Anul acesta, în luna ianuarie a fost lansată campania de informare „Nu tremur la cutremur”, în urma căreia s-a ajuns la concluzia că circa 80% dintre români nu știu cum să reacționeze în cazul unui seism, iar cei mai mulți dintre ei ar putea lua decizii care li s-ar putea dovedi fatale sau ar îngreuna intervenția salvatorilor.

E.ON România s-a alăturat campaniei Ministerului Afacerilor Interne, derulată la nivel național prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (I.G.S.U.), ce are ca principal obiectiv informarea cetățenilor cu privire la modalitățile și regulile de comportare ce trebuie respectate înainte, în timpul și după producerea unui seism.

„În România au loc zilnic cutremure de mică intensitate și este foarte important să cunoaștem principalele modalități prin care putem să ne protejăm, atât pe noi înșine, cât și familiile noastre sau colegii de serviciu pe durata producerii unui cutremur, precum și ceea ce trebuie să facem imediat după producerea seismului”, a declarat Frank Hajdinjak, Director General al E.ON România.

În prima lună de la lansarea campaniei, reprezentanții inspectoratelor judetțne pentru situații de urgență, împreună cu voluntarii E.ON, au derulat mai multe acțiuni de informare a cetățenilor, prin distribuirea de materiale tipărite special realizate pentru diseminarea mesajelor campaniei.

„Conștientizarea populației cu privire la comportamentul care trebuie adoptat în cazul unui cutremur este unul dintre principalele obiective instituționale ale Inspectoratului General pentru Situați de Urgență, care poate fi însă cel mai bine realizat cu sprijinul tuturor componentelor societaăți civile”, a declarat col. Nicolae Cornea, șeful Inspectoratului General pentru Situați de Urgență (I.G.S.U.).

Pe lângă măsurile necesare pregătirii și amenajării locuinței în eventualitatea unui seism, respectiv cele legate de comportamentul care trebuie adoptat înaintea, în timpul și după producerea cutremurului, foarte importantă este și cunoașterea și însușirea măsurilor de siguranță în ceea ce privește sursele de gaze naturale și electricitate.

În caz de cutremur trebuie să:
-te asiguri că știi de unde se întrerupe alimentarea cu gaze naturale și cu energie electrică;
-te asiguri că sistemele de încălzire sunt montate corect și solid fixate pentru ca în caz de cădere sau răsturnare să nu rupă conductele de gaz, să nu atingă instalațiile electrice sau să aprindă materiale inflamabile;
-te asiguri că articolele inflamabile și produsele menajere chimice sunt depozitate departe de sursele de căldură și în locuri în care nu se pot răsturna.

Totodată, după producerea unui cutremur trebuie să:
-întrerupi alimentarea cu gaze naturale și cu energie electrică;
-nu aprinzi lumina și să nu folosești focul deschis – conductele stradale și instalatțile interioare de gaze naturale din clădiri pot fi avariate (rupte, fisurate, distruse) și pot genera scăpări masive de gaze urmate de incendii sau explozii;
-verifici starea instalației de gaz doar cu spuma de apă și săpun, de îndată ce este posibil. În cazul în care constați scăpări de gaze, închide robinetul de alimentare cu gaze, deschide fereastra și cheamă echipa de intervenție a distribuitorului de gaze naturale;
-nu te apropii la o distanță mai mică de 20 metri de liniile electrice căzute sau suspendate deasupra solului și să nu permiți altor persoane să se apropie;
-stai departe de orice obiect care ar putea atinge cablurile: un gard, un copac, o clădire, o mașină;
-ști că atunci când cablurile electrice aeriene ating autovehiculul în care te afli, să rămâi în interiorul acestuia și să anunți serviciile de urgență;
-folosești o lanternă pentru iluminat; să eviți folosirea lumânărilor pentru a nu provoca o explozie sau un incendiu;
-nu încerci să repari singur defecțiunile produse la instalații electrice sau de gaze naturale; -reparațiile se fac doar de către specialiști autorizați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.