Peste 100.000 de euro are de primit polițistul Paul Andreica de la infractorul Sima Vampiru` după ce a fost împușcat chiar în timpul misiunii de prindere a acestuia. Polițistul a început demersurile legale pentru a-l obliga pe infractor să îi plătească despăgubirile, însă instanța nu pare să îl ajute, respingându-i cererea de poprire a unui cont avut la CEC Bank.

În 2017, instanțele au stabilit ca Dorin Sima să plătească peste 6.600 de lei băncii jefuite, 4.800 de lei Spitalului de Urgență Mureș, pentru tratamentul comisarului Andreica și 9.000 de lei sub formă de cheltuieli judiciare.

De asemenea, infractorul trebuie să îi acorde lui Paul Andreica, polițistul pe care l-a împușcat în timpul capturării sale, 100.000 de euro daune morale, dar și 12.152 de lei daune materiale.

Pentru a intra în posesia acestor despăgubiri consistente, Paul Andreica a apelat tot la instanțe. Astfel, în primăvara anului 2018, a deschis un dosar la Judecătoria Bistrița, prin care cerea executarea silită a lui Dorin Sima. La scurt timp după, magistrații de la Judecătoria Bistrița încuviințează  cererea de executare silită.

Următorul pas făcut de Andreica a fost să identifice veniturile lui Sima Vampiru`. Deși toată viața sa s-a ocupat cu fărădelegi, infractorul nu a reușit să pună bani deoparte, cel puțin nu oficial.

A fost identificat totuși un cont la CEC Bank, pentru care, Andreica a cerut poprirea, tot în instanță. În contul respective sunt doar 1.713 lei.

Instanța a respins cererea de poprire

Paul Andreica mai deschide un dosar, tot la Judecătoria Bistrița, în 2019, în care cere validarea popririi. Judecătorii vin cu prima soluție abia în vara acestui an și, culmea, resping cererea polițistului.

„Respinge ca lipsită de interes cererea având ca obiect “validare poprire”, formulată de creditorul A.P.L în contradictoriu cu debitorul S.D.G şi terţul poprit C.B. S.A., în ceea ce priveşte poprirea înfiinţată asupra sumei de 1.713 lei. Respinge în rest ca neîntemeiată cererea având ca obiect “validare poprire”, formulată de creditorul A.P.L în contradictoriu cu debitorul S.D.G şi terţul poprit C.B S.A. Respinge ca neîntemeiată solicitarea creditorului de obligare a terţului poprit C.B. S.A. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces. Ia act că debitorul şi terţul poprit nu au solicitat cheltuieli de judecată”, se arată în decizia judecătorilor, din luna iunie.

Deocamdată Paul Andreica nu a contestat decizia judecătorilor. Cert este faptul că polițistului îi va fi foarte greu, dacă nu imposibil, să intre în posesia acestor despăgubiri, tocmai pentru că Sima Vampiru` nu a adunat mare lucru în viața sa, jumătate petrecută după gratii.

Potrivit apropiaților temutului infractor, acesta mai are doar un frate, părinții săi fiind decedați. Fratele lui Sima este are și el o condiție materială modestă, muncind într-o fabrică din municipiu. Acesta locuiește în apartamentul deținut de părinți.

Nu se știe dacă Dorin Sima deține și el o parte din acest apartament sau fratele său i-a cumpărat partea ce-i revenea în urma decesului părinților. Jumătate dintr-un apartament cu două camere situat în zona Ștefan cel Mare nu face nici un sfert din cât are infractorul de plătit în urma „aventurilor” sale.

Ultima ispravă: a jefuit o bancă și a împușcat un polițist

La mijlocul anului 2016, Sima Vampiru’ reușea să jefuiască o filială a Raiffeisen Bank Bistrița. Acesta a intrat în unitatea bancară și i-a pus arma la cap casieriței, cerându-i să pună toți banii din casă într-un rucsac pe care îl avea asupra sa.

Femeia a pus 9.000 de lei și peste 2.000 de euro în rucsacul înmânat de Sima Vampiru’. Tâlharul a luat banii și s-a făcut nevăzut. Acesta a fost identificat de către polițiști o săptămână mai târziu, în timp ce încerca să închirieze o casă în zona Subcetate.

În timpul capturării sale, acesta l-a împușcat în umăr pe șeful de la Investigații Criminale de atunci, Paul Andreica.

Dorin Grigore Sima are 38 de ani și a petrecut mai bine de jumătate din viață prin penitenciare, pentru fapte similare. Mai mult, înainte de a comite jaful de la bancă, acesta abia ieșise din închisoare.

Toate aceste fapte au fost comise în stare de recidivă postexecutorie. Având în vedere faptul că Sima a fost eliberat condiționat cu un rest neexecutat de 1.137 de zile (aproape 4 ani) și această perioadă s-a adăugat la noua condamnare.

Sima Vampiru` nu s-a ferit să îi „avertizeze” pe cei care l-au capturat și să le promită că se va răzbuna atunci când iese din închisoare. Se pare că amenințările ar fi fost rostite de tâlhar chiar în sala de judecată, într-una din înfățișările din dosarul său.

Aceste amenințări au ajuns și la urechile instanței și a Penitenciarului Gherla, luându-se decizia ca acesta să fie ținut într-un regim strict, legat de mâini și de picioare.

Dorin Sima a respins aceste acuzații susținând că polițiștii mint, iar informațiile primite de către Penitenciarul Gherla de la IPJ Bistrița-Năsăud, care stau la baza detenției stricte, sunt false.

Nemulțumirile lui Sima Vampiru` nu s-au oprit aici. Acesta susținea că la percheziții s-ar fi ridicat, din apartamentul unde a fost depistat, mai multe înscrisuri, printre care și scrisori medicale cu recomandări de tratament medicamentos pe care acesta îl urma.

Cum actele nu i-ar fi fost restituite, Sima spunea că nu poate beneficia de tratament în Penitenciarul Gherla, iar afecțiunile de care acesta ar suferi ar fi fost pe cale de a se agrava.

Acționează în judecată….de plictiseală!

Până una alta, Sima Vampiru` încearcă să își omoare plictiseala la Penitenciarul Gherla tot cu ajutorul instanței. Acesta și-a făcut un obicei din a dat în judecată fie penitenciarul, fie statul român.

În luna martie a anului 2018, Sima Vampiru chema în judecată Penitenciarul Gherla, Administrația Națională a Penitenciarelor și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Gherla. Dorin Sima reclama condițiile proaste din penitenciar și cerea și despăgubiri în bani pentru că le-a îndurat. Judecătorii nu s-au lăsați înduplecați de manevra infractorului și au respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată. Lucrurile nu s-au schimbat mult nici la Tribunalul Cluj și nici la Curtea de Apel Cluj, care a avut ultimul cuvânt.

Sima Vampiru` nu s-a oprit aici și a continuat cu procesele. Anul trecut, la mijlocul lunii septembrie, acesta a făcut o contestație la executare, înregistrată la Judecătoria Gherla. Practic, acesta a cerut desființarea sentinței pe partea de despăgubiri civile.

Judecătoria Gherla a declinat competența, dosarul mutându-se la Tribunalul Cluj. La finalul lunii noiembrie, judecătorii clujeni au și venit cu o soluție în acest sens și au respins contestația lui Sima.

Andreea Moldovan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.