Încă un traficant de droguri a fost condamnat de Tribunalul Bistrița-Năsăud. De data aceasta însă, pedeapsa, deși este cu executare, nu este una mare, în condițiile în care inculpatul și-a recunoscut vina și a fost judecat conform procedurii simplificate. Este vorba de Tinca Marcel, acuzat de procurorii DIICOT de trafic de droguri de mare risc și de efectuare fără drept de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive, care a fost condamnat, în octombrie, la 2 ani și 8 luni de închisoare cu executare, pedeapsă din care a executat mai bine de un an, el fiind în arest preventiv din august 2021. Sentința tribunalului a fost atacată de procurorii DIICOT la Curtea de Apel Cluj, care a hotărât că pronunțarea va veni pe data de 21 decembrie.

În ultimii ani, traficul de droguri a luat amploare în Bistrița-Năsăud, crescând evident și cererea de pe „piață”. Fenomenul a devenit îngrijorător, în special în rândul tinerilor, mai ales că din consumatori, aceștia devin destul de repede dealeri, pentru a putea face rost de bani ca să își plătească, la rândul lor, substanțele interzise.

Este și cazul lui Marcel Tinca, care devenit dependent de droguri, a ajuns să vândă și el altora.

“Inculpatul Tinca Marcel este de mai mult timp consumator (dependent) de droguri. Întrucât, în timp acesta a crescut cantitatea de cannabis consumată, pentru a obține venituri care să îi permită acest consum, a hotărât ca, la rândul său, să comercializeze acest drog pentru a obține venituri. În acest context, deși la început (2012-2013) acesta participa ca intermediar la operațiuni de trafic de droguri (conform declarației sale), ulterior, începând cu anul 2018, după ce s-a întors din Germania, a început să cumpere drogul de risc cannabis și substanța cu efecte psihoactive cunoscută sub denumirea de «sare» de la diferite persoane, atât pentru a consuma personal cannabis, dar și pentru a vinde acest drog și substanța psihoactivă.

Inculpatul cumpăra cantități mari de cannabis pentru ca, din vânzarea majorității cannabisului, să obțină banii necesari pentru cannabisul consumat, astfel că principalul scop era cel al vânzării drogului”, se arată în motivarea sentinței pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud.

Printre cei care îl alimentau cu marfă pe Tinca, s-a numărat și Liviu Căienar, traficantul de droguri condamnat de curând la peste 14 ani de închisoare, dar cumpăra și de la persoane despre care nu a putut oferi date de identitate complete, cunoscute doar ca prenume sau nike-name în conturile unor aplicații social-media.

Prins cu peste 3 kg de cannabis asupra sa

Tinca a intrat în vizorul procurorilor DIICOT în 2018, după ce a fost turnat de unul dintre clienții săi. A căzut în plasa anchetatorilor într-o noapte de august din 2021, din cauză că se certa în spațiul public cu prietena lui, motiv pentru care au intervenit polițiștii și astfel a fost prins în flagrant cu droguri asupra sa, respectiv 3,27 kilograme de cannabis și 37,3 grame sare de baie.

A fost reținut pentru 24 de ore, iar apoi arestat preventiv. În februarie anul acesta, a fost trimis în judecată, acuzat de comiterea a trei infracțiuni de trafic de droguri de risc în formă continuată – ulterior fiind schimbată încadrarea juridică într-o singură infracțiune în formă continuată (cu 44 de acte materiale) – și două infracțiuni de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive – ulterior fiind schimbată încadrarea juridică într-o singură infracțiune de acest fel, în formă continuată, cu 13 acte materiale.

“În sarcina inculpatului Tinca Marcel s-a reţinut că anterior datei de 16.08.2021 (posibil 10-11.08.2021), a procurat și apoi a deținut fără drept, în vederea comercializării, cantitatea de 37,3 grame substanțe susceptibile a produce efecte psihoactive (3- METHIYMETHACATHINONE (3-MMC)), faptă ce constituie infracțiunea de efectuarea fără drept de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive – prev. de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011. S-a mai reţinut că în data de 18.09.2020, inculpatul i-a vândut colaboratorului autorizat cu numele de cod “XX” cantitatea de 1,8 grame de canabis, precum şi că în cursul lunii octombrie 2020 i-a vândut numitului ZZ – (…) cantitatea de 996,9 grame de canabis.

În actul de acuzare se reţine că această faptă constituie infracțiunea de trafic de droguri în formă continuată (2 acte materiale) – prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen.

De asemenea, în actul de acuzare s-a reţinut că: în perioada cuprinsă între sfârșitul anului 2018 și sfârșitul anului 2019, inculpatul Tinca Marcel a vândut denunțătorului A.A., în baza aceleiași rezoluții infracționale, în 6 rânduri diferite, cantități cuprinse între 1-5 grame din drogul de risc canabis, cu suma de 30-50 de lei per gram; în cursul lunilor decembrie 2018, respectiv ianuarie 2019, a vândut numitului Mihăescu Emanuel (fiul lui Marian Mihăescu, cel care a efectuat mai multe transporturi cu droguri din Spania pentru Liviu Căienar), în 5 rânduri, diferite cantități de canabis; în toamna anului 2018, respectiv la sfârşitul lunii septembrie numitul Tinca Marcel zis «Bugy» a cumpărat de la numitul Căienar Liviu cantitatea de 500 de grame din drogul de risc cannabis pentru suma de 10.000 de lei, drog pe care ulterior numitul Tinca Marcel zis «Bugy», l-a vândut către diferiţi consumatori de pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud, iar la jumătatea lunii noiembrie 2018 numiţii Tinca Marcel zis «Bugy» şi B.B. zis «Chucky» au cumpărat de la numitul Căienar Liviu cantitatea de 500 de grame din drogul de risc cannabis pentru suma de 10.000 de lei, pe care ulterior aceştia (Tinca Marcel zis «Bugy» şi B.B. zis «Chucky») au vândut-o către diferiţi consumatori de pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud. (…)

În fine, s-a reţinut că, în perioada decembrie 2018 – ianuarie 2019, inculpatul a vândut numitului Mihăescu Emanuel, în mai multe rânduri, substanța cu efect psihoactiv cunoscută cu denumirea de «sare de baie», iar în perioada cuprinsă între sfârșitul anului 2018 și sfârșitul anului 2019 a vândut denunțătorului XX, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în 10 rânduri diferite, cantități cuprinse între 4-15 grame din substanța psihoactivă cunoscută sub denumirea de sare de baie, cu suma de 50 de lei per gram, fapte care constituie infracțiunea de efectuarea de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive, fără drept (12 acte materiale), fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011, cu aplic. art. 35 alin. 1 din C.pen.”, se arată în documentul instanței.

Ca să scape ieftin, și-a recunoscut faptele și a dat în gât un alt traficant

La primul termen de judecată pe fond, Tinca și-a recunoscut faptele în fața instanței și a cerut să fie judecat pe procedură simplificată, solicitare admisă de instanță.

La final a fost condamnat la 2 ani și 8 luni de închisoare cu executare (pedeapsa rezultantă), în balanță atârnând greu și faptul că a formulat denunț împotriva unui alt traficant de droguri. Instanța a ținut cont însă de faptul că Tinca prezintă un risc mare de a comite noi infracţiuni de acelaşi tip, în principal.

“Din probele dosarului rezultă că încă de la începutul luării rezoluţiei infracţionale inculpatul a avut o reprezentare de ansamblu a acţiunilor sale, pe care le-a desfăşurat ulterior pe parcursul anilor (…), la diferite intervale de timp, până când a fost prins în flagrant la data de 16.08.2021 de organele de poliţie. Rezoluţia infracţională unică a fost menţinută de inculpat pe întreaga perioadă a anilor (…), aspect care rezultă din specializarea infracţională a inculpatului şi omogenitatea juridică a faptelor, care sunt de aceeași natură, timp în care prin activitatea infracţională acesta a vizat acelaşi scop unic menţionat anterior. Având în vedere adresa nr. 1232/III-13/2022 din 13.07.2022 emisă de DIICOT –Biroul Teritorial Bistriţa-Năsăud din care rezultă că la data de 12.07.2022 inculpatul Tinca Marcel a formulat un denunț împotriva unei persoane pentru infracţiunea prevăzută de art. 16 din Legea nr. 194/2011 şi faptul că audiat în calitate de martor în dosarul nr. 34D/P/2020 cu privire la aspectele denunţate, a oferit date care facilitează tragerea la răspundere penală a persoanei denunţate, instanţa va reţine în favoarea inculpatului prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002, cu consecinţa reducerii la jumătate a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa.

Procedând la individualizarea pedepsei care urmează a fi aplicată inculpatului instanţa va avea în vedere, în prealabil, că aceasta este judecat conform procedurii recunoaşterii învinuirii prev. de art. 375 Cod procedură penală, astfel că potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa se reduc cu 1/3.

La stabilirea pedepselor instanţa va avea în vedere gravitatea concretă a infracţiunilor săvârşite şi periculozitatea inculpatului, evaluate prin prisma criteriilor prevăzute de art. 74 Cod penal, respectiv: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunilor, starea de pericol creată pentru valorile ocrotite de legea penală, gravitatea şi consecinţele faptelor, conduita inculpatului după comiterea faptelor, nivelul de educaţie, vârstă, situaţia sa familială şi socială.

Totodată, instanţa va avea în vedere la individualizarea pedepsei datele furnizate de Referatul de evaluare nr. (…) emis de Serviciul de Probaţiune Bistriţa-Năsăud, din cuprinsul căruia rezultă că inculpatul prezintă un risc mare de a comite noi infracţiuni (de acelaşi tip, în principal)”, precizează instanța în motivare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.