Duminică, în jurul prânzului, o mașină s-a înfipt în peretele unei case, după ce o tânără aflată la volanul autoturismului nu a adaptat viteza într-o curbă și a pierdut controlul asupra direcției de deplasare.

Conform primelor verificări, efectuate la fața locului de către polițiștii Secției 4, a rezultat faptul că, în jurul orei 13.00, pe drumul național 17D, în localitatea Chiuza, o tânără de 18 ani, din Telcișor, care conducea un autoturism pe direcția Beclean-Năsăud, nu ar fi adaptat viteza într-o curbă și a ieșit în afara părții carosabile, unde a intrat în coliziune cu un imobil”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

Din fericire, în urma accidentului nu au fost înregistrate victime, toate persoanele implicate au refuzat să fie transportate la spital.

Șoferița a fost testată de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

FOTO: ISU B-N, IPJ B-N

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.