În privinţa găsirii victimelor din munţii Făgăraş, şeful Salvamont Oradea este sceptic
“Până la primăvară, nu au ce să pună în pămînt”
Sapou
Aminitirea tristă a tragicului eveniment ce a avut loc la sfîrşitul anului 2002, când patru orădeni şi-au pierdut viaţa în munţii Făgăraş, nu poate fi ştearsă cu buretele uitării. Cu atât mai revoltător este sentimentul care ne încearcă ştiind că Natura ne-a împiedicat să recuperăm trupurile neînsufleţite a trei dintre temerari. Acţiunea de recuperare iniţiată la începutul anului pe crestele Făgăraşului a eşuat. Dar gestul salvamontiştilor argeşeni nu a rămas fără răspuns. Astfel, organizaţia Miskolci Specialis Felderito es Mentocsoportert Kozalapitvany a sărit în ajutorul Salvatorilor Montani din Bihor, punând la cale o nouă expediţie. Salvamontiştii maghiari s-au ţinut de cuvînt, iar acţiunea a avut loc în perioada 29 ianuarie – 2 februarie, la ea participând cinci orădeni şi şase alpinişti maghiari, la care s-a adăugat şi ajutorul salvamontiştilor din Argeş, cei care şi-au exprimat dorinţa de a mai cerceta odată zona unde au fost surprinşi de avalanşă prietenii lor. Efortul lor nu a fost în zadar. După cele trei zile, avem o certitudine: a fost redus perimetrul de căutare de la cîteva hectare la câţiva zeci de metri. Eroii acestei iniţiative au fost însă câini minunaţi, prea puţin cunoscuţi în România, dar faimoşi în lumea întreagă: “domnii” Mancs (Lăbuş) şi Axel.
Echipa Specială de Intervenţii şi Salvare Miskolc a luat fiinţă în luna iunie 1996, având ca membri voluntari care participă la intervenţii de căutare şi salvare cu câini şi aparatură proprie. Echipa este formată din persoane bine pregătite în domeniu aparţinând unor asociaţii chinologice (şcoli de dresaj), dar şi din scafandri, alpinişti, speologi, medici de ambulanţă, precum şi din membri ai trupelor de apărare civilă.
Profesioniştii din Mikolc
Din cauza numeroaselor şi variatelor solicitări pe care le-au primit, “salvatorii” din Miskolc au considerat oportună crearea unui grup special, care să poată face faţă la orice apel de ajutor, de orice tip ar fi el, grup alcătuit dintr-un număr nu foarte mare de membri, ale cărui cheltuieli de întreţinere sunt acceptabile.
În luna februarie a anului 1997, a luat naştere şi organizaţia care sponsorizează şi suportă cheltuielile Echipei – Fundaţia pentru Echipa Specială de Intervenţii şi Salvare Miskolc
Echipa s-a specializat în salvarea de vieţi omeneşti şi de bunuri materiale dintre dărâmături, ruine, cercetare pe teren dificil – stâncos, de pădure, câmp deschis -, în şi sub apă, căutarea de persoane vii sau decedate şi, în caz de nevoie, acordarea primului ajutor. Munca le este uşurată de doi coordonatori, un translator, cinci câini special dresaţi pentru situaţii speciale, trei alpinişti-speologi, un statician, trei scafandri şi doi medici.
Membrii echipajului au acţionat până acum în cele mai diverse operaţii: căutarea de persoane/copii rătăciţi sau dispăruţi, prim-ajutor acordat în caz de accidente rutiere, scoaterea persoanelor şi/sau bunurilor (autoturisme) din fântâni, lacuri, ape curgătoare, ajutor acordat persoanelor în cazul calamităţilor naturale (inundaţii, ninsori abundente, seisme, alunecări de teren), găsirea şi prinderea de animale sălbatice evadate.
Au acţionat şi pe 11 septembrie
Organizaţia maghiară a făcut recuperări în multe zone cu “probleme” din întreaga lume: în regiunile afectate de cutremure din Turcia, în Extremul Orient, în capitala Japoniei. Au participat la acţiuni de salvare atunci când au avut loc inudaţiile din Europa, în vara anului trecut. Nu au lipsit nici chiar de la New York unde, în urma atentatelor care au avut loc pe 11 septembrie 2001, au deplasat o echipă întreagă la faţa locului pentru a scoate de sub darâmăturile provocate de explozii persoanele aflate în viaţă şi cadavrele celor decedaţi.
“Detectori” cu blană
Un aport foarte important la acţiunile echipei maghiare, SPIDER Team, din Mikolc, îl au câinii din dotare: Mancs (Lăbuş), Axel, Zeus, Viking şi Mazli (Norocel). Aceste patrupede remarcabile au ajuns celebre în întreaga şime pentru curajul de care au dat dovadă în acţiunile de recuperare. Cea mai recentă reuşită a fost găsirea în viaţă a unei fetiţe sub dărîmăturile provocate de cutremurul din Turcia. Şeful “grupării” canine este, fără putinţă de tăgadă, MANCS (Lăbuş), un simpatic ciobănesc german care, şi-a făcut datoria de fiecare dată. Mancs a fost dus şi în Făgăraş, unde alături de colegul său, Axel, a reuşit să reducă aria de căutare de la câteva hectare la câţiva zeci de metri patraţi.
Sub şase metri de zăpadă
Evenimentele de la sfârşitul anului au lăsat urme adânci în conştiinţa celor care le-au fost colegi de club şi prieteni victimelor din Făgăraş.
“Am dorit mereu să evităm stresul familiilor celor dispăruţi, pentru că încă au statutul de dispăruţi, acestea aflându-se într-o tensiune psihologică extraordinară. Cui i-ar putea fi uşor ştiind că le-au murit copiii, fratele sau soţul, şi că nu au ce să pună încă în pamânt. Din păcate, până spre sfârşitul primăverii, nici nu vor avea ce pune”, a precizat Marian Adrian, şeful serviciului Salvamont Oradea, care ne-a declarat că cei care s-au ocupat de căutare au intuit încă de la bun început filmul accidentului şi localizarea în teren a celor dispăruţi. “Situaţia actuală din teren ne-a confirmat supoziţiile, ei au fost surprinşi de o avalanşă combinată, gheaţă şi piatră, cel mai periculos tip de avalanşă şi, totodată, cea mai dificilă situaţie în care se pot afla salvamontiştii care încearcă să recupereze cadavre. În cazul nostru, a intervenit şi factorul meteorologic: de la data dispariţiei pînă în prezent, în munţii Făgăraş a nins fără încetare, s-a aşternut un strat impresionant de zăpadă. Dacă la data producerii accidentului colegii dispăruţi aveau peste ei aproximativ doi metri de zăpadă, în prezent grosimea stratului măsoară 6-7 metri”, a mai declarat Marian Adrian.
Salvamont Oradea i-a contactat pe colegii maghiari
“Am fost întrebaţi de ce noi, cei de la Salvamont, nu am ajutat mai mult în această privinţă. Ori noi am făcut toate eforturile în acest sens. Dar nu trebuie să uităm că Salvamont înseamnă salvarea de victime şi nu “creare” de noi victime. La fel, nu avem voie să punem în pericol alte vieţi omeneşti. Pentru această acţiune de recuperare, s-au făcut diverse demersuri. Aveam la un moment dat circa o sută de candidaţi dispuşi să meargă pe cheltuiala lor pentru a duce la bun sfârşit acţiunea de căutare şi recuperare. Dar în acea zonă un număr atât de mare de oameni este de neeacceptat, în condiţiile în care pericolul de avalanşă este foarte mare. Astfel, am abordat mai ponderat chestiunea şi am luat legătura cu partenerii maghiari, pentru această acţiune cu caracter totalmente privat, în care nu au fost antrenate nici un fel de autorităţi, nici din partea maghiară, nici din partea română. Finanţarea acestei acţiuni a fost făcută din fonduri private. La această operaţiune au contribuit colegii de club ai celor dispăruţi şi familiile acestora. Partea română a fost reprezentată de către Membrii Asociaţiei Salvatorilor Montani Bihor din care au făcut parte Iagăr Moisa, Molnar Sebastian, Ceachia Carol, Claudiu Roşca şi Buzaşi Zoltan, oameni care fac parte şi din Serviciul Public Salvamont Oradea. Partea maghiară a fost reprezentată de către două echipe de asistenţă şi intervenţie în caz de dezastre de la Budapesta şi de echipa specială Miskolci Specialis Felderito es Mentocsoportert Kozalapitvany, amândouă finanţate pe cont propriu”.
Cum a decurs munca de căutare
“A fost obligatoriu să fim atenţi la creastă, pentru că exista mereu pericolul unor noi avalanşe. Au început sondările pe care le-am executat în stratul de zăpadă, după care au venit câinii şi astfel s-au putut localiza trei locuri, unde estimam că s-ar fi putut afla victimele. Am executat săpăturile, dar greutatea zăpezii era foarte mare, circa 400 de kilograme pe metru cub, astfel că a trebuit să folosim doar lopeţile şi sapele. Am făcut nişte gropi imense unde cei douăzeci de inşi au lucrat în echipe de cîte doi şi, după o muncă asiduă, am ajuns la stratul de pietre şi gheaţă. Au fost executate două gropi, una în josul avalanşei şi cealaltă în susul avalanşei. Cea de jos a avut o adâncime de 7-8 metri, iar cea de sus am executat-o ca un şanţ, cu 2,5 metri adâncime şi 5 metri lungime. N-am mai riscat o a treia groapă, fiindcă riscam să producem o nouă avalanşă. Victimele se află pe o rază de 5-8 metri de la gropile săpate de salvamontişti”.
(Zoli Buzaşi, participant direct la acţiunea de căutare a celor dispăruţi)
