Elevii Colegiului Național „Liviu Rebreanu” (CNLR) vor începe și noul an școlar din toamna lui 2023 în șantier. Deși lucrările CNLR trebuiau finalizate chiar luna aceasta, constructorul a cerut prelungirea termenului până la final de an. Se pare că a găsit „înțelegere” atât la Primăria Bistrița, cât și la CNI, beneficiarul direct cu care a semnat contractul.

De pe panoul informativ al șantierului Colegiului Național „Liviu Rebreanu” a dispărut “brusc și dintr-o dată” termenul de finalizare a lucrărilor. Acestea trebuiau finalizate anul acesta, chiar luna aceasta.

Pe ultima sută de metri, constructorul MIS Grup a cerut o revizie de proiect și o prelungire a termenului de finalizare a lucrărilor. Cum investiția a fost făcută prin Compania Națională de Investiții, instituția a trebuit să își dea acordul pentru asta. De asemenea, și Primăria Bistrița și Consiliul Local trebuie să își dea acordul pentru prelungirea termenului limită. Acest lucru nu pare să reprezinte, însă, o problemă.

„Am avut o întâlnire de lucru cu proiectantul, executantul, dirigintele de șantier și un reprezentant al CNI, alături de conducerea Colegiului Național „Liviu Rebreanu”, în legătură cu revizia proiectului privind reabilitarea și modernizarea corpului A al unității de învățământ. Împreună, am stabilit detaliile finale ce vor fi cuprinse în proiectul revizuit al obiectivului, care vor include și actualizări ale dotărilor informatice, cele proiectate inițial fiind la nivelul anului 2017. Am convenit că revizia proiectului va fi realizată până în data de 31 martie a.c., pentru a fi apoi supusă aprobării consilierilor locali. Ulterior, proiectul revizuit va fi transmis către Compania Națională de Investiții pentru avizare, urmând ca lucrările de pe șantier să fie încheiate până la finalul acestui an”, preciza primarul Ioan Turc, într-o informare de presă.

MIS Grup se lăuda de curând că este în grafic cu lucrările

Culmea, constructorul MIS Grup se lăuda, tot într-o comunicare de presă, cu doar puțin timp în urmă că este în grafic cu lucrările de la Colegiul Național „Liviu Rebreanu”.

„Lucrările de la Colegiul Național „Liviu Rebreanu” Bistrița sunt în grafic, iar pe șantier e forfotă mare pentru ca elevii și profesorii să se întoarcă la cursuri cât mai repede, într-o clădire complet nouă, în care istoria va dăinui peste ani și ani! Toate cele 28 de săli de clasă și sălile de informatică vor beneficia de dotări IT și audio-video de ultimă generație, pentru a crea un mediu cât mai prielnic pentru toți cei care activează în cadrul unității de învățământ. De asemenea, toate spațiile vor fi dotate cu mobilier modern, sala de evenimente și amfiteatrele vor fi modernizate. Reabilitarea corpului A al Colegiul Național „Liviu Rebreanu” întregește o serie de investiții care au avut loc aici și care au însemnat crearea unui campus – o clădire nouă pentru școala generală, o sală de sport la cele mai înalte standarde și un internat modern pentru elevi”, anunța MIS Grup, la mijlocul lunii februarie.

MIS Grup a început lucrările la consolidarea și reabilitarea corpului A de la Colegiul Național „Liviu Rebreanu” Bistrița în luna octombrie a anului 2020 și avea la dispoziție 30 de luni să finalizeze obiectivul. Finanțarea este asigurată prin Compania Națională de Investiții, valoarea contractului ajungând la 38 de milioane de lei.

Una caldă, alta rece: MIS Grup – în război cu Primăria Bistrița pe alte proiecte

Dacă pe tema șantierului de la Colegiul Național „Liviu Rebreanu” Primăria Bistrița pare să se înțeleagă bine cu MIS Grup, când vine de alte șantiere, între constructor și municipalitate pare să fie un război total. Este vorba despre două cele mai importante șantiere din Bistrița: Axa de Transport Gării-Năsăudului și Linia Verde.

Constructorul și municipalitatea nu par să se pună de acord cu privire la termenul de finalizare a lucrărilor. Acest „detaliu” este extrem de important, având în vedere că dacă cele două proiecte nu sunt finalizate până în 31 decembrie 2023, Primăria Bistrița trebuie să returneze Uniunii Europene peste 22 de milioane de euro.

„Nu prea putem discuta de fonduri de la bugetul local. În situația în care proiectele nu se vor finaliza la timp până în decembrie 2023, riscul este major. Riscul e acela de a returna întreaga valoare. Discutăm despre Linia Verde și Axa de Transport, cele două mari proiecte. Am avut întâlniri cu ADR, am avut întâlniri cu constructorul. Eu sunt cât se poate de mobilizat în parcurgerea tuturor etapelor, în așa fel încât la 31 decembrie lucrările să fie finalizate. Nu e o dramă dacă o mică componentă se va întinde pe primul trimestru din anul viitor, dar în proporție de 90% sau peste 90% proiectele trebuie să fie gata. (…) Riscuri există, dar prin mobilizare reușim. Când vorbesc despre mobilizare discut în primul rând despre constructor, dar și la colegii mei din Primăria Bistrița. E nevoie de o comunicare cât se poate de bună”, spunea primarul Ioan Turc.

Deși primarul Ioan Turc susține că este într-o legătură permanentă cu constructorul, termenul de 31 decembrie făcut public la ultima întâlnire cu presa nu pare să aibă nicio legătură cu cel din contractul semnat cu constructorul MIS Grup, care se ocupă de ambele proiecte la care s-a referit edilul.

Într-un comunicat de presă, constructorul MIS Grup susținea că termenul pentru finalizarea proiectului „Reconfigurarea axei de transport public pe traseul strada Gării – Bulevardul Decebal – strada Andrei Mureșanu – strada Năsăudului” este 04 iulie 2024, nicidecum 31 decembrie 2023. Culmea, reprezentanții MIS Grup susțin că termenele despre care Ioan Turc a vorbit în conferința de presă nu le-au fost comunicate, aflând despre ele din ziare:

„Apariția în spațiul public a faptului că, acest proiect trebuie să fie gata în data de 31.12.2023, “în caz contrar municipalitatea este nevoită să restituie Uniunii Europene contravaloarea“ este un neadevăr, dovedit de contractul semnat.  În plus, la nici o întâlnire de lucru nu ni s-a semnalat această situație, noi fiind informați cu ajutorul presei. De asemenea, facem precizarea că obiectivul de investiții a fost întârziat pentru o perioadă de un an jumătate întrucât în această perioadă proiectul s-a aflat în faza de evaluare la Primăria Municipiului Bistrița. În acest moment, din cauza devierilor de rețele electrice pentru pasajul subteran din zona bdul. Decebal și a sensurilor giratorii, activitatea companiei este suspendată, noi lăsând compania responsabilă de partea electrică să își realizeze contractul”, susțin reprezentanții MIS Grup, în comunicatul remis presei.

Constructorul aruncă vina în curtea Primăriei Bistrița nu doar când vine vorba despre axa de transport, ci și când vine vorba despre proiectul Linia Verde. Reprezentanții MIS Grup spun că Primăria Bistrița a venit cu o „serie de schimbări spontane în proiect asupra cărora constructorul nu are niciun control”.

Andreea Moldovan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.