Procurorii din Bistriţa-Năsăud au soluţionat, în luna martie, un număr de 946 cauze penale, din care în  43 de cauze s-a dispus trimiterea în judecată prin rechizitorii, a unui număr de 51 inculpaţi, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud.

Cei mai mulţi inculpaţi au fost trimişi în judecată pentru infracţiuni contra patrimoniului, infracţiuni silvice şi de evaziune fiscală, precum şi infracţiuni prin care se încalcă normele legale vizând circulaţia autovehiculelor pe drumurile publice.

S-au dispus soluţii de netrimitere în judecată, respectiv de clasare sau renunţare la urmărire penală, în 902 cauze, faţă de 902 suspecţi/inculpaţi.

Conform sursei citate, în luna martie, procurorii bistriţeni au solicitat instanţelor de judecată luarea măsurii arestării preventive-în 7 cauze, faţă de 6 inculpaţi, din acestea 5 cereri fiind admise, iar 1 cerere fiind respinsă; luarea măsurii controlului judiciar de către procuror-1 cauză; autorizarea unor interceptări ori înregistrări a unor convorbiri telefonice sau comunicări -3 cereri, care au fost admise.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.