La revedere, domnule Boc!
Ultima oară, l-am întâlnit pe conferenţiarul Emil Boc, pe atunci primar al Clujului, pe strada Avram Iancu. Dumnealui se îndrepta spre Facultatea de Drept, iar eu mă grăbeam spre filiala Academiei. Din acest motiv, nu cred că am schimbat multe cuvinte. Puţin după aceea, a plecat la Bucureşti. Am încercat să-l contactez la moartea profesorului universitar Tudor Drăganu, căruia i-a fost asistent la Drept Constituţional, dar nu am reuşit. L-am rugat pe Alin Tişe să-i comunica acest lucru, profesorul Drăganu fiind ultimul reprezentant al dascălilor interbelici ce ne-a părăsit, dar nu cred că preşedintele Consiliului Judeţean Cluj a dat curs demersului meu, fiindcă doamna Valeria Drăganu nu a primit nici un rând de la domnia sa.
La încheierea mandatului, l-am văzut la 8 februarie la emisiunea „Prim Plan”, în care mi s-a părut extrem de sincer pentru un om politic. Încerc să fac o sinteză a sentimentelor pe care le-am încercat faţă de prim-ministrul Guvernului României. Promit să revin din nou la personalitatea lui Emil Boc, când îşi va publica memoriile. Îi recomand insistent să nu facă din paginile cărţii hectare de hârtie tipărită, ci să relateze lupta pe care a dus-o într-o perioadă grea din istoria României. I-ar putea servi ca model „Memoriile de război” ale generalului De Gaulle, care au şi o valoare literară excepţională, dar cred că şi acestea conţin prea multe anexe. Nu a fost o persoană care să fi avut darul comunicării, şi din această cauză, aşa cum am arătat în editorialul precedent, i-a lipsit carisma. A fost, însă, un ardelean cinstit, fără reproş, devotat interesului public. Pe bune, şi nu ca o concesie făcută limbajului de lemn, ce se practică cu atât osârdie, a făcut şi greşeli, dar cine este perfect? Nu m-aş referi la ordonanţa de guvern 30, pe care a dat-o ca exemplu la televizor şi a fost emisă când i-a avut parteneri de guvernare pe pesedişti, în frunte cu micul Titulescu, dar în toate polemicile duse cu adversarii politici, n-a coborât la un nivel suburban care se practică atât de muzeografi, cât şi de cel care se crede că este viitorul prim-ministru.
Un cunoscut profesor universitar căruia, printre altele, îi apreciez atât activitatea în promovarea relaţiilor internaţionale a Universităţii Babeş-Bolyai, cât şi rolul eminent în difuzarea şi comentarea operei cardinalului Josefph Ratzinger, i-a făcut constant un portret total nedrept, îndeosebi cu privire la aptitudinile lui profesionale de dascăl. Juristul de excepţie, profesorul Dan Chirică, căruia Emil Boc i-a fost student, mi-a spus multe lucruri bune despre el. Aşa fiind, între un om de specialitate şi altul, care profesează altă materie decât dreptul, prin forţa împrejurărilor, îl prefer pe primul.
Luni seara, Emil Boc ne-a spus din nou că lasă o Românie echilibrată macro-economic. Pentru cei mulţi, această sintagmă este una abstractă şi nu-i încălzeşte pe cei care au salarii şi pensii modeste. Până la urmă, chiar şi demonstranţii, atât de neliniştiţi, ar trebui să înţeleagă un adevăr elementar, că nu poţi împărţi mai mulţi bani decât intră în bugetul ţării. De altfel, şi domnul Ponta a spus că, în funcţie de rezultatele economice, o mărire a salariilor şi pensiilor este posibilă cel mai devreme de la 1 iulie. Un lucru primitiv a fost introducerea în discursul politic şi în polemica cu domnul Boc a unor argumente ad hominem: că nu este prea înalt, de ce a dat cu lopata la curăţirea zăpezii, şi altele de asemenea valoare. Acest lucru nu ar trebui să ne mire. Dacă şi Mircea Dinescu, într-o emisiune cu Stelian Tănase de la Realitatea cea îndrăgită, l-a înjurat pe Boc ca la uşa cortului, ce ar mai trebui să ne surprindă România. (Se pare că poetului nu-i prieşte mâncarea în exces şi transformarea lui în agricultor şi podgorean emerit.)
Aşa cum, pentru mine şi mulţi alţii, prin Bădăcinul lui Iuliu Maniu trece axa lumii, şi pentru Emil Boc ataşamentul faţă de Cluj este o caracteristică fundamentală. De altfel, Răchiţele nu este foarte departe de capitala Transilvaniei. Nu cred că Emil Boc va candida la postul de primar al Clujului, deşi ar avea şanse de reuşită, dar nu pot să omit a sublinia cât de mult rău i-a făcut oraşul de pe Someş prin oamenii care l-au condus după plecarea lui. Respectând prezumţia de nevinovăţie, mi se pare indiscutabil că statutul actual al lui Apostu şi al vicepreşedintelui Bica au adus mai mult rău PDL-ului şi domnului Boc personal, decât toate celelalte procese penale ale unor primari pedelişti.
Exigenţele publicului faţă de cei de la putere, pe bună dreptate, sunt mai mari decât pentru cei din opoziţie, chiar dacă unul dintre prim-miniştrii României a fost condamnat la închisoare, deşi sentinţa nu este încă definitivă.
În acest moment, îi doresc domnului Boc să aibă un pic de odihnă şi de răgaz în ordonarea proiectelor, deşi şi acest an este extrem de greu, cu două alegeri. La Cluj, am şanse să-l revăd numai după ce vor trece alegerile locale şi parlamentare. Studenţii şi colegii de la universitate, dar nu numai ei, îl aşteaptă cu drag să revină la catedră. Faptul că o lungă perioadă de timp nu şi-a dus familia la Bucureşti în perioada cât a fost prim-ministru, demonstrează că sufletul i-a rămas pentru totdeauna aici. Este frumos Clujul nostru, merită preţuirea concitadinilor, precum şi stima faţă de cei care i-au fost şi-i sunt ataşaţi. La finalul unei etape din cariera fostului prim-ministru, aşa cum remarca Mircea Vasilescu în Adevărul, aprecierile despre el sunt extrem de contradictorii. Sunt sigur că trecerea timpului va permite o judecată echilibrată despre munca acestuia, ce va fi precumpănitor pozitivă.
09.02.2012
Adrian Man
