Home Societate Incendiu în localitatea Ciceu Mihăieşti

Incendiu în localitatea Ciceu Mihăieşti

La data de 18 martie, dispeceratul integrat ISU SAJ a fost informat despre producerea unui incendiu la o hală în care se afla un service auto, situată în apropierea Drumului Naţional 17, în localitatea Ciceu Mihăieşti.

Incendiul se manifesta violent la nivel acoperişului imobilului cu flăcări înalte de peste 10 m.

„Au fost alocate progresiv, două echipaje de intervenţie cu autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Gărzii de Intervenţie Beclean, un echipaj cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bistriţa, respectiv două echipaje cu autospeciale de intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dej aparţinând ISU „Avram Iancu” al judeţului Cluj,

Autovehiculele din apropiere, autocamioane şi autoturisme, au fost relocate pentru a nu fi afectate de flăcările puternice de la nivelul acoperişului. Din fericire, nu au fost înregistrate victime. Intervenţia a durat aproximativ patru ore, focarele fiind localizate şi lichidate în cca. două ore”, informează ISU BN.

Suprafaţa totală afectată de incendiu a fost de cca. 600 mp, pompierii militari reuşind împiedicarea propagării incendiului în interiorul halei. După finalizarea intervenţiei, în urma anchetei demarate la faţa locului, s-a stabilit faptul că evenimentul a fost provocat, cel mai probabil, de aprinderea unor materiale combustibile (lemn) situate în apropierea unui coş de fum.

11073443_860728997303916_1374564645_n

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version