Şedinţele de judecată sunt suspendate la Judecătoria Râmnicu Vâlcea marţi dimineaţă până la ora 10.00, conform unei decizii luate de Adunarea Generală a Judecătorilor. "S-a considerat că pasivitatea manifestată de plenul Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la solicitările de revocare din funcţia de membru al Consiliului a domnului judecător Cristi Vasilică Danileţ şi a doamnei judecător Alina Nicoleta Ghica nu poate fi justificată rezonabil în condiţiile în care legea prevede un termen de 15 zile în care Plenul trebuie să ia act de voinţa exprimată de judecători. S-a apreciat că o astfel de atitudine nu corespunde unei oneste îndepliniri a misiunii încredinţate fiecărui membru prin alegerea sa în Consiliu, existând riscul unei noi amânări, impunându-se astfel o atitudine legală de protest public faţă de impresia lăsată unui observator obiectiv în sensul minimalizării inacceptabile a actului ferm de voinţă exprimat de judecători într-o procedură expres prevăzută de lege", îşi motivează decizia Adunarea Generală a Judecătorilor de la Judecătoria Râmnicu Vâlcea, potrivit unui comunicat.

sursa: Agerpres

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.