Încă un polițist șpăgar în IPJ BN, prins în flagrant de DGA! Despre cine este vorba

1575

Un polițist din Bistrița a fost reținut, marți, pentru 24 de ore, după ce a fost prins în flagrant de către ofițerii Direcției Generale Anticorupție (DGA) Bistrița-Năsăud pe când primea mită. Două sute de lei a fost suma plătită acestuia de către un investigator sub acoperire, însă anchetatorii au stabilit că, începând de anul trecut, acesta a primit șapăgi în cel puțin opt rânduri. Polițistul va fi prezentat, miercuri, instanței cu propunere de arestare preventivă.

Polițistul bistrițean prins în flagrant este agent principal la Ordine Publică – Secția 1 Poliţie Rurală Bistriţ din cadrul IPJ Bistrița-Năsăud. 

Ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Bistrița-Năsăud, împreună cu ofițeri din cadrul Centrului Operațional 3 Cluj-Napoca, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud și cu sprijinul conducerii Inspectoratului de Poliție al Județului Bistrița Năsăud au realizat prinderea în flagrant a unui agent principal de poliție din cadrul I.P.J. Bistrița-Năsăud – Secţia 1 Poliţie Rurală Bistriţa, în timp ce a primit suma de 200 lei, cu titlu de mită, de la un investigator sub acoperire pentru a nu aplica măsurile legale pentru o abatere la regimul circulației rutiere„, se arată într-un comunicat al DGA.

Potrivit anchetatorilor, începând din 2018, polițistul a primit de cel puțin 8 ori șpagă, dintre care de trei ori de la investigatori sub acoperire.

sursa foto: Timponline

Asupra acestuia s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită (8 acte materiale dintre care 3 de la investigatori sub acoperire), pe care le-a comis pe parcursul anilor 2018-2019„, mai precizează DGA în comunicat .

Potrivit surselor Gazeta de Bistrița, ar fi vorba despre agentul principal de poliție Ionuț Vultur, iar în ziua în care i s-a organizat flagrantul și mai apoi a fost reținut, acesta mai primise mită alți 200 de lei de la un alt șofer oprit în trafic.

Toți banii au fost bine pitiți de către acesta sub căptușeala din partea stângă, a șoferului, în mașina de poliție.

Ambele scene au fost filmate, iar câteva minute mai târziu, mașina polițistului a fost percheziționată de ofițerii DGA Bistrița-Năsăud.

Banii au fost bine pitiți de către acesta sub preșul de lângă cheder,  în mașina de poliție.

Față de suspect, s-a dispus măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat instanței cu propunere de arestare.

Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activități infracționale.

1 COMENTARIU

  1. Daaaa…. cu o sticla de ” polinko „… un ” pock de diufe ori de bagau ” … sau cu o rogojina la usa de intrare … Va dati seama ce ” corupotie ” si ce ” descoperire ” monumentala … !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here