Impact, cu ministrul Justiţiei în spate, “ţepuieşte” Justiţia

2,775 milioane de lei sau 177.711 lei este o sumă total diferită de 52.000 de lei. Diferenţa este taxa de timbru judiciar pe care societatea Impact trebuia să o plătească la Tribunalul Cluj. Datoria pe care societatea Impact o cere de la Primăria municipiului Cluj-Napoca ar trebui să fie timbrată cu o valoare de 2,775 milioane de lei dacă datoria este de 62 de milioane de euro sau 177.711 lei dacă datoria este de 4 milioane de euro. În niciun caz 52.000 de lei cât au depus avocaţii societăţii Impact care fac parte din fosta firmă de avocatură al actualului Ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu.

Firma Impact a avut un contract dubios de la Primăria municipiului Cluj-Napoca. Gazeta de Cluj v-a prezentat în trecut că societatea nu va fi dispusă să ofere timbrul judiciar pentru datoria de 62 de milioane de euro. Autorităţile locale vroiau să se înarmeze cu cei mai buni avocaţi, însă au licitat doar 10.000 de lei pentru servicii judiciare. Suma s-a diminuat de zece ori faţă de banii care vroiau să fie acordaţi iniţial.

Un sfert de miliard de euro, câştigat de avocatul IMPACT

Chiar daca consilierii locali au votat angajarea unei case de avocatură pentru a-i reprezenta în procesul cu Impact, avocatul celor de la Impact are un „nume” mult mai mare. El l-a reprezentat pe Costică Constanda în cel mai important proces de revendicare din România, parcul Bordei şi Satul Francez. Constanda a fost reprezentant de celebrul avocat Traian Briciu, conferenţiar universitar, care este şi avocatul Impact în proces cu Primăria municipiului Cluj-Napoca. Astfel, Constanda a încasat 162 de milioane de euro de la Primăria municipiului Bucuresti. Omul de afaceri a primit astfel 16% din bugetul primăriei Capitalei. Dacă facem o comparaţie cu situaţia de la Cluj, Impact cere daune mult mai mari în comparaţie cu bugetul autorităţilor locale pentru eşecul proiectului Cartierului Lomb. 27% din bugetul de 226 de milioane de euro este procentajul revendicat de Impact.

Licitaţia, primul truc

Povestea începe cu licitatia în care SC Impact Developer & Contractor, actuala SC Impact SA, a reusit să se asocieze cu Primaria municipiului Cluj-Napoca într-un contract cu valoarea de 600 de milioane de euro. Trebuie construite mii de locuinte, iar planurile de pe hartie arătau foarte bine. Desigur, niciodată socoteala de acasă nu este aceeaşi cu acea din târg. Oricum, înca de la licitaţie trucurile au început să curgă ca dintr-o tolbă fermecată. Din păcate pentru contribuabili, niciunul dintre aceste trucuri nu erau în interesul lor, deşi lucrările trebuiau facute într-un parteneriat public-privat.

Este un truc comun făcut la licitaţii. În caietul de sarcini se arată ca partea publică va deţine majoritatea si respectiv 51%. Dacă licitaţia este caştigată de firma care trebuie să lase consiliul de administraţie pe mâna lor. De fapt şi de drept, Consiliul de Administraţie deţine toata puterea. Aşa s-a întâmplat şi în cazul SC Lomb când compania Impact avea două părţi în CA, iar Consiliul Local doar o singură parte. Toate deciziile în SC Lomb erau luate de urmăritul penal Liviu Niţa şi de compania Impact, urmarită şi ea penal în acest dosar. Numai în acest mod s-a putut scoate Consiliul Local din administratie, deoarece Impact deţinea majoritatea.
V-am zis noi!

Gazeta de Cluj v-a relatat în repetate rânduri că Primăria municipiului Cluj-Napoca este aproape de o mare „buda” în ceea ce priveşte un posibil proces cu firma condusă de Dan Ioan Popp. Autorităţile locale au negat de fiecare dată şi au zis cum nu puteau mai bine că „şi-au făcut treaba.” De această dată s-au trezit pe cap cu un proces prin care Impact îi revendică 58 de milioane de euro pentru eşecul cartierului Lomb, iar societatea Lomb SA îi va revendica încă 4 milioane de euro. Acum, când sunt pasibili de plată de o sumă de 62 de milioane de euro, autorităţile locale tot nu răspund la problemele de Impact. Însuşi viceprimarul Radu Moisin, o persoană care cunoaşte foarte bine problemele cu societatea Impact, nu a binevoit să răspundă la telefon.

„Problema cea mai mare este că licitaţia pentru construcţia Cartierului Lomb, acordată societăţii Impact, a fost trucată. Dacă Impact nu ar fi controlat absolut totul, primăria ar fi putut face foarte multe lucruri. Profesorul Inceu, care este prieten cu Boc, a fost tot timpul omul Impactului. Inceu se ocupa de problema cu Impact din partea primăriei municipiului Cluj-Napoca, dar el reprezentă din umbra cealalta parte”, susţine o sursă din apropierea Impact.

Tiberiu Hrihorciuc

Cât se plăteşte timbru judiciar
Legea de aprobare a OUG nr. 212/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru prevede noi praguri de taxare pentru acţiunile şi cererile evaluabile în bani, introduse la instanţele judecătoreşti, modificând în acest sens art. 2 alin. (1) din cadrul legii nr. 146/1997.
Potrivit actului normativ, acţiunile şi cererile evaluabile în bani, introduse la instanţele judecătoreşti, se vor taxa astfel:
a) până la valoarea de 50 lei – 6 lei;
b) între 51 lei şi 500 lei – 6 lei + 10% pentru ce depăşeşte  50 lei;
c) între 501 lei si 5.000 lei – 51 lei + 8% pentru ce depăşeşte 500 lei;
d) între 5.001 lei si 25.000 lei – 411 lei + 6% pentru ce depăşeşte 5.000 lei;
e) între 25.001 lei si 50.000 lei – 1.611 lei + 4% pentru ce depăşeşte 25.000 lei;
f)  între 50.001 lei si 250.000 lei – 2.611 lei + 2% pentru ce depăşeşte 50.000 lei;
g) peste 250.000 lei – 6.611 lei + 1% pentru ce depăşeşte 250.000 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.