Sistemul de învățământ din România, veșnica ruletă rusească a educației și principala formă de entertainment pentru miniștrii care vor să spună că au schimbat ceva și că n-au ocupat degeaba scaunul din cabinet. Odată cu începerea fiecărui an școlar, hop încă un ministru nou care vrea să modifice programa. Plin de speranță, noul Guvern și-a făcut planuri noi în ce privește sistemul educațional. Gluma fiecărui an rămâne în continuare în picioare: vrem să reducem abandonul școlar. Cu toate acestea, prioritățile noastre se limitează la a tot introduce și scoate materii (mai mult sau mai puțin folositoare) și la a modifica programele pentru examenele naționale. Elevii și profesorii rămân, din păcate, principalele victime, într-un sistem care, în loc să-i ajute, mai mult îi încurcă.

Guvern nou, aceleași planuri vechi pentru educație

Cum era de așteptat, noul Guvern s-a pus repede pe treabă. Cu fiecare schimbare a politicienilor, urmează și o schimbare a felului în care e structurat și funcționează sistemul de învățământ: „În vederea consultării publice, în condiţiile art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, dar și a consultării preliminare interinstituționale, Ministerul Educaţiei publică proiectul de Hotărâre de Guvern privind aprobarea Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar.”. După eșecul lamentabil al proiectului România Educată, în care s-au investit 3,6 miliarde de euro, e timpul pentru o nouă încercare. Același „game over. try again”.

Avem nevoie de materii noi. Dar nu educație sexuală!

Printre noile materii, au devenit obligatorii educația judiciară și educația financiară (care da, constituie un demers lăudabil în ce privește formarea educațională și pentru viață e elevilor, însă problema este felul în care vor fi aplicate: probabil prost, ca fiecare lucru implementat strict la nivel de suprafață, „ca să fie”), însă, aparent, vor fi predate în cadrul orei de educație antreprenorială, devenită și ea obligatorie. Un este schimbarea atunci și unde sunt materiile noi, sau facem o varză la comun? Mai mult decât atât, anul școlar următor, 2023-2024, va veni și el cu un obiect nou de studiu: educația pentru mediu. În toată zarva, s-a pierdut din nou educația sexuală (ori educația pentru sănătate, ca să nu lezăm lingvistic pe nimeni) – nici nu mai încape în discuție. Ceva vital pentru toate generațiile care vor urma (și care ar putea, în sfârșit, să ne ajute să ne salvăm și să ne îndepărtăm de topurile sumbre ale Uniunii Europene) rămâne în stadiul de motiv de oroare pentru BOR și pentru politicienii aflați în funcție de post de fosile.

În același timp, trăim în țara în care jumătate dintre adolescenți sunt analfabeți funcțional, adică la vârsta de 15-16 nu sunt capabili să citească o hartă sau să înțeleagă un text simplu. Cu toate acestea, accentul și interesul sunt plasate asupra învățământului universitar, după cum și rectorul UBB, Daniel David, ne declara în urmă cu câteva luni că avem prea puțini studenți. În România, grijile principale sunt reducerea abandonului școlar (care nu prea pare să dea roade) și să avem cât mai mulți studenți. Discrepanța este înfiorătoare. În loc să luăm exemplul altor țări, precum Finlanda ori Austria (unde practica profesională constituie componenta crucială a învățământului), elaborăm în fiecare an câte un proiect care să nu reziste prea mult după ce a ieșit.

Profesorii, nevoiți să se conformeze tuturor problemelor

În condițiile acestea pur experimentale ale sistemului de învățământ, de suferit nu au numai elevii, ci și, mai ales, profesorii, la care pare să nu se mai gândească nimeni.

Olga Ștefan este profesoară de limba și literatura română și poetă. În rândurile următoare, aceasta vorbește despre neputința și frustrarea cu care trebuie să te confrunți, ca profesor, într-un sistem atât de deficitar:

„Sunt o femeie și o profesoară fără super-puteri. Mi le cere fișa postului? Nu. Mi le impune un soi de supra-conștiință care dirijează astrele domeniului meu? Probabil.

Predau pentru că am demonstrat acolo unde trebuia (la examen) că știu conținuturile materiei mele. Că am și ceva competențe didactice. Dar nu m-a întrebat nimeni despre adevăratele competențe care m-ar face un profesor care se întoarce zâmbind acasă sau care se simte liber în clasele care i-au fost distribuite: pot reține an de an 150 de nume noi într-o săptămână? Știu ce să fac când un elev stă pe telefon (căci legislația e contradictorie și neclară)? Știu cum să motivez un elev care doarme în oră, nu notează nimic, deranjează și-mi râde-n față? Știu cum să potolesc părintele care urlă și dă cu pumnu-n masă? Merit să aflu că m-am expus tuturor acestor probleme fiindcă, ce să vezi, n-oi fi destul de interesantă?

Mă simt în siguranță?

Se poate uita, măcar un pic, de cei care dau titularizarea și iau 4, ca să ne vadă pe cei care o dăm și luăm 9-9,90-10, dar rămânem într-o zonă gri a suplinirii cu posibilitate de continuitate?

Să iei un post (tot altul, aproape an după an) vine la pachet cu o principală anxietate: s-ar putea să ajungi într-un iad. Ce dacă ești aproape de casă? Un coleg îți povestește ce a pățit el la școala aia. Despre profi luați pe sus, despre directori abuzivi, despre tristețe, renunțare, furie și apăsarea că nu ai ce să faci, chiar și atunci când colectivul e unul frumos și pașnic. Că nu există drept la imagine sau demnitate pentru cei pe care atât de dulceag îi numim dascăli. Că ai clase dificile și-ți zici: îi duc un an, apoi îi uit, dar nu-i uiți. Îi vezi pe stradă și întorci capul.

Într-o școală, ar trebui să fie prioritară și siguranța profesorului. În școlile private se vorbește despre wellbeing. La stat, pare un moft. Nu vreau salarii de 5000 de lei. Indiferent dacă predau în buricul târgului sau la un industrial de periferie, vreau să plec cu zâmbetul pe buze zilnic. Să nu încasez eu (un generic) fiecare pedeapsă pentru fiecare eroare. Știu să predau (un eu generic, iar) și-mi doresc să predau (aviz specialiștilor care te trimit în alte domenii de câte ori îți exprimi nemulțumirea, oameni care ar trebui interziși), dar nu printre răcnete, înjurături sporadice și sub spectrul părintelui care contestă note.”

Alexandra Neagu

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here