Începând din data de 16 martie, accesul publicului la Serviciul Regim Permise și Înmatriculări va fi limitat, anunță Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud. Totodată va fi sistată activitatea cu publicul la serviciul Apostilă. 

În scopul prevenirii răspândirii Coronavirusului, începând de mâine, 16 martie a.c., în cadrul Instituţiei Prefectului Bistrița-Năsăud, accesul publicului la Serviciul Regim Permise și Înmatriculări va fi limitat astfel:

 – Vor intra un număr de maxim 10 persoane, în funcție de programări, cu menţiunea de a respecta o distanţă de cel puţin 2 metri

 – Restul persoanelor vor aştepta afară, evitând aglomerarea.

 – La intrarea în instituție, va fi relocat un jandarm care va îndruma cetățenii în vederea respectării acestor reguli. Situația va fi monitorizată de șeful acestui serviciu.

 De asemenea, începând de mâine, 16 martie a.c., va fi sistată activitatea cu publicul la serviciul Apostilă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.