Ioan Borș, fostul șef al Gărzii de Mediu Bistrița-Năsăud, acuzat de luare de mită, a fost trimis în judecată de procurorii DNA. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud, zilele trecute.

Fostul șef al Gărzii de Mediu Bistrița-Năsăud, Ioan Borș, și-a recunoscut faptele și a încheiat un acord cu procurorii. Acesta a fost trimis în judecată pe data de 8 aprilie, dosarul ajungând pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud.

Borș a fost reținut pe data de 16 februarie, pentru luare de mită în formă continuată și în aceeași zi a fost arestat preventiv. Mandatul de arestare a fost contestat de acesta la Curtea de Apel Cluj, unde instanța a dispus arestul la domiciliu.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada octombrie 2023 – ianuarie 2024, Ioan Borș, în calitate de comisar-șef al Gărzii de Mediu Bistrița-Năsăud, „ar fi pretins și ar fi primit de la mai multe persoane, diferite sume de bani, necuantificate până în prezent, și alte foloase necuvenite, în legătură cu exercitare atribuțiilor sale de serviciu specifice privind efectuarea unor controale de mediu, în contextul implementării unor proiecte private în agricultură”.
„Foloasele respective ar fi fost pretinse și primite de inculpat în sediul instituției pe care o conducea, sub pretextul că vor fi remise mai departe către subalternii săi pentru ca aceștia să nu se mai deplaseze în teren în vederea efectuării controalelor de mediu asupra obiectivelor”, au mai precizat procurorii DNA într-un comunicat dat publicității în urmă cu două luni.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.