Ministrul Mediului, Mircea Fechet, anunţă că ar putea fi iniţiat un program pilot prin care sobele cu eficienţă scăzută, de 20-25%, să fie înlocuite cu sobe cu înaltă eficienţă energetică, de peste 90%, conform Agerpres.

„Am discutat cu colegii de la Administraţia Fondului pentru Mediu şi ne pregătim să iniţiem un program pilot prin care să scoatem acele sobe din casele românilor cu eficienţă 20 sau 25%, acele sobe foarte vechi, şi să le înlocuim, acordând o finanţare uşoară, printr-un voucher, să le înlocuim cu sobe cu înaltă eficienţă energetică, adică peste 90% eficienţă”, a spus ministrul, în cadrul unei conferinţe de presă la Palatul Victoria.

„Asta va însemna nu doar un mediu mai curat în acele comunităţi, dar va însemna şi o presiune mai mică pe fondul forestier, pentru că una e să arzi 10 milioane de metri cubi cu sobe cu o eficienţă de 20% şi alta e să arzi, să transformi în scrum mult mai puţin, având surse de încălzire de înaltă eficienţă”, a adăugat acesta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.