În sfârşit, după aproape 9 luni de la înregistrarea acţiunii de chemare în judecată a Uniunii Comunelor Grănicereşti Năsăudene a sosit ziua începerii procesului. Judecătoria Năsăud emite citaţia în 28 noiembrie 2014 pentru a lua la cunoştinţă că: „Sunteţi chemat în această instanţă, camera Sala 1, în data de 23 ianuarie 2015, ora 9,00, în calitate de reclamant, în procesul cu UNIUNEA COMUNELOR GRĂNICEREŞTI NĂSĂUDENE, în calitate de pârât”.
Voi mărturisi de la început că după îndelunga aşteptare pentru o documentare extrem de sărăcăcioasă cerută pentru alcătuirea dosarului, 23 ianuarie nu a fost o zi obişnuită şi nici de uitat pentru subsemnatul. Mai întâi că pentru a fi prezent din Cluj la Năsăud la 9 dimineaţa a trebuit să merg cu o zi înainte; aşa aveam trenul. Numai comod nu a fost până a doua noapte când am sosit acasă la Cluj-Napoca. O iarnă nu grea, dar capricioasă şi cu alternări de la o oră la alta. Am dormit ca şi altădată, în spaţiul Liceului Coşbuc (pentru mine aşa se va numi pentru totdeauna). Retrăim parcă timpul în spaţiul istoric familial şi al romanului Soldaţi fără arme.
Ca şcolarii, la 9 fără câteva minute eram în aglomeraţia din holul judecătoriei, parte înghesuită la tabelul afişat pe un perete cu ordinea numerică a celor ce îşi aşteptau sorocul justiţiar. Toţi pe citaţie cu aceeaşi oră.
Nu ştiu dacă e vreun text care prevede că cei de la distanţe mai mari, sau se procedează pe baza cutumelor, să fie luaţi primii, respectiv să fie scrişi între cei dintâi. Dar aşa este practica… Eram mai jos de 5 aşa că am avut timp până s-a intrat în ordinea de zi să beau o cafea de 1 leu de la aparatul să-i zic public. Norocul cel mare a fost că mâncasem sandvişul de acasă şi luasem medicamentele pentru dimineaţă. De la intrarea în clădire aveam o altă stare, ca şi înaintea unui examen. Iar în Sala 1, aşezat mai în faţă pe o bancă să-mi vină rândul, urmărind succedarea împricinaţilor mă cuprinse o înfrigurare ca atunci când mă aflasem la instanţe în trecutul şi lungul regim comunist. Tot mai mult se suprapuneau trăirile şi parcă o frică după ce s-a trecut de numărul meu de pe listă şi nu m-a strigat. M-am uitat atent la cei prezenţi în sală şi nu-l vedeam pe preşedintele Uniunii, primarul Gheorghe Onul din Salva. Iar pe avocatulangajat pentru proces nu-l cunoşteam decât după nume. Se apropiau orele amiezii şi nu-mi auzeam numele sau al pârâtei. Chiar m-a cuprins o nelinişte şi nerăbdare. Devenisem ca oricare din sală, nesigur şi temător. Însă nu am avut încotro şi m-am strecurat la masa grefierei să întreb de ce nu sunt strigat, nu sunt ascultat. Când încerca să-mi explice în şoaptă, a intervenit instanţa, respectiv judecătoarea, că doar ea şi cu grefiera compuneau. A fost destul de fermă şi pe un ton apăsat; o interesa care-i problema. Îi spun că mi-a trecut rândul. Şi-i mai spun că, de regulă, cei de departe sunt luaţi mai întâi. În replică, motivează prin existenţa unei cereri aprobate, depuse de avocat, precum că are dimineaţa o cauză la Tribunalul Bistriţa, şi încă nu a sosit. Dar eu nu am fost informat de schimbarea orei. Veneam cu un tren în dimineaţa asta, îndrăznesc să precizez. De ce nu te-ai uitat în dosar înainte de începerea şedinţei, că aflai. Ar fi schimbat acum venirea mea de ieri, o întreb mâhnit. Am terminat, mi-o taie scurt. Îndată o să-ţi vină rândul. Îmi comunică pe un ton de sentinţă definitivă. Deloc firesc comportamentul; ca dialogul cu ceilalţi. Ceva nu-mi pare firesc în profesionalismul judecătoarei şi mă pătrunde o nelinişte.
Pe avocatul pârâtei nu-l cunoşteam ca să-l identific când intră în sală. Îndrăznesc totuşi să ies pe hol. Întreb pe un avocat care ieşea pe scări la o ţigară dacă a venit colegul lui Buhai şi îmi răspunde că nu-i în sală. Am timp să mă mişc printre oameni, însă nu cunosc pe nimeni. Deşi multe nume de pe liste, fiind şi altă sală pentru şedinţe, îmi sunt familiare din arhivele locului pe care le-am cercetat pentru cărţile scrise despre grăniceri. Intru iar în sală şi aştept, aştept. Trecuse de amiază. Cu ochii sunt mereu la banca avocaţilor, că se împuţinează, eu aştept pe unul să intre. Se răreşte şi asistenţa. Care cum încheie cu statul în picioare în faţa instanţei, direcţia uşa şi pleacă. Până acum, fac eu o apreciere, cam două părţi sunt amânări şi numai una dacă a fost angajată în dezbateri. Nu sunt prima oară la instanţe judecătoreşti şi constatasem că n-am citit o listă sub 30 de procese într-o zi în aceeaşi sală. Şi descopăr abia acum sau dezleg misterul cu cifrele mari de tot cu procese pe care le are de soluţionat un judecător sau complet, zilnic. Este un fals. O parte au absentat, şi la instanţa unde mă aflam, pe alţii îi prezentau avocaţi şi cereau amânare, alţii erau prezenţi şi n-aveau acte, martori sau avocat; fie că cerea omul sau i se recomanda, alţii parcurgeau o parte a dezbaterilor, dar se întrerupeau şi amânau pentru prezentare de noi dovezi. Puţini au fost cei cărora li s-a comunicat că pronunţarea va avea loc la sfârşit.
Lângă mine s-a aşezat viceprimarul oraşului şi am început să şoptim, ceva mai tare. Preşedinta ne-a atras atenţia foarte poruncitor. Oficialul s-a ridicat în picioare şi-a cerut scuze, prezentându-se că e viceprimarul şi eu sunt „cetăţean de onoare al oraşului Năsăud” şi n-am ajuns la masă unde eram invitat. Mă va aştepta oricât. Sala aproape se golise, ajunsesem printre ultimii. Îndată am fost strigat. Câteva propoziţii am spus, răspunzând la cele trei puncte de întâmpinare, întrerupându-mă. Am continuat să subliniez ce fel de Uniune suntem şi din ce istorie, de secole, vin averile Fondurilor şcolare grănicereşti, care instituţie acum e ocupată de politicienii primari… m-a întrerupt… şi de ce e legală şi necesară constatarea nulităţii absolute… am fost iar oprit şi s-a dat cuvântul avocatului pârâtei. Acesta a subliniat că reprezentanţii contestaţi sunt cei mai buni fii ai poporului etc. S-a încheiat prin rostirea judecătoarei că pronunţarea se va face la sfârşitul şedinţei. Simt o săgetare în inimă. Şedinţa s-a încheiat cu ultima dezbatere către orele 17, că se retrase şi pentru o scurtă pauză.
Revenind unde mai rămăsesem două persoane, ne spune aceeaşi preşedintă că numai pe la orele 20 vor fi comunicate sentinţele finale, dar vor fi înscrise şi pe internet.
Se întunecase când am ieşit din Judecătoria Năsăud. Am lansat o speranţă în van. I-am spus viceprimarului că dacă va fi o judecată dreaptă, am câştigat. În suflet, ştiam rezultatul. Omul fiind venit cu maşina, m-a dus direct la gară. În jurul orei 18 aveam trenul accelerat la Cluj.
Teodor TANCO
