Odată cu finalizarea alegerilor şi cunoaşterea rezultatelor, au trecut parţial şi durerile de cap ale politicienilor. Spun parţial, pentru că jocurile de culise nu au luat încă sfârşit. Urmează a se stabili cine cu cine se aliază pentru a pune mâna pe ciolanul cel mare al Puterii.
Toată lumea se întreabă cine va fi adevăratul învingător. PSD, PD-L ori PNL? Social-democraţii au fost votaţi de mai mulţi români decât democrat-liberalii, care printr-un joc de noroc precum la loto, au scos din urnă bila câştigătoare şi au primit astfel mai multe mandate. Aparenţele ne fac să credem că liberalii au asul în mâneca pentru a duce la putere pe unul din ceilalţi doi fruntaşi, PSD ori PD-L. Numai că, undeva mai în spatele scenei stă cuminte UDMR, care aşteaptă la fiecare patru ani să intre la masa guvernării.
Tensiunea este mare în aceste ceasuri şi, până la urmă, totul depinde, încă o dată, de preşedintele jucător al naţiei române, Băsescu.
Orgoliile sunt mari, şi pretenţiile pe măsură, iar poll – position-ul este râvnit de fiecare dintre cei trei lideri politici.
Stau şi mă întreb cum ar arăta o alianţă între PSD şi PD-L. În fond şi la urma urmei au o origine comună, iar portocaliul provine tot din roşu. Chit că democrat-liberalii se bat cu pumnul în piept că sunt de dreapta, ei pendulează de fapt mai ceva ca limba unui ornic. Dar cum să lase portocaliii scaunul premierului pe mâna unuia ca Geoană care se simte tot timpul pe val? Poate ameţeşte, îl ia valul şi-l izbeşte de vreun ţărm stâncos! Poţi risca? Şi apoi nu trebuie uitat herr Stolo, care de la ultimele alegeri, stând atât de mult pe lângă Băse, s-a înzdrăvenit şi vrea de premier. Măcar atât, dacă-l lovi boala subit acum patru ani şi nu i-a fost dat să fie preşedinte. Tăriceanu vrea şi el în capul listei la Guvern, chit că i-au tremurat izmenele că nu iese nici măcar parlamentar. Aşa că, lupta e deschisă şi rămâne de văzut cine va trimfa cu adevărat.
Partea tristă a acestui vot uninominal este că unii au fost votaţi şi au intrat alţii în Parlament. Sunt foarte puţini aceia care au intrat pe uşa din faţă şi nu sunt contestabili. În rest, e loc de foarte multe comentarii.
Un singur lucru este cert. Românii au fost ameţiţi în mod clar de uninominalul ăsta şi nu au înţeles mare lucru. Şi oricum, în marea lor majoritate, cei care au mers la vot nu s-au prea uitat la nume, ci la partidul din care provine acel nume. Aşa că votul a fost unul politic, fără doar şi poate, mai ales în mediul rural. Cei care a avut un cuvânt greu de spus în alegerea candidaţilor au fost primarii. Funcţie de culoarea lor politică, aceştia au avut grijă să încline balanţa pentru candidatul partidului său.
Am întâlnit multe cazuri în care oamenii au spus că la aceste alegeri au votat… trei trandafiri sau unul. Ei nu au votat un nume, ci trandafiri. Pentru aleşi, acest aspect nu contează chiar deloc, deşi ar trebui să le dea foarte mult de gândit, pentru că nu ei ca indivizi au fost votaţi, nu pentru ceea ce sunt, ci a fost votat partidul din care provin. Numele lor aproape că nu a contat. În concluzie, învingătorii sunt învinşi de propriile partide.
Liana Mureşan
UITE CA SE POATE PSD – PD-L EU CRED CA E CEA MAI BUNA SOLUTIE PT.TARA , AVEM NEVOIE DE UN GUVERN PUTERNIC,”D A R” SA VEDEM CINE VA SANTAJA SAU CINE V-A TRADAPRIMUL !!! PATRU ANI NU V-A REZISTA !!! PACAT PT.TARA !!!
HA ! HA ! HA ! TARICENE NICI NU STI CAT DE MIC INCEPI SA FI !!!HA!HA!HA !!!
Parerea mea e ca se va intampla acelasi lucru, ca si in mandatul trecut. Unde dicteaza Basescu asa se intampla. PSD-ul o sa iasa cu coada intre picioare de la guvernare.