Sâmbătă, 3 septembrie, sute de ruși și-au luat rămas bun de la Mihail Gorbaciov, în cadrul unor funeralii organizate la Casa Sindicatelor din Moscova, în apropierea Kremlinului.
Ultimul lider sovietic, Gorbaciov a încercat să salveze Uniunea Sovietică prin reforme democratice și economice, punând astfel capăt Războiului Rece.
Salutat de Occident ca un om al păcii, Gorbaciov este văzut de mulţi în Rusia drept cel răspunzător pentru decăderea geopolitică a Moscovei şi anii de criză politică şi economică ce au urmat prăbuşirii Uniunii Sovietice.
Semn al lipsei de simpatie a actualei puteri ruse faţă de Gorbaciov, nicio zi de doliu naţional nu a fost anunţată în Rusia. Mai mult, funeraliile se derulează în absenţa lui Vladimir Putin, absenţă justificată de Kremlin printr-un „program încărcat” al liderului rus.
Gorbaciov, omul care a adus libertatea
Cu toate acestea, câteva sute de persoane stăteau la coadă sâmbătă dimineaţa în faţa Casei Sindicatelor din Moscova, unde a fost depus sicriul cu trupul lui Gorbaciov, pentru a-şi lua rămas bun.
În interior, un portret al fostului lider trona alături de sicriul deschis, lângă care stătea aşezată fiica lui Gorbaciov, Irina.
Doi gardieni în uniformă erau postaţi de o parte şi de alte a sicriului, în timp ce vizitatorii depuneau flori înainte de a se înclina cu respect în faţa sicriului.
Însă, în plină criză între Moscova şi Occident din cauza conflictului în Ucraina, niciun mare lider mondial nu era prezent la ceremonie.
Premierul Ungariei, Viktor Orban, apropiat al Kremlinului, este singurul lider străin a cărui venire la Moscova a fost anunţată sâmbătă, în ultimul moment. Potrivit preşedinţiei ruse, nu este prevăzută nicio întrevedere a lui Orban cu Vladimir Putin, notează Agerpres.