La data de 13 aprilie 2015, bistrițenii s-au putut bucura nu doar de măreția praznicului ci și de prezența în mijlocul lor a Înaltpresfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, care a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica de la Coroana.

La Liturghia săvârșită într-un sobor impresionant de preoți și diaconi au fost prezenți și Preşedintele CJ Radu Moldovan, prefectul Ioan Țintean, administratorul judeţului Florin Moldovan, dar şi preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean.

Atmosfera de bucurie a fost întregită de prezența Corului „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului care a dat răspunsurile la Sfânta Liturghie.

Pe durata Sfintei Liturghii ierarhul a hirotonit un diacon iar la final, a oferit diplomă de aleasă cinstire invitaților care au cântat la slujbă, potrivit Radio Renașterea.

Corul „Armonia”, este considerat cel mai bun cor bărbătesc din lume cu medalii de aur în Europa și America. Membrii corului, dirijați de arhidiaconul Iulian Dumitru au susținut la final un concert de cântece religioase.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.