“Valoarea economică a culturii este dublă faţă de industria de maşini”. “Arta nu poate fi învăţată decât de la artişti”. „Artistul român nu lucrează mult, în schimb este foarte talentat”.„Tot mai mulţi tineri, majoritatea din Cluj care se afirmă internaţional”. “Un artist nu este acela care stă în restaurant şi este boem”, a declarat pentru Gazeta, Ioan Sbârciu, preşedintele Universităţii de Artă şi Design din Cluj.
Ioan Sbârciu: Cred că arta românească este la fel ca oriunde în lume, are şi artişti simbolici: pictori, sculptori, graficieni, fotografi etc. Sunt foarte mulţi artişti de o valoare egală cu oricare contemporan. Sunt convins de asta, am cunoscut mulţi artişti mari. În primul rând, artistul român nu lucrează mult, aceasta este o caracteristică românească, în schimb este foarte talentat. Pe de altă parte românii au un soi de şmecherie înnăscută de a chiuli, de a nu fi prezent în fiecare zi la lucru, de a nu insista destul de mult. Dacă vorbim la modul general, cred că artistului român îi lipseşte dezinhibarea. Nu cred că avem motive de a fi complexaţi sau de a ne considera singuri. Avem această “calitate” de a arăta ce e mai rău de la noi sau de a considera că tot ce este străin sau de împrumut este mai valoros. Sper ca pe viitor să ne luăm în serios şi să ne apreciem la justa valoare. Trebuie să învăţăm să ne apreciem. Ce am învăţat eu din relaţiile internaţionale este că trebuie să muncim cu disciplină şi să nu ne subapreciem. Am avut şansa să cunosc mari artişti de nivel internaţional, să expun cu unii, să le văd atelierele. Ei muncesc foarte mult, cu hotărâre şi încredere. Aceata a fost una dintre lecţiile pe care încerc să le transmit. România are artişti, a avut artişti, a mers evolutiv, pentru că noi am avut artişti populari foarte buni şi nu ar trebui să ne fie ruşine de asta. Suntem una dintre ţările care mai au zone în care se păstrează arta populară, lucru care trebuie bine pus în valoare. Au existat şi artişti care au avut şi alte veleităţi, cum ar fi Grigorescu, Andreescu, pictori naţionali. Un vârf a însemnat Brâncuşi, care s-a clasat pe locul întâi nu numai naţional dar şi internaţional. Am avut şi perioade de glorie interbelică. În continuare, noi nu dorim să ne înscriem o mişcare, ci să facem o mişcare. Este foarte important să fim la zi cu ceea ce facem, adică una este să pictezi „a la” impresioniştii din 1930 şi alta este ca în 1930 să fii un Du Champes sau un Brauner, care să dai tonul. Mai nou, eu cred că există şansa de a ne putea considera contemporani, un rezultat al unei munci îndelungate. Există artişti contemporani foarte buni, consideraţi ca atare peste tot în lume şi există şi tradiţie. La nivel de vârf mondial rămâne Brâncuşi. Sunt tot mai mulţi tineri, majoritatea din Cluj care se afirmă internaţional.
Reporter: De ce credeţi că nu mai cumpără românii artă? Care sunt principalele cauze: banii, incultura, prostia, arta mult prea bizară şi greu de înţeles?
Ioan Sbârciu: Românii cumpără artă, dar nu la fel de mult cum se întâmpla cu câţiva zeci de ani în urmă, când arta era foarte ieftină şi accesibilă. Există o piaţă de artă în România, sigur nu foarte bună şi nu de nivel internaţional. Oricum, deja au ajuns la 100.000 – 120.000 de euro lucrarea, interbelici ca Toniţa. Acest lucru este unul încurajator. Totuşi, în lume artiştii mari ajung la milioane.
Reporter: Există în Cluj colecţionari de artă autentici? Aproximativ, care este valoarea pieţei de artă din România şi respectiv din Cluj?
Ioan Sbârciu: Nu prea au existat mari colecţionari în Cluj-Napoca. Au existat însă în Bucureşti, în Iaşi, în Timişoara. În Cluj au existat mai puţin mari colecţionari care să poată acum să deschidă un muzeu cu colecţia lor. Mai nou există câţiva care încearcă să îşi facă o colecţie, un lucru încurajator.
Reporter: Cum putem caracteriza artistul clujean al anului 2009? Cât de “european” este artistul clujean?
Ioan Sbârciu: Artistul clujean este ca oricare altul care se află într-un oraş mare din Europa. La fel se întâmplă şi la Paris, Londra, Barcelona, Koln. Sigur, acolo lucrurile stau mult mai bine, dar şi la ei există mai multe tipuri de artişti. Unii care merg pe căi bătătorite, alţii pasionaţi care îşi urmează drumul lor. În Cluj există o mişcare foarte bună, există Şcoala de la Cluj, şcoala dincolo de Academie. Există foarte mulţi artişti care s-au făcut cunoscuţi internaţional, înscrişi în contemporaneitate, şi totodată foarte tineri şi apreciaţi. Faptul că încă nu au 30 de ani şi sunt intraţi în muzee de artă contemporană sau în colecţii importante din lume, iar valoarea lucrărilor lor se dublează anual, dovedeşte că sunt pe un trend ascendant. Clujul a avut întotdeauna artişti de renume, dar nu au unde expune, iar publicul este unul foarte mic.
Reporter: Dumneavoastră reuşiţi să vindeţi tablouri cu zeci de mii de auro. Care este secretul?
Ioan Sbârciu: Evaluările sunt de peste 100.000 de euro, dar problema este că încă nu am vândut niciun tablou cu această sumă. La început m-au speriat evaluatorii pentru că am crezut că nu o să vând niciodată un tablou. La un moment dat probabil că o să se întâmple şi acest lucru. Secretul este să lucrezi şi să te faci cunoscut, văzut. Totuşi, un succes prea mare, prea devreme, poate să te încurce. În pictură este un drum foarte lung, trebuie să ai răbdare şi să munceşti foarte mult. Un artist nu este acela care stă în restaurant şi este boem. Pe lângă “rugăciunea” zilnică, care constă în a desena o jumătate de oră sau o oră, trebuie să fii extrem de disciplinat şi să munceşti zilnic. Artistul trebuie să fie preocupat de arta lui şi de sistemul pe care vrea să-l construiască. Pictura e apropiată de filosofie. Atunci când eşti tânăr este foarte greu să ajungi la performanţe foarte mari. E un limbaj specific, pe care trebuie să-l stăpâneşti extraordinar, să devină un limbaj al tău, personal, trebuie să poţi comunica printr-un gest.
Reporter: Putem vorbi despre UAD ca despre o pepinieră de artişti internaţionali? Care este valoarea absolvenţilor de Artă şi Design?
Ioan Sbârciu: Da, putem vorbi despre UAD ca despre o pepinieră de artişti internaţionali. Pentru asta trebuie să le mulţumim maeştrilor vechi care au introdus un soi de învăţământ academic, rigid, care s-a păstrat oarecum şi în ziua de azi. Astfel am reuşit să facem multe relaţii internaţionale cu alte universităţi, care ne pun într-o poziţie foarte bună. Am reuşit şi pentru că ne-am propus acest lucru, să facem un sistem cât se poate de solid. Cred că avem un învăţământ foarte deschis, foarte contemporan. Avem facultate, masterat, doctorat, post-doctorat, iar lucrurile sunt aranjate în asemenea fel încât doar vârfurile să poată face cât mai multă şcoală – nouă ani mai precis.
Ioan Sbârciu: Există mai multe cercuri concentrice. Un artist se formează foate greu, el trebuie să convingă în primul rand. Trebuie să se afirme în faţa confraţilor, apoi trebuie să convingă criticii de artă, muzeul grafic, publicul şi colecţionarii. Trebuie să iasă în evidenţă, să atragă. Să fie valoros, extraordinar, ciudat, să şocheze, să iasă în evidenţă. Pentru asta trebuie să fie pus în competiţie. Dacă toţi aceşti factori sunt îndepliniţi, atunci e bine. Noi am încercat să le deschidem cât mai multe uşi, avem destul de multe burse. Cred, totuşi, că nici nu e atât de important să te grăbeşti în artă.
Reporter: Care mai este interesul absolvenţilor de liceu pentru UAD?
Ioan Sbârciu: Încă avem concurenţă, iar asta e foarte bine. Dacă la nivel de licenţă s-a organizat învăţământ superior artistic şi la Sibiu, Alba Iulia, Baia Mare, Constanţa, aproape în toate judeţele, atunci măcar masteratul să fie menţinut la un nivel superior în oraşe care îşi pot permite aşa ceva, care au artişti. Arta nu poate fi învăţată decât de la artişti.
Reporter: Care sunt principalele activităţi culturale organizate în Cluj-Napoca şi în străinătate de către UAD şi cum influenţează acestea prestigiul universităţii?
Ioan Sbârciu: Noi ne-am permis doar două manifestări la Cluj, pe care am încercat să le facem foarte importante. Una este Expoziţia Absolvenţilor, unde am invitat galerişti, critici, curatori şi artişti importanţi. Au venit chiar cu zecile, după care au revenit în fiecare an. O altă manifestare la fel de importantă este Europa, unde am încercat în fiecare an să aducem unul, doi, trei invitaţi de primă mărime în lume. Din păcate, în România nu există un centru internaţional de artă, lucru pe care încerc să îl realizez. Atâta vreme cât nu am avem un loc unde să fie expuşi cei mai valoroşi artişti contemporani români, de ce ar veni alţii să expună la noi? E important să reuşim să facem un asemenea centru. Valoarea economică a culturii este dublă faţă de industria de maşini în ţările dezvoltate. Eu sunt convins, foarte convins că nu avem nici măcar o şansă să ieşim în lume decât prin cultură. În nimic nu ieşim, nici măcar în fotbal.
Reporter: S-a vorbit şi se vorbeste, parcă şi mai mult, despre modele. Aţi avut aşa ceva ? Care au fost ele şi cum v-au influenţat viaţa şi cariera?
Ioan Sbârciu: Am şi am avut modele, în fiecare perioadă a vieţii mele. În perioada liceului m-au impresionat Grigorescu şi Baba. Mai târziu Rembrant, Velasquez şi Leonardo în special au constituit modele pentru mine. A fost o perioadă în care îi apreciam pe impresionişti, expresionişti, apoi m-a atras abstractul. Nu ştiu dacă sunt neapărat modele, dar sunt artişti pe care îi consider. Pe primul loc rămâne însă Leonardo.
Adina Fartuşnic