În luna iulie 2015 se vor împlini 18 ani de la comiterea unui omor în Bistriţa, cunoscut în rândurile opiniei publice sub sintagma “Crima de la Punte”, a cărui victima a fost Sanda Susana Băloi, rămas cu “autor necunoscut” (AN). Gazeta de Bistriţa a fost singura publicaţie care de-a lungul timpului a încercat să pună “presiune” pe cei care au anchetat acest caz, aducând cu regularitate crima în atenţia publicului, cu speranţa că aceştia vor întreprinde activităţile specifice în vederea identificării şi tragerii la răspundere a criminalului. După atâta amar de vreme, în care cu mici excepţii nu s-a întreprins nicio activitate în caz.

 

Reamintim cititorilor Gazetei de Bistriţa, circumstanţele în care s-a produs crima. Reproducem un pasaj dintr-o rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale şi de disjungere a cauzei, întocmit de procurorul criminalist Emilian Dragoş Nicolescu din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, actualul procuror de caz, la 17 ani de la comiterea crimei, document întocmit în 2014. Din conţinutul rezoluţiei se desprinde concluzia halucinantă ca în toată această perioada de timp, în caz nu s-a întreprins nicio activitate. Dintr-o nepăsare criminală, cazul a fost lăsat în nelucrare şi păsat de la un procuror la altul.

Singurul care a lucrat în caz, dacă se poate spune aşa, paradoxal a fost tatăl victimei, Alexandru Archiudean, cadru în rezerva al MAI. Acesta cu o perseverentă ieşită din comun s-a adresat tuturor instituţiilor statului cu atribuţii în domeniu, unor parlamentari, miniştri de interne, cu speranţa că lucrurile vor fi mişcate din loc, dar totul a fost în zadar. La majoritatea petiţiilor şi reclamaţiilor i s-a răspuns, dar într-un perfect limbaj de lemn, lucruri care însă nu au mişcat cu absolut nimic investigaţia. Ancheta a rămas la acelaşi stadiu ca la o lună după comiterea crimei,cu un criminal aflat în libertate, care se plimba liber printre noi şi care putea oricând să repete fapta.

Salvarea acestui caz de la clasare şi uitare definitiva a fost promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Codului penal şi a Legii 286/2009 privind Codul penal prin care se stabileşte imprescriptibilitatea infracţiunii de omor.

 

Vocea misterioasă

“La data de 26.07.1997 Poliţia municipiului Bistriţa, a fost sesizată de către numitul Băloiu Andrei Savin, domiciliat în acel moment în municipiul Bistriţa, strada Pescarilor (actualmente Intrarea Vişinului) că în noaptea de 24/25.07.1997, în jurul orei 3.00 soţia sa, numita Băloiu Sanda Susana, a părăsit locuinţa şi nu s-a mai reîntors. Fiica defunctei, minora Băloiu Andreea, a declarat că în ziua de 24.07.1997, tatăl ei a plecat cu camionul la Satu-Mare, iar ea şi cu mama ei au rămas acasă, culcându-se în jurul intervalului orar 22:30-23.00 în acelaşi pat, iar când s-a trezit mama ei nu se mai află în pat. Totodată a observat că este ora 03.00, tot atunci auzind o voce piţigăiată de bărbat, care i-a spus mamei sale “hai repede”, iar mama sa i-a răspuns cu ”vin imediat”.

Băloiu Andreea a afirmat ulterior că nu mai poate recunoaşte acea voce bărbătească. Soţul decedatei, Băloiu Andrei Savin, a declarat că la data de 24.07.1997, s-a deplasat de la domiciliu la sediu firmei sale, iar pe la ora 18:30 a pornit autocamionul cu nr. de înmatriculare 3-BN-1149 ce avea defecţiuni la partea electrică şi a plecat către municipiul Satu Mare pentru a aduce marfă, lucru care l-a vorbit şi cu muncitorii de la firmă.

La întoarcere, Băloiu Andrei Savin a găsit-o doar pe fetiţa sa Andreea, care i-a comunicat despre plecarea de la domiciliu a mamei sale la ora 03:30. Numitul Băloiu Savin a telefonat la cunoscuţi şi socri, dar nu a găsit-o pe soţia sa, astfel că a doua zi, respectiv la data de 26.07.1997 la insistenţele socrului său a anunţat poliţia despre dispariţia soţiei sale….

 

Vecinii au auzit sunete suspecte

Au fost audiaţi mai mulţi martori, printre care şi vecini de scară ai familiei Băloiu, care au auzit zgomote suspecte şi chiar au văzut o siluetă afară pe trotuar, dar nu a putut oferi date concludente care să permită identificarea autorului necunoscut a infracţiunii de omor. Sus-numitul a menţionat că a fost plecat în cursă în municipiul Satu-Mare din după-amiaza zilei de 24.07.1997, iar la întoarcerea în ziua următoarea, fiica sa în vârsta de 10 ani, numita Andreea Băloiu, i-a adus la cunoştinţă că mama ei plecase în noaptea precedentă, iar el a constatat că din locuinţa lipseşte suma de 7,5 milioane de lei vechi.

În baza sesizării s-a efectuat cercetarea locuinţei familiei Băloiu, ocazie cu care s-au prelevat un nr. de şase fragmente de urme papilare, din care 5 aparţineau victimei. Două zile mai târziu a fost găsit cadavrul numitei Băloiu Sanda Susana pe o insulă a râului Bistriţa, aflat în cartierul Sărata, la o distanţă de aproximativ 4 km de locuinţa reclamantului, cu menţiunea că blocul în care locuia familia Băloiu se afla la o distanţă de 15 metri faţă de malul cursului de apă menţionat.

A fost constituită o echipă operativă care s-a deplasat în teren şi a efectuat cercetarea locului faptei, corpul victimei fiind dezbrăcat până la brâu, constatându-se că avea inele pe mâini, respectiv un lănţişor la gât(toate de aur). De la faţa locului nu au fost ridicate mijloace materiale de probă, deoarece nu s-au găsit(în noaptea de 25/26.07.1997 a fost o ploaie torenţială, care a spălat urmele). În urma cercetărilor penale efectuate s-a apreciat că în locul comiterii faptei a fost la intrarea în blocul unde victima îşi are domiciliul.

 

A murit înecată

Prin raportul de constatare medico-legală nr. 1879/III/144/28.07.1997 emis de Laboratorul de Medicină-Legală Bistriţa-Năsăud, s-au concluzionat următoarele: decesul numitei Băloiu Susana Sanda a fost violent, el s-a datorat asfixiei mecanice prin înec(submersie); leziunile consemnate la rubrica “semene de violenţă” s-au putut produce prin lovire activă, mai probabil cu pumnul sau alte mijloace dure, iar leziunile de la nivelul laringelui(fractură cartilagiului tiroid), cu infiltratul sanguin al ţesăturilor moi prilaringiene, s-au putut produce prin strangularea cu mâna, leziunile de la nivelul bazei hermitoracelui stâng şi de la nivelul articulaţiei genunchilor(placarde excoriative) s-au produs post-mortem, prin vehicularea cadavrului pe albia râului; decesul a putut avea loc în jurul datei de 25.07.1997.

La data de 02.10.1997, prin adresa nr. 5645/XI/253 Institutul de Medicină-Legală Cluj-Napoca, Comisia de avizare şi control a actelor medico-legale, a avizat concluziile medicului legist din cadrul Laboratorului de Medicină-Legală Bistriţa-Năsăud, care a emis raportul de autopsie”, scrie în rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale.

Incredibil, dar aceste sunt concluziile pe care le notează un procuror după 17 ani de la comiterea crimei. Ultima încercare, în disperare de cauză, pe care a făcut-o Alexandru Archiudean a fost să adreseze o petiţie CSM-ului, la începutul lunii februarie 2014, instituţia care veghează la bunul mers al justiţiei române. Răspunsul primit  nu iese din tiparul limbajului de lemn, în care se caută să se ascundă adevărul, iar petiţionarul să fie descurajat şi determinat să renunţe la demersurile sale. Promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Codului penal şi a Legii 286/2009 privind Codul penal prin care se stabileşte imprescriptibilitatea infracţiunii de omor, a făcut ca acest caz să fie scos în sfârşit din uitare, dar în acelaşi timp dă mari dureri de cap procurorilor şi poliţiştilor bistriţeni.

 

Anchetatorii au ratat momentul-cheie

“Crima de la Punte”, la prima vedere nu a fost un caz complicat şi putea fi rezolvat. Dar printr-o ironiei a sorţii, chiar dacă victima, Sanda Susana Băloi, a fost nepoata de soră a lui Ioan Negruşa, la vremea respectivă şeful IPJ BN, era fiică de cadru MAI în rezerva, lucrurile au dat senzaţia că premeditat se îndreaptă spre o fundătură fără ieşire. Este cunoscut faptul că după comiterea unei crime, pentru anchetatori esenţiale în rezolvarea acesteia sunt primele zile de la comiterea faptei. Dacă nu sunt fructificate eventualele erori comise de ucigaş în acele prime momente, timpul se scurge în favoarea acestuia, identificarea ulterioară a criminalului devenind extrem de dificilă.

După comiterea crimei, s-a alcătuit un cerc de suspecţi, dintre care a făcut parte şi soţul victimei, care a şi rămas în vizorul anchetatorilor, conturându-se şi mobilul crimei: gelozia. Omorul în scop de jaf, tâlhăria au fost eliminate, victima a fost găsită cu toate bijuteriile din aur asupra ei. S-a eliminat şi ipoteza dispariţiei sumei de 7 milioane de lei vechi, neputându-se face dovada că suma respectiva a existat. La un moment dat, de anchetă, din partea poliţiştilor de la Investigaţii Criminale s-a ocupat chiar un nepot al principalului suspect, sau mai bine spus a singurului suspect rămas, actualul comisarul şef Paul Andreica, cel care sub supravegherea procurorului de caz, Emilian Dragoş Nicolaescu ar trebui să facăîn sfârşit luminăîn acest caz. Au şocat de-a lungul timpului acţiunile fostului soţ al victimei, care la circa 4 luni după moartea violentă a Sandei Băloi şi-a refăcut urgent viaţa, consolându-se în braţele altei femei. De asemenea a făcut tot ce a putut, şi a reuşit, să îi îndepărteze total pe bunicii materni de fiica sa.

1 COMENTARIU

  1. stiu de acest caz si stiu ca numitul boite stefan zis pitiu il stie toata politia i adat acestei femei bani cu camata pentru o afcere ce avea ea prin piata se si tinea cu ea aveau aventuri la un moment dat aceasta femeie nu mai avea banii ca sa i dea inapoi si acest pedofil a omorito banii care au fost dati acestei femei au fost luati de la mai multi oameni fratele lui si de la rudele sotiei lui pitiu lizica asa a ajuns sa o omoare poltia stie cine a omorito si au musamalizat cazul ocrotindul nu este numai aceasta crima ce a facuto acest om care se numeste PITIU /BOITE STEFAN are mai multe crime este pedofil si a omorit mai multi copii si la suceava copii aia omoriti tot el a fost este ocrotit de politie stiu foarte multe si cind am sa vin in bistrita am sa va spun mai multe am fost vorbit cu TAVI SOMESAN ZIARIST LUCRA LA ATAC DE BISTRITA AUZISEM CA LUCREAZA LA GAZETA DE BISTRITA IL CUNOSC CA AM AVUT CEVA PROBLEME SI AM APELAT LA EL IN SPERANTA CA VOI REZOLVA CEVA DAR IN ZADAR DEOARECE ACOLO IN BIROU CU ZIARISTII ERA SI UN FOST POLITIST CARE IESISE LA PENSIE SI DACA EL VOIA SA SE REZOLVE SE REZOLVA DACA NU NU STIU FOARTE MULTE INFORMATII DIN ACEST CAZ SI DIN ALTELE CE A PUTUT FACE ACEST OM DACA SE POATE NUMI ASA SI ESTE INCA IN LIBERTATE NU MAI BAGATI VINA PE SOTUL EI ESTE NEVINOVAT

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.