcelă de 1000 mp cu 7000 de euro de la Horea Chirteș. În anul 2004, când a avut loc tranzacția, Ilarie Ivan era directorul executiv al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Cluj.  În aceeași perioadă, Serviciul Agricol din cadrul Primăriei Cluj-Napoca a emis o adresă, pentru a aduce lămuriri în dosar cu privire la situația terenului, prin care informa că imobilul se află în intravilanul municipiului.

„Terenul în litigiu în suprafață de 31.900 mp, parcela 2/1 din titlul de proprietate se regăsește în intravilanul Municipiului Cluj-Napoca conform HCL 792/1999, motiv pentru care nu este necesară exercitarea dreptului de preemțiune.”, a informat Serviciul Agricol din cadrul Primăriei Cluj-Napoca prin adresa din 20 aprilie 2004.

Cu toate acestea, în repetate rânduri, în cuprinsul dosarului, s-a făcut referire la teren ca fiind încadrat în extravilan, fapt menționat inclusiv în titlul de proprietate din 1998 prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în favoarea lui Gyorgy și a Ilenei Ver. 

Firma Trend Communications nu este singura beneficiară a despăgubirilor în cazul terenurilor din Colonia Sopor cuprinse în culoarul de expropriere pentru metrou. Ilarie Ivan urmează să primească peste 744.000 de lei pentru trei parcele cu o suprafață totală de 1294 mp.  De asemenea, consilierul județean Horea Chirteș urmează să primească aproape un milion de lei pentru un teren de 1308 mp în aceeași zonă.

3 COMENTARII

  1. Si asta nu e totul. Desi Rareş Bogdan este unul dintre puţinii eurodeputaţi care nu are public CV-ul, presa clujeană a intrat in posesia declaratiei sale de avere din care rezulta urmatoarele:
    Avere:
    – teren intravilan în Alba Iulia, de 9100 mp, cumpărat în 2007.
    – teren intravilan în Voluntari, de 2349 mp, deținut în proporție de 50% (soția deține restul de 50%), cumpărat în 2018.
    – apartament de 100 mp, în Cluj-Napoca, cumpărat în 2008.
    – Casă de locuit în Voluntari, cumpărată în 2018, împreună cu soția, de 321 de mp.
    – Tablouri de 200.000 de euro.
    – Ceasuri de 230.000 de euro.
    – Bijuterii de 150.000 de euro.
    – Argintărie de 15.000 de euro.
    – Stilouri de 23.000 de euro.
    – Active financiare la KBC Bruxelles, unul de 7000 de euro, altul de 12.500. Două și la Banca Transilvania, de 100.000 RON și 1046,76 RON.
    – Plasamente de 7000 de euro la Banca Transilvania.
    – Imprumut către soție de 210.000 de lei.

    Datorii:
    – 924.808 lei datorie scadentă în 2037.
    – 62.036 euro datorie scadentă în 2037.
    Europarlamentarul are o indemnizație zilnică de diurnă de la PE în valoare anuală de 31.603 euro, cheltuieli de relocare de 4622 de euro, cheltuieli de transport de 28.458 de euro, alocație cheltuieli cabinet parlamentar de 57336 euro. Din salarii, de la PE, are un venit anual de 89.788 de euro. A mai primit 132.000 de lei ca și consilier juridic, dar și 8400 de euro din chiria încasată de soția sa. De asemenea, mai are venituri din dividende de 65.500 lei, dar și din returnarea unui împrumut acordat unui local din Cluj, de 837.100 lei. În declarația de avere sunt trecute și alocațiile copiilor.
    (Vezi: https://gazetadecluj.ro/rares-bogdan-politicianul-clujean-pe-care-oriunde-l-pui-sa-sada-se-ridica/)

  2. Un mare golan a devenit omul asta. Ii place viața de politician la fel cum ii place și putorii de werner. Păcălește in continuare cu vorbele. I as sugera tov Rareș să iasă și prin piețele din București sa l vadă lumea și să stea de vorbă cu ea. Cu sau fara ceas la mana. Mă umplu de scârbă la fel CACosmin Gușă când i a auzit de curând dialogul cu ancutza alexandrescu…duoamna știe tot ..

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.