Faptul că la Gloria situaţia este gravă, nu mai este nici un secret. În niciun început de campionat, din cei 20 de ani de când joacă în Liga 1, Gloria Bistriţa nu s-a confruntat cu o asemenea situaţie dramatică. După cinci etape, din 15 puncte posibile, cu greu a adunat două puncte. Ultimul loc din Ligă este pe deplin meritat, nu se poate invoca nici o scuză, arbitraj incorect, jocuri de culise sau alte motive, mai mult sau mai puţin închipuite. Pur şi simplu echipa nu merge, nu joacă nimic.

A fost jenat să vedem starea gazonului pe care s-a desfăşurat ultimul meci al naţionalei de fotbal a României, cel de pe stadionul Steaua, cu echipa similară a Austriei.

Fără să vrem gândul ne duce la gazonul impecabil al stadionului echipei Gloria Bistriţa, poate unul dintre cele mai bune din România, dar unde joacă o echipă care a uitat gustul victoriei.
Pentru dotările de excepţie ale stadionului echipei bistriţene, nu numai gazonul, ci arena în complexitatea ei – tabela de marcaj, sistemul de intrare pe stadion, nocturna, un rol, şi nu mic, pentru modernizarea şi la aducerea lor la cele mai înalte standarde europene, l-a avut fostul antrenor Ioan Ovidiu Sabău. Ce păcat că moţul nu ne-a lăsat şi o echipă de fotbal!

Suporterii s-au săturat de promisiuni

După fiecare meci prost pe care l-a jucat Gloria Bistriţa, oficialii echipei, antrenorul, au căutat să liniştească suporterii şi opinia publică din judeţ – că următorul meci va întrerupe pasa neagră în care se găseşte echipa, că va fi bine şi echipa îşi va reveni, etc. Adevărul este că oamenii s-au cam săturat de promisiuni, de faptul că în următorul meci se va produce revirimentul atât de aşteptat al echipei, dar de fapt se înregistrează un nou eşec. Oamenii se întreabă şi merită să primească un răspuns, de ce în ciuda unor condiţii excelente de pregătire, bază materială de excepţie, cum puţine echipe au în România, cu jucători ce au experienţă, câştigată la echipe din străinătate, echipa nu merge? Adică merge, dar prost. Sigur că nu vorbim de motivaţia jucătorilor, în primul rând cea financiară, deoarece la Gloria Bistriţa, acest subiect este tabu, dar bănuim că jucătorii nu câştigă salariul minim pe economie. Sunt momente când Gloria joacă de la egal la egal cu adversarii, chiar uneori peste, dar la finalizare, din situaţii favorabile, ratează incredibil. Şi acest lucru se întâmplă meci de meci. Parcă pluteşte un blestem deasupra echipei, pe care nimeni nu-l poate îndepărta.

Fiţe de vedetă

Se vorbeşte mai pe la colţuri, dar nimic confirmat de oficiali, că în vestiarul Gloriei lucrurile nu stau cum ar trebui, iar unii jucători cu aere de vedete neconfirmate pun la îndoială metodele de pregătire ale antrenorului Sandu Tăbârcă şi se plâng de activitatea acestuia. „Vedetele” respective ar trebui să-şi vadă de pregătire, iar valoarea să şi-o demonstreze în teren, nu în jocuri de culise care aduc grave deservicii echipei. Indiscutabil, Jean Pădureanu depune eforturi supraomeneşti pentru ca echipa să-şi revină şi să înceapă să joace fotbal şi să mai câştige din când în când.

Se încearcă reîmprospătarea

Aducerea lui Sergiu Homei la Gloria de la Dinamo, a lui Răzvan Neagu – împrumutat de la Vaslui, fac parte dintr-o strategie mai amplă pusă la cale de Jean Pădureanu pentru salvarea echipei de la retrogradare. Fie că o recunoaştem, fie că nu, prin mintea multora, fie oficiali ai echipei, fie simpli suporteri, a celor care iubesc Gloria, începe să bântuie spectrul retrogradării. Rezultatele catastrofale obţinute de echipă în primele cinci meciuri, ne fac să ne gândim la ce este mai rău. În aceeaşi strategie a salvării se înscrie şi aducerea la echipă a lui Năstase, un jucător cu o vastă experienţă, dar cam înspre apusul carierei de fotbalist. Brazilienii aduşi în probe la Gloria se pare că nu au confirmat şi nu corespund pretenţiilor antrenorului Tăbârcă.

Este de salutat optimismul lui Sandu Tăbârcă, care mizează pe ambiţia şi determinarea jucătorilor şi pe dorinţa lor de a câştiga. „Toţi jucătorii sunt conştienţi de importanţa majoră a meciului cu Internaţional Curtea de Argeş. Repetiţia generală cu Alba-Iulia ne dă încredere că potenţialul nostru este superior rezultatelor înregistrate până acuma în campionat. Jucătorii sunt concentraţi şi încrezători în victorie”, a declarat antrenorul bistriţean pe site-ul oficial al clubului.

Speranţe…

Să sperăm că meciul amical disputat cu cei de la Alba-Iulia, câştigat lejer de Gloria, să fi rupt cumva firul eşecurilor înregistrate în acest început de campionat. Următorul meci oficial al Gloriei a avut loc sâmbătă, în nocturnă, cu Internaţional Curtea de Argeş, o specialistă a meciurilor disputate în deplasare. La închiderea ediţiei, rezultatul acestui meci nu ne parvenise.

Faptul că Gloria Bistriţa este singurul club din România cu două echipe, la tragerea la sorţi a 16-imilor Cupei României, Gloria din Liga 1 şi Gloria II din Liga a III-a, constituie un fapt care demonstrează totuşi cota ridicată a fotbalului bistriţean.
Meciul de sâmbătă poate constitui ieşirea din pasa proastă în care se află Gloria şi revenirea speranţei că lucrurile nu sunt definitiv compromise.

ZAHARIA COTOC

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.