Jandarmii montani din Rodna, vor fi alături de tinerii care se vor afla în vacanţă pe perioada verii, în taberele din zona montană.
Vineri, 10 iulie are loc reactivarea zonei turistice Valea Blaznei, cu deschiderea oficială a taberei. Circa 180 de tineri cu vârste de până la 19 ani, din cadrul grupului ECOTIN se vor afla în acest weekend la Valea Blaznei unde vor fi organizate o serie de acţiuni specifice, recreative, sportive şi culturale. Jandamii montani vor fi la faţa locului pentru a asigura măsurile de ordine publică în zonă dar şi pentru a le face cunoscute celor prezenţi, atribuţiile Jandarmeriei în general şi ale Jandarmeriei montane în special, prin amenajarea unui stand unde vor fi expuse materiale aflate în dotarea jandarmilor montani dar şi o parte din tehnica folosită de aceştia în misiuni.
Iulia STUPINEAN