Grădiniţa efemeră – la un pas de dezastru

Tavanul sălii de clasă a grupei mici din grădiniţă s-a prăbuşit săptămâna trecută, pe data de 25 martie, dimineaţa, cu tot cu grinzi şi moloz, peste băncuţele copiilor. Toate acestea s-au întâmplat cu trei ore înainte ca preşcolarii să ajungă la cursuri, astfel că nimeni nu a fost rănit.

Dimineaţa înaintea începerii cursurilor

Incidentul a avut loc la ora 5.00, oră la care, în clădire se afla doar femeia de serviciu a grădiniţei, care de ani de zile se ocupă de curăţenia acestei locaţii. În momentul auzirii zgomotului provocat de prăbuşirea tavanului, aceasta se afla într-o altă încăpere decât cea în care urmau să vină la cursuri copiii din grupa mică, încăpere în care jumătate din tavan se prăbuşise.

Mai mult de 10 grinzi masive au căzut peste băncuţele micuţilor, care la acea oră încă dormeau sau se pregăteau să vină la grădiniţă.

Şocul a fost imens şi este unul care nu va fi uşor de uitat pentru cei implicaţi direct în această tragedie-minune, iar copiii nu au fost lăsaţi să afle cele întâmplate, părinţii acestora fiind anunţaţi cu privire la neprevăzuta întâmplare.

Înaintea Crăciunului au fost renovate sobele din clădire, iar în aceste condiţii, chiar dacă pereţii erau crăpaţi, chiar dacă rechizitele erau puţine şi vechi de decenii, cadrele şi copilaşii erau mulţumiţi pentru că aveau măcar căldură – acum însă, din cauza acţiunii forţei de gravitaţie, s-a terminat şi cu această bucurie efemeră.

Părere de inspector: s-a cerut a se rezolva problema

Inspectorul şcolar general Mihai Mureşan a declarat faptul că ei, ca instituţie (n. r. – Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud), au cerut de multe ori să se găsească o soluţie la Unirea.
„Nu are rost să mai investim nici un leu acolo”, au fost cuvintele acestui inspector, pe motiv că această clădire este foarte veche şi că în final va ajunge să fie demolată. Afirmaţia dânsului putea exprima un punct de vedere solid dacă era exprimată cu mult timp înaintea nefericitului incident şi se luau măsuri pentru prevenirea lui. Acum însă la auzul acestor gen de motivaţii se naşte în majoritatea celor puşi în pericol prin delăsarea lucrurilor, o aversiune faţă de cei persoanele care puteau să facă lucrurile să arate altfel.

Problema care ne-o punem noi acum, însă, în postură de părinte, educator sau persoană implicată mai mult sau mai puţin în viaţa acestor copiii, este aceea dacă această instituţie care spune că a „cerut să se găsească soluţii pentru grădiniţă”, a venit şi cu propuneri de soluţii.

Clădirea grădiniţei, măr al discordiei

Clădirea este construită acum un secol. Locaţia grădiniţei este, de fapt, o casă în care a funcţionat o primărie şi un cămin de-a lungul vremii, iar momentan se pare că ar fi fost revendicată de foştii proprietari, disputele având loc la nivel de Biserică Evanghelică şi de Primărie Bistriţa.
La cererea disperată a celor care erau legaţi direct de acest loc, s-au făcut mici lucrări de-a lungul timpului, care însă au fost sub forma unor reparaţii sumare, prost executate, lucrări ce nu puteau să redea atât micuţilor, cât şi cadrelor didactice mulţumiri pe termen lung.

Tavanele acestor gen de clădiri au fost realizate din grinzi aşezate una lângă alta, iar deasupra lor au fost puse două straturi de cărămidă.

Debarasarea molozului, a grinzilor căzute, a mobilierului distrus, mutarea rechizitelor este o treabă pe care au făcut-o educatorii, oameni care au ajuns să fie totodată instalatori, electricieni, zugravi şi cine mai ştie ce, toate incluse în salariul de cadru didactic.

Soluţie de moment

Celor cincisprezece copilaşi care frecventau grădiniţa de poveste şi pe care este destul de greu să-i păstrezi ca şi cursanţi din cauza mai multor factori (condiţii neadecvate, oraş aflat la o aruncătură de băţ care poate oferi alt gen de condiţii micuţilor), li s-a hotărât soarta de a fi mutaţi.

Mai marii burgului, în subordinea cărora se află acest grup momentan defavorizat, au hotărât ca învăţăceii să fie trimişi acasă până luni, 30 martie, zi în care vor fi mutaţi pentru a-şi continua învăţătura în incinta Scolii Generale Unirea – două clase, a III-a şi a IV-a vor veni după-amiaza la cursuri, iar dimineaţa vor merge cei mici.
Aici însă micuţii vor întâmpina alt gen de probleme, multe dintre ele neluate în calcul de cei care le-au hotărât soarta: grupul sanitar neadecvat vârstei lor, noua locaţie, noii colegi.

Bani pentru o nouă clădire, se pare că nu sunt – după spusele inspectorului general Mureşan, care însă vede soluţii în mutarea elevilor de gimnaziu la oraş, la o altă şcoală, iar clasele odată eliberate să poată fi folosite pentru grădiniţă, iar primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu, îi împărtăşeşte credinţa.

Ceea ce omite însă generalul Mureşan este faptul că valoarea profesorilor şi educatorilor din Unirea ar putea fi la fel de mare ca a celor „de la oraş”, lucru ar putea să-l motiveze să susţină rezolvarea problemei la ea acasă şi nu strămutarea ei în altă locaţie.

Condiţii improprii pentru a învăţa şi a fi învăţat

Educatorul este cel care îţi pune în mână poate pentru prima dată, stiloul pentru a te învăţa tainele scrierii şi ale caligrafiei, el este cel care te ajută să-ţi dezvolţi mintea şi spiritul, te ajută să-ţi găseşti menirea pentru mai târziu, toate învelite în haina frumoasă a jocului.

Nimeni nu vrea să-şi imagineze ce s-ar fi întâmplat dacă grinzile ar fi cedat în momentul în care o educatoare ţinându-i creionul în mână unui copilaş pentru a-l învăţa să scrie ori să deseneze, s-ar fi aflat în acea încăpere, în acel ceas.
Ca plasare pentru o grădiniţă, această clădire se află în centrul localităţii, loc uşor accesibil pentru toţi. Curtea interioară, loc de joacă a acestor copii este mlăştinoasă, cauza fiind proasta canalizare din jurul clădirii, iar la capitolul grup sanitar, grădiniţa în cauză se încadrează perfect în prototipul casei vechi de la ţară, unde toaleta este în „fundul grădinii”.

Teama de a nu fi uitaţi

Ca în multe cazuri de întâmplări nefericite, ceea ce s-a petrecut la Unirea săptămâna trecută a fost foarte mediatizat, însă ceea ce se citeşte acum pe chipul celor afectaţi, pe lângă frică şi dezgust, este din păcate împăcarea cu sine la gândul că vor fi uitaţi la un anumit moment, când apele ce au început să înece corăbiile unora, se vor domoli.

Mihaela Mocanu