Gradul de aglomerare din Penitenciarul Bistrița pare să fie tot mai mare, de la un an la altul. Conducerea are în plan construcția a două pavilioane, unul de 100 de locuri și altul de 500, însă niciunul nu este gata. La cel de 500 de locuri nu este finalizată nici măcar licitația publică.

Penitenciarul Bistrița nu reușește să scape de supraaglomerare. Mai mult gradul de aglomerare din Penitenciarul Bistrița pare să crească cu fiecare an. Potrivit raportului aferent anului 2023, deși anul trecut s-a putut asigura un pat individual pentru fiecare deținut, nu s-a putut asigura o suprafață mai mare de 4 mp pentru fiecare persoană privată de libertate, conform standardelor legale.

Raportat la capacitatea legală de cazare de 299 de locuri, gradul mediu de aglomerare în anul 2023 a fost de 161%, iar comparativ cu anul 2022, când acesta a fost de 154%, s-a înregistrat o creștere de 7% a acestuia.

S-a asigurat posibilitatea dușului pentru fiecare deținut, cu program de funcționare a furnizării apei calde de 5 ore/zi. Cele 8 curți de plimbare au fost folosite la capacitate maximă, asigurându-se posibilitatea de petrecere a timpului în afara camerei de deținere preț de 6-8 ore zilnic.

Pe lângă faptul că Penitenciarul Bistrița își încalcă capacitatea an de an, există și un deficit de personal, din cauza acestui fapt neputându-se organiza activitatea de voluntariat sau o competiție sportivă pentru persoanele private de libertate.

În anul 2023 au fost înregistrate un număr de 18 pierderi de personal:  5 ofițeri – două pensionări anticipate parțiale (apt limitat) și două pensionări pentru limită de vârstă și o demisie; 13 agenți (10 pensionare pentru limită de vârstă, 3 pensionare anticipată parțială apt limitat și unu pentru neprezentarea la post). De asemenea, nu s-a putut angaja un al doilea medic de medicină generală.

Cele două pavilioane de 100 și 500 de locuri se lasă așteptate

Penitenciarul Bistrița se pregătește deja de ceva vreme să rezolve problema aglomerării, cu două noi pavilioane, unul de 100 de locuri și altul de 500 de locuri. Cel mai „avansat” este pavilionul de 100 de locuri, unde lucrările au începute deja.

A fost necesară demolarea a 5 clădiri, printre care o moară și mai multe adăposturi pentru animale pentru a-i face loc pavilionului de 100 de locuri. Contractul de execuție a fost semnat în 07.07.2023 cu Lucicor Prod SRL, iar ordinul de începere a lucrărilor a fost emis în 05.09.2023. Pe parcursul anului trecut a fost executat aproape 9% din obiectiv. Valoarea investiției trece de 11 milioane de lei, fără TVA.

Ceva mai complicate sunt lucrurile când vine vorba despre pavilionul de 500 de locuri, unde nu s-a finalizat licitația. De acesta se ocupă Compania Națională de Investiții, care a primit deja amplasamentul de la Penitenciarul Bistrița.

La data de 13.07.2023 s-a încheiat protocolul prin care s-a procedat la predarea-primirea de amplasament, către Compania Națională de Investiții, în suprafață de 9.800 de m2 din totalul de 46.000 m2, în scopul realizării obiectivului de investiții. Compania Națională de Investiții a organizat procedura de atribuire, având ca obiect atât serviciile de proiectare, cât și execuția lucrărilor. Termenul de depunere a ofertelor în cadrul procedurii de atribuire, inițial a fost stabilit în data de 05. 10. 2023, însă acest termen a fost decalat pentru data de 13.10.2023. La acest moment, procedura de atribuire se află în etapa de evaluare.

Penitenciarul Bistrița își dorește și o împrejmuire a unității, dar și o extindere a sistemului de supraveghere video și o hală de producție. Până la final de an, însă, nu s-a reușit aprobarea acestora de către ordonatorul de credite superior.

Buget mai mare, dar și cheltuieli mai mari!

Printre dificultățile și neajunsurile identificate de conducerea Penitenciarului Bistrița se numără: menținerea numărului mare de persoane private de libertate, lipsa unui aparat de tip LINESCAN pentru verificarea bagajelor și a unui aparat de depistare a drogurilor, insuficiența spațiilor destinate desfășurării în condiții normale a activităților de către personalul unității, precum și insuficiența personalului 

Anul trecut s-au făcut reparații care au dus la îmbunătățirea condițiilor de muncă și îmbunătățirea condițiilor de detenție în valoare de aproape 100.000 de lei. De asemenea s-au achiziționat 19 tipuri de echipamente de natura mijloacelor fixe, valoarea totală fiind de peste 190.000 de lei. Printre cele mai importante se numără un aparat de detectare a telefoanelor mobile, echipamente pentru dotarea blocului alimentar și a popotei, dar și echipamente specifice punctelor termice.

Ca urmare a acțiunilor întreprinse au fost descoperite 77 de obiecte interzise astfel: arme albe improvizate în 10 situații, substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive (stupefiante) în 14 situații, telefoane mobile în 6 situații ( 3 în sectorul de deținere și 3 în afara unității), încărcător de telefon în 4 situații, cartele SIM în 5 situații și 38 de cazuri descoperire de alte bunuri interzise (2 cazuri medicamente, un caz reviste, 3 cazuri țigări, 9 cazuri fierbătoare improvizate, 5 cazuri aparate de tatuat, un caz plicuri netimbrate, un caz ceas de mână, 6 cazuri seringi cu ac, două cazuri brichete, un caz lanternă, un caz ochelari de soare, un caz radio + căști, două cazuri prelungitoare, un caz răzătoare, un caz vopsea de păr, un caz oglindă), în toate situațiile fiind luate măsurile legale corespunzătoare.

Efectivul mediu de folosire la muncă a fost de 200 de deținuți, reprezentând 41,49% din efectul mediu total de 482 de deținuți custodiați. Numărul mediu de deținuți folosiți la muncă în regim de prestări servicii în anul 2023 a fost de 97 (în procent de 20,12%), în creștere cu 33 față de anul 2022. Prin folosirea la muncă a deținuților în regim de prestări servicii s-au obținut venituri, fără TVA, în valoare totală de 3,7 milioane de lei, în creștere cu 1,4 milioane de lei față de anul 2022.

Bugetul alocat a fost de 32,4 milioane de lei, subvenții de la bugetul de stat și 4,5 lei din venituri proprii, adică 36,9 milioane, cu 12% mai mult față de cel alocat în 2022.  Cheltuielile de personal s-au majorat cu 15,5%, cauza principală fiind majorările salariale efectuate la nivelul întregului sistem.

De asemenea, pe parcursul anului 2023 consumul de carburant a avut o creștere de 13% față de anul precedent, datorită faptului că din data de 04.03.2023 s-a înființat un punct de lucru exterior, cu cazare Unirea nr. 460. Pentru transportul hranei la acest punct și alte curse pentru asigurarea drepturilor deținuților, se derulează zilnic 3-4 curse, dus-întors, de 16 km.

În ceea ce privesc cheltuielile cu utilitățile, energie electrică, gaze naturale și apă potabilă se remarcă o creștere valorică cu 5,6 % datorată creșterii prețurilor, în special creșterii tarifului de furnizare a apei potabile și canalizare, dar și cel de furnizare a gazelor naturale, în condițiile în care consumurile au scăzut ușor față de anul precedent.

Andreea Radu

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.