În perioada 26-28 august a avut loc la Bucureşti,  Conferinţa Naţională a Secţiei I.P.A. România, ediţia a X-a, eveniment la care au participat toţi reprezentanţii regiunilor organizate în ţară. Pe lângă problemele de organizare discutate, a fost abordat ca punct principal de pe ordine de zi, cel de ajutorare a persoanelor afectate de inundaţiile din luna iunie, fondurile urmând a fi alocate prin Secţia I.P.A. România, la nivel central. Din judeţul Bistriţa-Năsăud au fost prezenţi la conferinţă: reprezentantul Regiunii  I – I.P.A. – insp. Princ. Florin Nemeş – din cadrul IPJ BN, reprezentantul Regiunii II – I.P.A. – lt. col. Toderel Alexa – adjunct al Jandarmeriei bistriţene şi reprezentantul Regiunii III – I.P.A. – subcomisar Dinel Tătar – din cadrul Penitenciarului Bistriţa.

 

 

 

Tot cu această ocazie a fost stabilit şi reprezentantul I.P.A. România, care va reprezenta ţara noastră la Conferinţa Internaţională a I.P.A., din luna noiembrie de la Paris, unde va avea loc primirea Secţiei Naţionale I.P.A. din Republica Moldova, ca membru cu drepturi depline în organizaţie la nivel internaţional.  În capitala Franţei va fi prezentat şi stadiul privind pregătirea organizării Conferinţei Internaţionale I.P.A. de anul viitor, care va avea loc la Bucureşti.

 

Iulia STUPINEAN 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.