Președintele Klaus Iohannis spune că România sprijină „pe deplin” integrarea Ucrainei, a Republicii Moldova și a Georgiei, la UE. Declarația vine după ce Ucraina, aflată sub invazia Rusiei, a semnat cererea de aderare la Uniunea Europeană.
„România sprijină pe deplin integrarea Ucrainei, precum și a Republicii Moldova și a Georgiei, la Uniunea Europeană”, a scris Klaus Iohannis pe Twitter.
„Locul acestor parteneri ai UE este în familia europeană, iar România va face tot posibilul ca acest lucru să devină realitate”, a continuat șeful statului.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat luni cererea de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană chiar în timpul negocierilor ruso-ucrainene din Belarus. Zelenski a spus că țara ar trebui să fie primită în Uniunea Europeană în procedură de urgență.
Președinții din opt state ale Uniunii Europene au cerut, luni, acordarea imediată a statutului de țară candidată pentru Ucraina și deschiderea negocierilor de aderare a acesteia la blocul european, potrivit unei scrisori deschise.
„Noi, preşedinţii statelor membre UE: Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia şi Slovenia credem cu tărie că Ucraina merită să primească imediat o perspectivă de aderare la UE”, se arată în scrisoare.
Sursa: digi24.ro
Citește și: Aleșii județeni ai PSD BN își donează îndemnizațiile pentru refugiații ucraineni
De ce nu își sprijină propriul popor .