La moartea lui Gorbaciov, despre Revoluția Română

”Revoluția nu se poate programa. Ea apare când te aștepți mai puțin…”, spunea fostul președinte al URSS într-un documentar filmat în 2011, difuzat de TVR. Profesorul Valentin Naumescu: „Nu Gorbaciov ne-a eliberat de Ceaușescu în decembrie 1989, dar prin faptul că pierduse de mult controlul, pe toate planurile, a făcut posibilă declanșarea unui proces regional ireversibil”

Trecerea la cele veșnice a fostului președinte al URSS Mihail Gorbaciov, zilele trecute, a fost și încă este, la nivelul Estului, un prilej de a medita la rolul pe care fostul lider sovietic l-a avut în reconfigurarea geopolitică de după 1989. Dar nu numai Estul, aflat sub influența rușilor, a fost marcat de strategia gorbaciovistă de schimbare a vechilor comuniști cu unii mai tineri și mai școliți, ci și Vestul, pentru fezandarea căruia ”s-a inventat” Glastnost-ul. Lider charismatic însemnat, Mihail Gorbaciov a fost iubit și detestat mai ales în fostul URSS. Pentru România el a fost asimilat cu momentul Revoluției Române, care abia născută cu sacrificii de vieți omenești, a fost rapid confiscată de echipele KGB-iste de generali, spioni și agenți de influență conduse de Ion Iliescu. Mihail Gorbaciov nu a provocat Revoluția Română. Aceasta a fost generată de poporul român care înmagazinase energii uriașe de frustrare și revoltă împotriva lui Ceușescu și a camarilei sale. El, probabil ceruse schimbarea lui Ceaușescu. De controlat nu au putut controla furia maselor dezlănțuite. Doar după ce dictatorul a fost extras și pus la ”popreală”, iar mașina manipulării pornită, ”boschetarii” lui Ion Iliescu, cum îi numea Teodor Mărieș, au început acțiunea de confiscare. Nu se știe dacă vom afla, având în vedere distrugerea documentelor și mușamalizarea unor detalii, cum a pornit Revoluția Română, dat fiind că, germenii ei erau în societatea românească încă de la momentul Brașov, 1987.

Despre Gorbaciov vorbesc și scriu reputați istorici, contemporani cu mișcarea de deschidere pe care acesta a generat-o în spatele Cortinei de Fier. Gorbaciov este definit ca un lider veritabil, care în demersul său gigantesc de a reforma și moderniza URSS a schimbat soarta multor țări și a îndurat oporobiul propriului popor!

Un lider care a deschis porțile lumii

Istoricul Dorin Dobrincu îl definește pe Gorbaciov și îl pune în antiteză cu actualul lider de la Kremlin, Putin, autocrat sângeros și obsedat de controlul fostelor state sovietice, dar și al lumii occidentale, pe care, a încercat să o seducă cu ajutorul banilor și a resurselor energetice.

”Mihail Gorbaciov (1931-2022) a dovedit că, în încercarea de a reforma URSS – implicit și statele din sfera de influență sovietică -, este posibil ca un lider să parcurgă drumul de la totalitarism la democrație, cu toate limitele timpului și spațiului. Vladimir Putin (n. 1952) în schimb, ajuns și el la Kremlin după mai puțin de un deceniu, în fruntea Rusiei, ne-a reamintit că se poate ca un lider să facă drumul invers, de la o democrație limitată la dictatură.

Iată doi oameni care veneau din aceeași cultură, care vorbeau aceeași limbă, care s-au format într-un regim închis, dar care au ales direcții complet diferite pentru statele pe care  le conduceau. Alegerile și acțiunile lor au avut/au consecințe asupra propriilor societăți și asupra lumii. Gorbaciov a deschis porțile unei lumi, Putin încearcă să le închidă.”

Cine a fost Gorbaciov și rolul său în istorie

”Mihail Gorbaciov – care a condus Uniunea Sovietică în perioada destrămării ei și a ajutat astfel la încheierea a zeci de ani de frică din timpul Războiului Rece, câștigând un Premiu Nobel pentru Pace, dar și ura de durată a milioane de ruși amărâți de haosul declanșat de prăbușirea celei mai mari țări din lume, a murit. Avea 91 de ani, informează site-ul romania.europaliberă.org

Spitalul Clinic Central de la periferia Moscovei a declarat pentru agenția de știri de stat TASS că Mihail Gorbaciov a murit în seara zilei de 30 august „după o boală gravă și prelungită”.

TASS a citat o sursă apropiată familiei, care a declarat că acesta va fi înmormântat la cimitirul Novodevichy din Moscova, alături de soția sa, Raisa, care a murit în 1999.

Născut într-un colț al Rusiei, în mediul rural, din părinți ale căror familii fuseseră țărani înainte de Revoluția bolșevică, Gorbaciov a devenit una dintre cele mai influente figuri ale secolului XX, adunând laude la nivel mondial pentru rolul său în reducerea amenințării unei apocalipse nucleare și în eliberarea a milioane de oameni din țara sa, și nu numai, de sub opresiunea sovietică.

La fel de notabil, ultimul lider al Uniunii Sovietice a fost ținta disprețului a milioane de compatrioți de-ai săi. Mulți l-au învinuit pentru tulburările economice și sociale care le-au schimbat viețile și care au însoțit prăbușirea țării, dar și pentru pierderea unui imperiu puternic care se întindea pe 11 fusuri orare – de la Zidul Berlinului și Marea Baltică până la Strâmtoarea Bering și Asia Centrală.

Acesta a fost paradoxul lui Gorbaciov: iubit și detestat pentru un proces pe care el l-a pus în mișcare și al cărui rezultat final a fost prevăzut de puțini, mai puțin de el însuși, probabil”, scrie romania.europalibera.org.

Ce spunea Thierry Wolton despre fostul președinte al URSS

”Putem discuta despre calitatea democrației în Ungaria și Polonia, însă ea există, cu alternanțe democratice la putere. România a fost îndelung blocată de către actualul PSD, moștenitorii comunismului.

Ce s-a întâmplat în România imediat după 1989 era fix ceea ce-și dorea să facă Gorbaciov peste tot în țările din centrul și estul Europei: să alunge vechea gardă, Honecker, Ceaușescu, și să-i înlocuiască cu alții mai tineri și mai simpatici, capabili să seducă Occidentul și să primească investiții.

Situația comunismului era catastrofală în blocul socialist, singura speranță era să obțină ajutor financiar din partea capitaliștilor. Prin urmare, trebuiau să-i seducă, iar vechii comuniști nu puteau să facă asta. Cu noii lideri, mai seducători, urmau să vină investițiile din Vest, iar comunismul să fie salvat. Cam ăsta era planul, dar nu a funcționat, spunea istoricul Thierry Wolton, unul dintre cei mai acerbi cercetători ai totalitarismului comunist, într-un interviu pentru spotmedia.ro

”Popoarele din Est s-au opus, cehii, polonezii, ungarii. Și România la fel, la Timișoara a fost o revoluție populară. Dar mărturiile spun că revoluția anticomunistă din România a eșuat, pentru că era deja în mișcare o direcție neocomunistă, în frunte cu Ion Iliescu, care a confiscat revolta populară. Ceaușescu a fost eliminat, pentru că ar fi putut să vorbească și ar fi avut multe de spus, mai ales că era vorba despre oamenii lui. Și atunci îl ucidem și luăm liniștiți puterea. Revoluția din România a dus în final la ceea ce-și dorea Gorbaciov.”

Pentru a salva Uniunea Sovietică, Gorbaciov avea nevoie de ajutorul financiar și tehnologic al țărilor capitaliste. Este motivul pentru care s-a lansat într-o politică de seducere a acestora, care parțial a funcționat, pentru că Occidentul a cunoscut o veritabilă gorbimanie. Asta nu a fost suficient pentru a obține creditele gigantice de care URSS avea nevoie, mai ales că occidentalii s-au ars în anii relaxării, în deceniul 1970, care a favorizat expansiunea comunismului în lume – Vietnam, Cambodgia, Angola, Mozambic, Etiopia. Așa că nu erau dispuși să ajute cu adevărat Uniunea Sovietică.

În această politică a seducerii, țările din Europa Centrală și de Est trebuiau să joace rolul lor, scopul lui Gorbaciov era acela de a-i înlocui pe vechii aparatciki cu oameni noi, „reformatori” care să fie pe placul Occidentului. Aici, popoarele nu au jucat rolul prevăzut. Aceste țări ocupate din 1945 nu respingeau socialismul cu chip uman, ci respingeau tot socialismul. Și atunci s-au eliberat de jugul sovietic.

Singura țară în care planul lui Gorbaciov a funcționat a fost România, unde cripto-comuniștii, să-i numim astfel, au reușit să confiște revoluția populară care l-a înlăturat pe Ceaușescu. Acest „succes” se datorează, fără îndoială, eficienței Securității care și-a păstrat suficientă putere, pentru a impune această cale.

Acest trecut explică de ce României i-a fost întotdeauna atât de greu să construiască un regim democratic veritabil, debarasat de corupție, în primul rând”, scrie spotmedia.ro.

Politica sa de „glasnost” – libertatea de exprimare – a permis critici până atunci de neconceput la adresa partidului și a statului, dar i-a încurajat și pe naționaliștii care au început să facă presiuni pentru independență în republicile baltice Letonia, Lituania, Estonia și în alte părți.

Mulți ruși nu l-au iertat niciodată pe Gorbaciov pentru turbulențele pe care reformele sale le-au declanșat, considerând că scăderea ulterioară a nivelului lor de trai este un preț prea mare pentru a plăti pentru democrație.

După ce l-a vizitat pe Gorbaciov la spital la 30 iunie, economistul liberal Ruslan Grinberg a declarat pentru Zvezda, organul de presă al forțelor armate: „Ne-a dat toată libertatea – dar nu știm ce să facem cu ea”, transmite Reuters, citat de g4media.ro.

Revoluția Română confiscată

Blocarea dezvoltării României și faptul că, aici, foștii securiști nu au fost lustrați, ci sub pulpana comunistoidă a lui Ion Iliescu au fost protejați și ”ajutați” să se înfrupte din resursele țării, din banii adunați cu greu de poporul care a făcut foamea și frigul la ordinele lui Ceaușescu și sub amenințarea pușcăriilor și a spitalelor de psihiatrie, este un fapt de necontestat, care în lunile de când Rusia a invadat Ucraina a devenit tot mai clar și în sprijinul acestuia au fost publicate documente. Și, nu în ultimul rând istorici specializați în sovietologie și putinism au dat detalii privitoare la blocarea intenționată a României în siajul rusesesc. Am citat aici ce spune istoricul comunismului Therry Wolton, specializat în fenomenul rusesc.

Băsescu și securitatea

”Istoricii vor afla probabil cum de elita tehnocrată și politică post-decembristă a fost recrutată în mare măsură dintre cei care avuseseră relații cu Securitatea. Și mai ales care au fost consecințele pentru evoluția României în ultimii 30 de ani.

În Polonia, Ungaria, Cehia și Slovacia există studii din care rezultă că noua clasă politică de după căderea comunismului a fost formată în proporții covârșitoare din copiii foștilor nomenklaturiști și din tinerii pregătiți de sistem să ocupe funcții administrative.

Rețeta e valabilă și în România, dar aici se mai adaugă acest ingredient important al recrutărilor făcute de Securitate și al dosarului de informator, care putea fi folosit oricând ca mijloc de șantaj. Pe vremea când era președinte, Traian Băsescu a vorbit despre această posibilă amenințare, pe care poate că o exersase deja în celelalte funcții pe care le-a ocupat anterior, când era ministru al Transporturilor sau doar în ascensiune, în perioada Mineriadei din iunie 1990.

În 2006, când se hotărâse deja să condamne comunismul și să oblige serviciile secrete să dea dosarele de securitate Consiliului Național de Studiere a Arhivelor Securității (CNSAS), Băsescu spunea că „se pot face multe” cu un dosar de informator, că acest lucru „explică bătălia politică” pentru controlul CNSAS, că „oamenii politici care au fost informatori ai Securității (…) sau care au fost în orice relație cu Securitatea și au făcut rău oamenilor (…) nu au calitatea morală de a face politică” și mai ales că „nu poți să hotărăști destinul națiunii când ești șantajabil”. Asta scria Sabina Fati pe persshub.ro:

”Fără să-și confrunte trauma națională a Revoluției deturnate și compromise prin metodele KGB, România nu va reuși să-și schimbe clasa politică în mod real. Memoria socială nu e locul unde se păstrează fișe și dosare, ci mecanismul care face ca răul istoric să nu se repete, nici în forme diluate”.

Sabina Fati: Serviciile vor să cenzureze ceea ce făcea Securitatea

Generațiile de după Revoluție au fost bine mentorate de oamenii vechiului sistem. Ultimul șef al Securității, generalul Iulian Vlad, se întâlnea periodic cu lideri SRI și cu politicieni de vârf până în 2016, cu puțin înainte de moartea lui. (…)Există un rău care nu a fost extirpat niciodată și care planează asupra prezentului. Serviciile vor să cenzureze ceea ce făcea Securitatea, să ascundă felul în care a continuat să opereze și după 1990.”

Erau serviciile secrete de la Kremlin mai puternice decât funcția de decizie a lui Nicolae Ceaușescu? Se întreabă profesorul Nicolae Radu pe ziare.com

Cum se poate explica faptul că imediat după ce Nicolae Ceaușescu a fost omorât, gruparea „Corbii” și-a făcut simțită prezența, membrii săi, fiind numiți în funcțiile cele mai înalte, iar generalii în rezervă fiind reactivați peste noapte? Ce rol a revenit generalului în rezervă Nicolae Militaru, reactivat și numit Ministrul Apărării, în asasinarea domnului colonel Gheorghe Troaca și a celor șapte luptători USLA? Cine vrea sa mai știe despre capul domnului colonel, înfipt, în mod nedrept și dureros de „revoluționari”, în osia mașinii de lupta? Dar de trupurile batjocorite ale celor șapte luptători, soți și părinți, cine își mai aduce aminte?

Câte stele de general au căzut pe umerii unora care nu existau să strige „moarte teroriștilor” și să își atingă țigarea pe trupurile pângărite?

Cu ce au greșit acești luptători?

Profesorul Valentin Naumescu, unul dintre cei mai buni specialiști în istoria relațiilor internaționale pe care-i are România, publică pe contul său de Facebook a scurtă analiză de natură să restabilească adevărul despre fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov:

”Mihail Gorbaciov nu s-a gândit și nu a urmărit nicio clipă să elibereze popoarele din URSS și din sfera de influență sovietică de sub comunism și nici nu a avut ca scop aducerea democrației în acest colț de lume”, scrie Naumescu, pe ziare.com.

El a urmărit niște calcule care s-au dovedit, finalmente, greșite. Uniunea Sovietică intrase încă din anii 1970 într-un declin ireversibil, pierzând total cursa cu SUA și cu Europa de Vest. Criza s-a tot acutizat până când a devenit limpede că urmează colapsul.

Așa s-a ajuns ca, la mijlocul anilor 1980, noul lider de la Kremlin, tânărul activist de partid Mihail Gorbaciov, să pregătească un plan de apropiere de Occident prin care se spera că URSS va primi banii și transferul de tehnologie necesare pentru a se salva. Același motiv a stat, spune Naumescu, și în spatele deciziei lui Gorbaciov de a accepta reunificarea Germaniei: Moscova conta pe sprijinul financiar și tehnologic al Guvernului de la Bonn.

Gorbaciov a fost, fără discuție, un alt tip de lider comparativ cu predecesorii săi de la Kremlin, unul pașnic și neagresiv, dar de aici și până la a spune că el ne-a eliberat de comunism și de Ceaușescu e drum foarte lung, arată profesorul Naumescu. Căderea comunismului s-a produs în țările Europei de Est pentru că Uniunea Sovietică nu mai avea nici resursele, nici voința de a interveni militar, mereu și mereu, într-un mod care se dovedea inutil, pentru a zdrobi mișcările democratice care reapăreau periodic în țările din lagărul socialist.

În ceea ce-l privește pe Gorbaciov, faptul că el l-a susținut pe Putin până de curând, a aprobat și justificat invadarea Georgiei în 2008 și anexarea Crimeei și a regiunii Donbass din Ucraina în 2014, spune multe despre el. Abia în primăvara acestui an Gorbaciov s-a despărțit de Putin, condamnând invazia începută pe 24 februarie. Era însă mult prea târziu pentru a mai conta.

Valentin Naumescu, ziaristii.com: „Nu Gorbaciov ne-a eliberat de Ceaușescu în decembrie 1989, dar prin faptul că pierduse de mult controlul, pe toate planurile, a făcut posibilă declanșarea unui proces regional ireversibil”

Florica Dura