Amenzi de aproape 9.000 lei au aplicat jandarmii din Bistriţa-Năsăud, joi,celor care se îndeletinicesc cu prostituţia, dar şi celor care apelează la mila publicului. Scandalagiii nu au fost nici ei iertaţi, precum şi cei care sunt certaţi cu curăţenia în spaţiul public.

 

Jandarmii din Bistriţa, dar şi din cadrul detaşamentului de la Năsăud au efectuat, joi, mai multe verificări privind prevenirea cerşetoriei, prostituţiei dar şi privind asigurarea unui climat de ordine şi linişte publică pe raza municipiului Bistriţa, respectiv pe raza oraşului Năsăud.

Astfel, în câteva ore au fost verificate în baza de date 37 de persoane şi au fost aplicate 17 sancţiuni contravenţionale şi trei avertismente scrise.

Numai pe drumul de centură al municipiului Bistriţa pe linia prevenirii prostituţiei au fost aplicate 8 amenzi în valoare totală de 4.000 de lei. De asemenea pentru apelarea în mod nejustificat la mila publicului (cerşetorie) şi lipsa supravegherii minorilor, jandarmii au aplicat 4 sancţiuni în valoare totală de 900 de lei.

Totodată au fost aplicate sancţiuni şi pentru tulburarea liniştii publice, aruncarea de resturi menajere pe domeniul public, participare la scandal, adresarea de cuvinte şi expresii jignitoare şi ridicarea de resturi de exploatare din fondul forestier.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.