Este cel mai dezastruos început de campionat, din istoria participărilor Gloriei Bistriţa în Liga 1 de fotbal. Au trecut patru etape, a cincea s-a disputat după intrarea ziarului la tipar şi din 12 puncte posibile, Gloria a adunat doar două puncte amărâte, din tot atâtea meciuri terminate remiză. Nicio victorie obţinută, iar acest lucru are un impact negativ atât asupra jucătorilor, dar nu în ultimul rând asupra celor mulţi care iubesc Gloria şi merg la stadion.

După fiecare înfrângere sau remiză, oficialii Gloriei Bistriţa ne-au liniştit, afirmând că situaţia se va schimba, să avem răbdare şi încredere. Însă, cel puţin din punctul de vedere al zestrei de puncte, la Gloria se prefigurează un dezastru.
Fără doar şi poate, cei care ţin la Gloria nu şi-au pierdut speranţa şi încearcă să vadă partea plină a paharului, că picioarele jucătorilor în sfârşit se vor descătuşa şi o să curgă şi victoriile în conturile fotbaliştilor bistriţeni. Gloria este la a 20-a participare consecutivă în Liga 1. Este păcat, şi orice iubitor al Gloriei care vine pe stadion se întreabă, şi pe bună dreptate, ce le lipseşte celor de la Gloria să mai şi câştige şi ei din când în când, câte un meci.

Are tot confortul

Stadionul Gloriei este o bijuterie, o bază sportivă cum puţine se găsesc în România, pentru care poate fi invidiată de orice echipă din Liga 1. În acelaşi timp, are şi jucători, dintre care unii cu nume, cu experienţă în fotbalul mare de la noi. Dar din păcate ceva nu se leagă, nu merge, echipa nu joacă nimic. Sunt şi momente, bineînţeles, în care jucătorii Gloriei joacă de la egal la egal cu adversarii, iar în unele momente chiar îi depăşesc, dar urmează ceva ciudat, o prăbuşire inexplicabilă şi totul este dat peste cap. Este ca în povestea cu mulsul vacii, când la sfârşit aceasta dă cu coada sau cu copita în şuştar şi dă laptele pe jos. Toate finalurile de meci au fost pentru Gloria lipsite de fast, o cădere fizică şi psihică neaşteptată, care au dus la rezultatele cunoscute – două înfrângeri şi două remize. Statistica poziţiei Gloriei în clasament este una care îţi provoacă frisoane. Victorii zero, egaluri – două, înfrângeri -două, a primit cinci goluri şi a dat două. În concordanţă cu aceste date, locul Gloriei, după patru etape, este 17, penultimul loc în clasament, cu două puncte din patru meciuri disputate.

Ocaziile s-au răzbunat

Meciul de debut al ediţiei 2009/2010, cel disputat cu FC Timişoara, s-a jucat pe stadionul Giuleşti din capitală. Gloria a început promiţător. Anca, Ciprian Petre, Frăsinescu şi chiar debutantul Paul Anton au ratat ocazii mari cât roata carului. A reuşit să înscrie Borbely, gol care, din păcate, a fost anulat de arbitru pentru o poziţie de off-said. Contrar realităţii de pe teren, a înscris Magera în minutul 74. Ocaziile s-au răzbunat şi nedrept Timişoara a câştigat, iar Sabău a înscris prima victorie împotriva fostei lui echipe.

Meciul al doilea, cel cu Alba-Iulia, a fost parcă tras la indigou cu primul. Deşi jucătorii Gloriei au jucat mai bine decât adversarii lor, finalul nu a fost cel scontat. S-a obţinut cu mari zbateri un punct prăpădit, primul din actuala ediţie a Ligii 1.

Nu are om de gol

A urmat meciul de la Ploieşti, cel cu Astra. Nici acolo nu a fost să fie, adică o primă victorie pentru Gloria. Nu a fost un joc slab, jucătorii bistriţeni au avut momente în care au dominat meciul, dar la finalizare au fost lamentabili. Adevărul este că la Gloria lipseşte omul de gol, omul care să dea lovitura de graţie adversarilor.

Ca de fiecare dată, oficialii Gloriei, inclusiv antrenorul Sandu Tăbârcă, au venit cu declaraţii liniştitoare – că în următorul meci sigur vom lua cele trei puncte puse în joc şi la echipă se va produce acel declic care să dea încredere jucătorilor şi în contul Glorie se vor înregistra şi victorii.

Vasluiul s-a jucat cu Gloria

Meciul cu Vasluiul, practic a fost o reeditare a primelor trei. Fotbaliştii bistriţeni au intrat decişi în teren, au jucat bine de la egal la egal cu adversarii lor, iar în unele momente chiar i-au dominat, în repriza întâi. Golul Gloriei, a venit în minutul 32, când Sânmărtean, acest jucător excelent, dar numai de o jumătate de meci, după o serie de driblinguri de mare maestru a dat o pasă cu călcâiul, iar Robert Săceanu, aflat la locul şi momentul oportun, a înscris de la 10 metri cu un şut bine plasat. Golul respectiv a fost o premieră pentru Gloria, pentru prima dată în acest început de campionat era în avantaj. Am crezut că este descătuşarea atât de aşteptată a jucătorilor, dar din păcate totul a fost doar un foc de paie. A venit repriza a doua şi ca în povestea cu vaca la muls, aceasta a răsturnat şuştarul. A fost nevoie de doar două minute şi, în loc să conducem noi cu 2 – 0, scorul a devenit 2 – 1 pentru Vaslui. În minutul 57, Wesley a intrat ca în brânză printre apărătorii Gloriei, a avut timpul şi liniştea să-şi potrivească mingea nestingherit şi cu un şut puternic din lateral dreapta a trimis în poartă pe sub Albuţ. Nu au apucat glorioşii să se dezmeticească, Săceanu putea să aducă pe Gloria în avantaj, şutul acestuia fiind deviat de un apărător în corner, ca în minutul 59, Temwanjera, cu o lovitură de maestru, pur şi simplu îl execută pe Albuţ. De la 1-0 pentru Gloria, în două minute s-a ajuns la 2-1 pentru Vaslui. Zarurile erau deja aruncate. Golul din minutul 84 a lui Nemanja Jovanovici a pus cireaşa pe tort. 3-1. Gloria, complet debusolată, a terminat meciul în genunchi. Fluierul arbitrului a intervenit salvator pentru ca scorul să nu ia proporţii.

Fotbalul se joacă pe goluri

Fotbaliştii de la Gloria se pare că au uitat că fotbalul de performanţă se joacă pe goluri.
La închiderea ediţiei rezultatul meciului pe care Gloria Bistriţa l-a disputat la Craiova nu ne parvenise încă. Sperăm totuşi să fie un rezultat bun pentru jucătorii noştri.

Ce lipseşte Gloriei pentru a-şi da drumul, pentru a începe să joace fotbal de cea mai bună calitate?
Atât Jean Pădureanu, preşedintele Gloriei Bistriţa, cât şi antrenorul echipei, Sandu Tăbârcă, dau declaraţii asemănătoare şi pline de optimism. Amândoi ne îndeamnă să avem răbdare şi încredere şi va veni soarele şi pe uliţa noastră.
Întrebarea este, când?

Zaharia Cotoc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.