Primăria Bistrița a primit pentru reabilitarea și modernizarea clădirii în care funcționa Centrul pentru Tineret CETIN 2,5 milioane de lei.

În doar un an Centrul pentru Tineret CETIN va avea săli expoziționale,săli pentru spectacole, teatru, film, IT sau dansuri medievale.

„Proiectul a fost depus în 31 martie 2009, iar contractul de finanţare a fost semnat la data de 25 aprilie 2013. Intervalul a fost foarte mare deoarece Ministerul Dezvoltării din acea vreme ne-a refuzat. Am câştigat procesul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar Ministerul Dezvoltării a fost obligat să semneze contractul cu noi. De aceea, mulţumesc domnului Dumitru Cincea, directorul Direcţiei Administraţie Publică, Juridic din Primăria Bistriţa, al cărui rol în acest sens a fost extrem de important. Mulţumesc şi proiectantului, domnul Bogdan Ciubotă, căruia i-am cerut numeroase lucruri în plus deoarece am căutat, în decursul timpului, să cumpărăm întreaga clădire. Nu am reuşit să cumpărăm circa 50 de metri pătraţi deoarece expertiza a dat un preţ mai mic decât cel cu care spaţiul fusese achiziţionat de actualii proprietari. În ceea ce priveşte lucrările pe care le facem noi, va fi o reabilitare totală, dar clădirea va fi refăcută pe formele ei iniţiale”, a explicat primarul Ovidiu Teodor Creţu.

Proiectul este finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operaţional Regional, Axa prioritară 1 – „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli de creştere”, Domeniul major de intervenţie 1.1 – „Planuri integrate de dezvoltare urbană.
Sub-domeniul: Centre urbane”.
Obiectivele proiectului sunt următoarele:
– dezvoltarea infrastructurii pentru noi servicii sociale destinate tinerilor din municipiul Bistriţa prin oferirea de consiliere psihologică (probleme de integrare socială, consum de droguri, orientare profesională, tineri cu părinţi plecaţi din ţară, tineri cu probleme sociale);
– creşterea numărului de beneficiari cu 6%;
– reabilitarea şi modernizarea corpurilor A, B şi C ale clădirii Centrului Comunitar pentru Tineret CETIN prin:
– consolidarea fundaţiilor;
– consolidarea şarpantei / planşeului de lemn;
– consolidarea pereţilor structurali;
– refacerea faţadelor;
– amenajare exterioară şi interioară;
– amenajare curte interioară inclusiv plantare conifere;
– refacere / modernizare / executare instalaţii utilităţi.
Această reabilitare şi modernizare a imobilului va fi realizată pe o suprafaţă utilă de 283,37 mp la parter, respectiv 346,32 mp la etajul imobilului.
Utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale cu montaj:
– platformă tip servoscară pentru persoane cu dizabilităţi;
– instalaţie centrală termică (cazan pe gaz în condensaţie; boiler cu preparare indirectă a apei; pompă circulaţie circuit cazan, boiler şi radiatoare; vas de expansiune circuit încălzire; electrovană cu 3 căi pe circuit agent termic; sistem de automatizare centrală termică; staţie de dedurizare);
– 3 ventilatoare exhaustare aer viciat – grup sanitar;
– instalaţii electrice şi de date voce (unitate rack; centrală telefonică, componente reţea LAN, sistem de supraveghere şi control acces).
Dotări şi echipamente IT: 1 server de reţea; 16 calculatoare; 1 televizor LED; 1 video-proiector; 1 ecran de proiecţie; 1 sistem audio; 1 infochioşc; 16 birouri pentru calculatoare; mese şi scaune; 8 dulapuri; 5 bănci în curtea interioară.
Constructorul este: asocierea firmelor INST-NISTOR S.R.L. şi DIMEX 2000 COMPANY S.R.L.
Valoarea contractului de execuţie este de 1.969.193,48 lei (inclusiv TVA), iar perioada de execuţie a lucrărilor este de 12 luni, potrivit municipalității.
2,5 milioane de lei a primit Primăria Bistriţa pentru a reabilita şi moderniza clădirea în care funcţiona Centrul pentru Tineret CeTin. Întreaga clădire situată chiar în centrul municipiului pe Pietonalul Liviu Rebreanu are peste 600 de metri pătraţi.Citeste mai mult: adev.ro/n9xx64

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.