Judecătorul Curţii Constituţionale a României (CCR), Tudorel Toader, este acuzat de incompatibilitate, deoarece ocupă simultan funcţia de decan al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi şi pe cea de director al Şcolii Doctorale, informează dcnews.ro.
Tudorel Toader, unul dintre judecătorii CCR care au votat pentru validarea rerendumului din 29 iulie, a fost numit, conform România Curată, director al Şcolii Doctorale de către Consiliul Studiilor Universitare de Doctorat, pe data de 23 iulie. Pe şase septembrie a fost validată alegerea sa în funcţia de director al Şcolii Doctorale, într-o şedinţă extraordinară a senatului universităţii din Iaşi. Conform art. 214, alin. 1 din Legea Educatiei 1/2011, “funcţiile de conducere de rector, de prorector, de decan, de prodecan, de director de departament sau de unitate de cercetare-dezvoltare, proiectare, microproducţie nu se cumulează.” Totodată, HG nr. 681/2011, art. 14, alin. 1 precizeaza: “Şcoala doctorală este condusă de un director al şcolii doctorale şi de consiliul şcolii doctorale. Directorul şcolii doctorale este asimilat directorului de departament.” Din Legea Educaţiei şi hotărârea de guvern reiese incompatibilitatea lui Tudorel Toader.  Contactat de România Curată, judecătorul CCR a spus că nu se află în incompatibilitate. ”Articolul 214 din LEN se refera la incompatibilitate in cazul in care se cumuleaza functia de decan si cea de director de unitate de cercetare etc. Scoala doctorala este la un alt nivel. De aici convingerea conducerii UAIC ca  nu e vorba de incompatibilitate,” a explicat Tudorel Toader.

Tudorel Toader este judecător la Curtea Constituţională din 2006, propus de PNL. Mandatul sau expiră in 2016. În 2004 a devenit decan al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii ”Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.