Ani Grigore, bistrițeanul condamnat pentru furtul de bijuterii în valoare de 60.000 de euro dintr-un apartament din municipiu, și trimis în judecată și pentru trafic de droguri, a primit sentința definitivă pentru această din urmă infracțiune. A reușit să convingă judecătorii de la Curtea de Apel Cluj să îi mai reducă câteva luni din pedeapsă. Pe total însă, având mai multe infracțiuni comise la activ pentru care a fost condamnat în ultimii ani, pedeapsa finală a rămas încă mare: 7 ani, 3 luni și 10 zile de stat după gratii, din care a ispășit deja mai bine de 2 ani.

Bărbatul are “colecţie” de infracțiuni, de la înșelăciune, la trafic de droguri, constituire de grup infracțional organizat și furt calificat. În 2015, a fost condamnat de Tribunalul Bistrița-Năsăud la 2 ani cu suspendare, pe un termen de încercare de 3 ani, sentința devenind definitivă 2 ani mai târziu, în 2017, după ce s-a pronunțat în dosar Curtea de Apel Cluj.

Pentru trafic de droguri, la Bistrița a luat 2 ani

Deși ar fi trebuit să stea cuminte timp de 3 ani de la pronunțarea sentinței definitive și să nu mai comită nicio infracțiune, în 2018, Ani cade în plasa procurorilor DIICOT, în timp ce încerca să vândă cannabis unor investigatori sub acoperire. Inițial era vorba despre o cantitate mai mare de cannabis (despre care a susținut în fața instanței că de fapt aparținea unei alte persoane, un anume Androfan, decedat în prezent), pentru care Ani ar fi trebuit să primească 30.000 de euro, însă “cumpărătorii” s-au ales doar cu câteva grame de marfă, circa 12 gr., pentru testarea calității acesteia. Asta în condițiile în care, lui Ani i s-a părut suspect că cei doi cumpărători necunoscuți, presupuși traficanți de droguri, vor de la prima întâlnire o așa cantitate mare de substanțe interzise.

În procesul derulat pe fond la Tribunalul Bistrița-Năsăud, Ani a invocat încălcarea principiului loialităţii administrării probelor, respectiv faptul că a comis infracţiunea la provocarea organelor judiciare, și că procurorii s-ar sprijini în mod determinant pe declaraţiile investigatorului sub acoperire şi pe interceptările convorbirilor telefonice. Numai că, instanța a fost de altă părere.

“Astfel, din probele administrate rezultă că organele de urmărire penală s-au sesizat în urma denunțului formulat de numitul C.C. la data de 6.03.2018, care arăta faptul că inculpatul Ani Grigore, (…), distribuie cannabis în cantităţi de peste 2-3 kg, (…). Ca atare, exista suspiciunea rezonabilă privind comiterea infracţiunii de trafic de droguri de către inculpat. (…)

Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti a admis propunerea DIICOT – Structura Centrală – Secţia de Combatere a Traficului de Droguri şi a dispus supravegherea video, audio şi prin fotografiere a activităţilor desfăşurate de către făptuitorii (…), precum şi a persoanelor care intră în contact cu aceştia, în legătură cu faptele care fac obiectul acestei cauze, localizarea şi urmărirea prin mijloace tehnice a făptuitorilor (…) şi supravegherea video, audio şi prin fotografiere a activităţilor desfăşurate de investigatorul sub acoperire şi colaboratorul autorizat în cauză, nefiind învederate şi nici constatate motive de nelegalitate a măsurilor dispuse în cauză”, arată instanța în motivarea sentinței.

Totodată, în același document se precizează că unul dintre martorii acuzării a declarat că Ani este cunoscut printre dealerii de droguri ca o persoană implicată în comercializarea unor cantități mari de drog de cel puțin 10 ani, respectiv din anul 2013, și că ultima tranzacție cu „iarbă” în care a fost implicat ar fi avut loc în prima parte a anului 2021, când acesta a achiziționat o cantitate foarte mare de cannabis care a fost observată în autoturismul său marca Range Rover de culoare deschisă, “însă aceste declaraţii nu au fost avute în vedere de către organele judiciare la demararea cercetărilor penale”.

„Pe de altă parte, suspiciunea rezonabilă a autorităților judiciare în ceea ce priveşte implicarea inculpatului în activităţi infracţionale legate de droguri a fost confirmată ulterior prin faptul că inculpatul a înmânat investigatorului sub acoperire şi colaboratorului său cannabis, era familiar cu preţul drogurilor, era dispus să ofere cantităţi mari de drog (chiar dacă nu cele solicitate) pentru un preţ însemnat, s-au purtat discuţii în cadrul cărora a fost negociat preţul, discuţii pe care inculpatul nu le-a contestat în cursul procesului penal, şi din care rezultă, alăturat declaraţiilor investigatorului sub acoperire, disponibilitatea inculpatului de a trafica droguri.

Astfel, din interceptările convorbirilor telefonice rezultă că inculpatul arată că îl aşteaptă pe colaboratorul BB în vederea întâlnirii, acesta din urmă îl întreabă pe inculpat dacă să vină joi, inculpatul solicitându-i să fie anunţat dacă pleacă joi (…), rezultând de asemenea că inculpatul a condus întâlnirile, iar ulterior primului contact (a cărui iniţiativă nu a aparţinut inculpatului, conform afirmaţiilor sale) i-a contactat pe solicitanţii tranzacţiei, a stabilit împreună cu aceştia întâlniri într-un loc public, au negociat preţul, calitatea şi cantitatea de drog de vânzare, apoi, pentru tranzacţia cu o cantitate mai mare de drog a stabilit o întâlnire la distanţă de (…), şi mai mult decât atât, a solicitat un timp pentru a verifica credibilitatea celor doi bărbaţi cu care s-a întâlnit, ulterior comunicându-le faptul că nu doreşte o nouă întâlnire cu aceştia, în mod evident în baza suspiciunilor pe care le avea, determinate şi de faptul că cantitatea de drog ce se dorea a fi cumpărată era prea însemnată pentru o primă tranzacţie.

De asemenea, din înregistrările discuţiilor din data de 15.03.2018, purtate între inculpat şi investigatorul sub acoperire, respectiv colaboratorul sub acoperire, rezultă că inculpatul a comunicat preţul de 3300, investigatorul afirmând că preţul este prea mare, respectiv că «3300 nu rămâne bătut în cuie», inculpatul afirmând că «a urcat preţul», şi că «sub 3 nu», inculpatul oferindu-se să aducă o probă pe care să o cântărească, ulterior inculpatul întrebând dacă cei doi sunt de acord cu preţul şi dacă doresc ambele variante de drog, arătând că va verifica cantitatea de drog pe care o poate oferi.

De asemenea, inculpatul a întrebat dacă doresc o variantă «mai închisă la culoare», pentru că aceea e mai scumpă, investigatorul arătând că o acceptă, iar în cazul insuficienţei, să fie completată cu cealaltă variantă, stabilind în final o nouă întâlnire, investigatorul afirmând: «să facem astăzi, dar nu acolo, dacă vrei facem la Năsăud, (…)…nu ştiu». Nu s-a dovedit existenţa unor modalităţi de captare a inculpatului în vânzarea de droguri prin plata unor sume de bani ademenitoare, nejustificate, raportat la cantitatea sau calitatea drogurilor tranzacționate, sau a unor mijloace prin care inculpatul să fi cedat unor tentaţii”, a mai precizat tribunalul bistrițean, care la final l-a condamnat pentru această infracțiune la 2 ani de închisoare.

La Cluj, a invocat circumstanțe atenuante

În apel, la Curtea de Apel Cluj, Ani Grigore a cerut instanței să țină cont de circumstanțele atenuante prevăzute de art. 75 alin. 2 lit. b C.pen, respectiv “împrejurările legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului”, pe care instanța de fond nu le-a luat în seamă. Astfel, bistrițeanul a reușit să obțină o reducere a pedepsei cu 6 luni, de la 2 ani de închisoare, la un 1 an și 4 luni de închisoare.

E recidivist! Condamnările anterioare l-au ajuns

Numai că l-au ajuns condamnările anterioare. Astfel, în dosarul de furt calificat, Ani a fost condamnat la 2 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, 4 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de furt calificat în modalitatea instigării, iar în prezentul dosar 1 an și 4 luni pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri. Toate aceste trei pedepse au fost contopite, instanța aplicând inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 ani de închisoare, la care a adăugat sporul de o treime din totalul celorlalte două pedepse, respectiv 1 an, 3 luni și 10 zile de închisoare, rezultând astfel o pedeapsă de 5 ani, 3 luni și 10 zile de închisoare. La această pedeapsă însă i s-au adăugat și cei 2 ani de închisoare de pe urma comiterii infracțiunii de înșelăciune, care inițial au fost cu suspendare, rezultând astfel o pedeapsă finală de 7 ani, 3 luni și 10 zile de închisoare, față de pedeapsa primită la Bistrița, de 7 ani și 6 luni de închisoare.

Din pedeapsa definitivă de 7 ani, 3 luni și 10 zile de închisoare, Ani are deja executați mai bine de 2 ani, el aflându-se după gratii din martie 2022, când a fost arestat în dosarul de furt calificat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.