Nu peste mult timp se vor împlini trei ani de mandat din legislatura 2020- 2024 pentru cei cinci deputați de Bistrița-Năsăud. Gazeta de Bistrița vă prezintă cum se reflectă în cifre, până acum, munca celor pe care bistrițenii i-au trimis în Parlament.

Vizibil din postura de vicepreședinte al Camerei Deputaților

Deputatul social-democrat Daniel Suciu nu a stat degeaba de când a ajuns în iarna lui 2020 pentru a treia oară în Camera Deputaților.

Potrivit datelor publice existente pe site-ul Camerei Deputaților, Daniel Suciu, vicepreședinte al Camerei inferioare a Legislativului țării, a vorbit de 1791 de ori în 126 de ședințe ale legislativului, și de 1190 de ori în 136 de ședințe ale Biroului Permanent al Camerei Deputaților.

De asemenea, apare ca semnatar a 56 de inițiative legislative, dintre care 24 au fost devenit legi.

Totodată, Daniel Suciu se află printre cei 53 de deputați PSD și AUR care au inițiat Proiectul de hotărâre pentru înființarea unei comisii parlamentare de anchetă privind achizițiile publice efectuate în sectorul sanitar în timpul stărilor de urgenţă şi de alertă pe teritoriul României.

În dreptul deputatului bistrițean nu au mai apărut interpelări noi adresate vreunui ministru, astfel că a rămas doar cu una, din 2021. Astfel, în urmă cu doi ani Daniel Suciu l-a interpelat pe ministrul de atunci al Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, cu privire la excluderea consiliilor județene din Planul Național de Redresare și Reziliență.

Fiind membru al partidului aflat la putere, nu numărul moțiunilor de cenzură nu s-a schimbat. Astfel, pe vremea când PSD era în opoziție, Daniel Suciu a inițiat, alături de colegii săi de partid, 6 moțiuni de cenzură: două împotriva Guvernului Cîțu, două împotriva ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, una împotriva ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, și o alta împotriva ministrului Agriculturii, Adrian Oros.

Dus la guvern

Social-democratul bistrițean Bogdan Gruia Ivan, aflat la primul său mandat de deputat, a devenit în iunie anul acesta ministrul al Cercetării, Inovării și Digitalizării. Față de anul trecut, fișa sa de deputat nu a suferit mari modificări, deși în primele șase luni ale acestui an a fost prezent la lucrările parlamentare.

Astfel, Bogdan Ivan are la activ după aproape trei ani mandat 33 luări de cuvânt în 26 ședințe ale Camerei Deputaților, dintre care două sunt declarații politice. De asemenea, a depus 8 declarații politice în scris.

Bogdan Ivan se află printre co-inițiatorii/semnatarii a 101 de inițiative legislative, dintre care 28 au devenit legi.

Totodată, acesta a adresat 17 întrebări și interpelări mai multor miniștri, dintre care amintim “Urgentarea emiterii procedurii privind asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere/deficiențe de auz/tulburare de spectru autist/tulburări specifice de învățare care susțin examenele naționale”, “Publicarea fișelor de reforme și investiții transmise către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene ca urmare a dezbaterilor organizate de către Ministerul pentru actualizarea Planului Național de Redresare și Reziliență”, „Subvenții pentru sectorul zootehnic”,  “Alocare bugetară deficitară pentru domeniul Tineret”, “Prioritatea zero pentru dezvoltarea accelerate a județului Bistrița-Năsăud! Includerea în Planul Național de Redresare și Reziliență a obiectivului de investiții «Extinderea pavilion spital prin construirea unui corp de clădire 2S+P+4E cu pasarelă de trecere între clădirea existent și cea propusă» a Spitalului Județean de Urgență Bistrița – o urgență”, dar despre „Continuarea lucrărilor de reabilitare a noului sediu al Judecătoriei Beclean”. Cele mai noi sunt cu privire la procesul de recrutare a străinilor pentru angajarea de către antreprenorii români, și cu privire la recalcularea pensiei unui fost cadru militar din Bistrița-Năsăud.

Ca și colegul său de partid, Bogdan Ivan a semnat și susținut 6 moțiuni de cenzură, evident în primul an de mandat când partidul pe care îl reprezintă era încă în opoziție.

Patru interpelări în acest an

Activitatea liberalei Dianei Morar a mai crescut ceva în al treilea an de mandat, dar nu suficient cât să devină vizibilă precum colegii săi, amintiți mai sus.

Astfel, potrivit datelor existente pe site-ul Camerei, Diana Morar a susținut 130 de inițiative legislative, dintre care 43 au devenit legi. Totodată, a inițiat un proiect de hotărâre cu privire la modificarea regulamentului Camerei Deputaților

De asemenea, Diana Morar a luat cuvântul de 16 ori în 14 ședințe ale Camerei Deputaților și a depus în scris șapte declarații politice.

În prima parte a acestui an, a adresat patru întrebări și interpelări. Astfel, Diana Morar a fost interesată de reforma programei școlare, de fenomenul consumului de droguri în rândul tinerilor, situația copiilor cu părinți plecați în străinătate, precum și cum s-au pregătit miniștrii Guvernului Ciolacu pentru aplicarea Legii 9/2023 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

I-a crescut numărul inițiativelor legislative susținute

Coleg de partid cu Diana Morar, dar aflat la al doilea mandat de deputat, Robert Sighiartău nu se poate lăuda cu o activitate parlamentară bogată.

Astfel, potrivit datelor aflat pe site-ul Camerei Deputaților, Robert Sighiartău a luat cuvântul de nouă ori, în opt ședințe, din care două declarații politice și a depus o declarație politică în scris.

De asemenea, alesul liberal a susținut doar 78 de inițiative legislative, din care 20 au fost promulgate legi.

În ceea ce privește întrebările și interpelările, Robert Sighiartău a rămas tot cu două. Una a fost adresată în 2021 lui Bogdan Marius Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței, cu privire la evoluția prețului la carburanți care, la acea vreme a generat aspecte neconcurențiale în piață.

Anul trecut, i-a transmis o propunere ministrului Muncii de la acea vreme, Marius Budăi, o propunere cu privire la “acordarea, cu caracter temporar, a alocației pentru susținerea familiei pentru părinții cu copii refugiați din Ucraina”.

Slab dom’le, slab rău!

Cel de-al cincilea deputat de Bistrița-Năsăud este Lorant-Zoltan Sas, fost membru USR, acum independent, aflat și el la primul mandat de parlamentar.

Potrivit datelor existente pe site-ul Camerei Deputaților, în cei trei ani de mandat, Lorant Sas a susținut 105 de inițiative legislative, dintre care doar 16 au fost promulgate legi, precum și un proiect de hotărâre privind completarea Regulamentului Camerei Deputaților.

De asemenea, deputatul bistrițean a luat de patru ori cuvântul în plenul Camerei, o dată fiind atunci când a depus jurământul.

Totodată, acesta a semnat, susținut și votat cinci moțiuni de cenzură: una pentru demiterea Guvernului Cîțu, o alta împotriva ministrului energiei Virgil Popescu, o alta împotriva ministrului justiției Cătălin Predoiu, dar și împotriva miniștrilor mediului Tanczos Barna și educației Sorin Cîmpeanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.