Fabrica de armament pe care a ajuns să o deţină patronul echipei de fotbal FCSB, Gigi Becali, va ajunge, cel mai sigur, la un investitor american. În momentul de faţă, pentru perfectarea tranzacţiei în valoare de aproximativ 13 milioane de dolari este necesar un aviz din partea Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe (CEISD) care se consultă cu reprezentanţii SRI şi SIE. avizul respectiv este necesar deoarece firma cumpărătoare este deţinută în proporţie de 52% de investitori care nu provin din spaţiul Uniunii Europene.
Potrivit datelor preliminare, este de aşteptat ca, după ce vor achiziţiona fabrica, investitorii americani să facă o infuzie de capital de 100 de milioane de dolari. În prima fază vor fi achiziționate, de la producători din țări NATO, linii de fabricație pentru muniții de calibru mic, 5,56 și 7,62 milimetri. Partea americană dorește să achiziționeze până la trei astfel de linii de fabricație, iar producția este prevăzut să fie demarată până, cel târziu, în ianuarie 2024. Ulterior, de anul viitor, partea americană va ataca și piața de muniții medii sau mari, calibre de 152 și 155 milimetri, iar în acest segment se va colabora cu vechi facilități de producție ale Romarm.
Cumpărătorul, firma Romanian Allied International Defense SRL are un bilanţ financiar care nu i-ar permite să facă o asemenea achiziţie. Însă, ţinând cont de modalitatea în care se pot face infuziile de capital într-un SRL, orice afacere este posibilă.
Însă, până la concretizarea afacerii trebuiesc menţionate următoarele date: din 2017, anul înfiinţării acestui SRL nu a fost declarată nicio cifră de afaceri, timp de trei ani societatea a mers pe pierderi, iar în ultimii doi ani profitul a fost zero. De asemenea, societatea nu a declarat niciun angajat.
În momentul de faţă, acţionarii firmei sunt (29%) Rusen Ionel, (29%) Anderson Douglas Charles (cetăţean american), (10%) Cazacu Aurel, (9%) Neagu Marian şi (23%) AXIOS FAMILY OFFICE LLC, o companie americană.
Douglas Charles Anderson este fondator, CEO și președinte al unei firme de consultanță pentru piața de capital americană, Wall Street Capital Partners.
Potrivit prezentării de pe site-ul firmei de capital, el făcut parte în trecut din Marina Militară a Statelor Unite, în cadrul căreia a participat și la misiuni în străinătate, fiind inclusiv detașat pe lângă Departamentul de Stat de la Washington, cu însărcinări operative la ambasade SUA, pentru care a deținut autorizație de acces la informații clasificate.
Puţină corupţie nu strică
Însă, din această afacere face parte şi Aurel Cazacu. Pe de o parte, este acţionar al firmei care se pregăteşte să cumpere fabrica de armament. Pe de altă parte, face parte dintre administratorii Uzinei Mecanice Drăgăşani SA, adică fabrica de armament pe care o vinde Becali.
Cazacu este acţionar şi la firma HUNTER VIP MED SRL alături de Florea Alfred şi de Popescu Mădălin Ciprian.
Florea a avut probleme de natură penală cu procurorii DNA, fiind în final condamnat definitiv la închisoare cu…suspendarea executării pedepsei..
”În cursul lunii octombrie 2004, inculpatul Alfred Florea, administrator al S.C. Hunter Vip Exim S.R.L. a participat, prin intermediul societății comerciale și a altor 4 societăți pe care le controla în fapt, la procedurile de selecție de oferte organizate de cinci direcții silvice din cadrul R.N.P. ROMSILVA R.A., și a încheiat ulterior în numele S.C. Hunter Vip Exim S.R.L., în calitate de administrator, cu cele 5 direcții silvice, 10 contracte de achiziție de arme tranchilizante și accesorii, la prețuri ce includeau adaosuri cuprinse între 71% și 465% peste cele mai mari prețuri de pe piața liberă, generând în mod direct o pagubă în bugetul Romsilva în sumă de 10.713.200.000 ROL (1.071.320 RON). În cauză, s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile deținute de inculpatul Alfred Florea, până la concurența sumei de 1.071.320 lei (RON).”, se arată într -un comunicat al DNA.
Acest dosar are ”rădăcini” mai adânci într-o afacere penală făcută în cadrul Romsilva.
În cursul lunii iulie 2003 S.C. Severom Trans S.R.L (societate fantomă) a importat din Ucraina un utilaj sub denumirea buldozer universal cu macara hidraulică pe şenile la o valoare în vamă de 6.250 USD. În fapt, aşa cum a reieşit ulterior din probele administrate la dosar, utilajul era un vehicul de tip militar model 1978 construit pe un şasiu de tanc tip T34 care avea în faţă montată o lamă reglabilă în „V”, iar în partea din spate un braţ hidraulic dotat la capăt cu gheare.
Aşa cum a fost stabilit pe parcursul urmăririi penale, vehiculul era destinat îndepărtării, respectiv aşezării de obstacole, de către trupele de geniu.
Utilajul consuma în jur de 80 de litri de motorina pe oră, neîncadrându-se sub nici o forma în normele europene privind poluarea şi consumul.
Pentru a putea fi folosit la aplicaţii civile, în mod evident, beneficiarul trebuia să evalueze posibilităţile tehnologice ale acestuia, raportul preţ/economicitate/eficienţă şi să analizeze atent dacă ar fi fost util unui domeniu sau altul. Vehiculul nu era însoţit de nici un fel de document în afara celor vamale şi a facturii, respectiv nu avea carte tehnică, certificat de calitate sau conformitate emis de producător, certificat de garanţie, certificat de omologare etc.
Din iulie 2003 şi până în anul 2004 utilajul nu a fost utilizat în nici un fel.
În anul 2004, inculpatul Dumitru Ion, pe atunci director general al Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva (instituţie de interes public care are drept scop administrarea întregului fond forestier naţional) a acceptat discutarea în consiliul de administraţie, a unei propuneri de achiziţionare prin licitaţie a utilajului respectiv. Propunerea fusese întocmită de membri din conducerea regiei, cu acordul său, după ce firma care deţinea în realitate utilajul – Eufrat SRL- făcuse o ofertă de vânzare regiei Romsilva. Anterior, direcţia silvica Târgu Jiu testase utilajul constatând că este necorespunzător activităţilor din domeniul forestier.
La întocmirea notei de fundamentare şi a caietului de sarcini nu numai că au fost ignorate aspectele de natură tehnico-economică, mai mult, au fost trecute caracteristici menite să alunge firmele concurente, iar preţul de achiziţie propus era identic cu cel din ofertă.
Probatoriul administrat a arătat că achiziţia utilajului a avut loc cu în condiţiile nerespectării legislaţiei privind achiziţiile publice, a legii finanţele publice, a legii controlului financiar preventiv propriu, precum şi cu încălcarea propriilor ordinelor interne referitoare la acest control precum si a regulamentului intern al RNP.
Acest lucru a dus la cumpărarea unui produs inutil şi necorespunzător calitativ, cu un adaos de 1.744%, paguba în dauna Regiei Naţionale a Pădurilor ridicându-se la 8.685.695.760 ROL, sumă cu care Regia s-a constituit parte civilă în cauză.
Astfel, în vreme ce utilajul fusese introdus în ţară la preţul de 6.250 USD în urma aşa zisei licitaţii, RNP Romsilva a plătit pentru el suma de 294.330 USD (calculat la cursul Băncii Naţionale Române leu/dolar din ziua cumpărării – 10 decembrie 2004). Suma de 8.685.695.760 ROL reprezintă avantaj patrimonial în folosul S.C. EUFRAT S.R.L din Târgu Jiu, societate administrată de inculpatul Stanciu Bogdan Florin.
Utilajului nu i s-a găsit nicio utilitate, a fost testat atât la Direcţia Silvică din Călăraşi şi Dâmboviţa constatându-se că prezenta serioase deficienţe tehnice, dificultăţi în manipulare şi exploatare. Deficienţele au fost constate atât înainte de efect plăţii cât şi după aceea, iar în final nu i s-a găsit nicio întrebuinţare.
În cursul lunii octombrie 2004, inculpaţii Dumitru Ion şi Bunea Dumitru au impus unui număr de cinci direcţii silvice achiziţionarea de arme tranchilizante şi accesorii. Directorilor celor cinci direcţii silvice li s-a înmânat o mapă cuprinzând documente gata întocmite în numele acestor direcţii precum şi contracte ce trebuiau semnate cu SC Hunter VIP Exim SRL din Bucureşti, administrată de învinuitul Florea Alfred. Nu a existat nicio hotărâre a Consiliului de Administraţie al RNP, referate ori note de fundamentare şi nici studii de specialitate care să stabilească necesitatea achiziţionării şi repartizării în teritoriu a armamentului pe zone geografice şi în funcţie de activităţile specifice”, arată o parte din rechizitoriu.
Cum a ajuns Becali să aibă o fabrică de armament
Gigi Becali a cumpărat fabrica în 2004, iar după 9 ani a băgat-o în insolvență. În 2021, la fel ca în discuția purtată acum cu reporterul Gazeta de Cluj, Becali spune că este ”curtat” de americani care vor să cumpere fabrica cu 13 milioane de euro. Care americani? Spune că nu știe sau nu vrea să spună.
”Eu îți pot confirma că am semnat precontract ca să o vând și sunt în procedură de vânzare și că atunci când ies toate actele, am vândut-o deja! Adică am negociat și am bătut palma și am vândut-o deja!Au venit aici reprezentanții care au venit, un avocat, un american, am negociat 13 milioane euro, am zis, am pus avocații să facă actele, dar nu știu (se referă la cumpărător, n.red.) cine sunt! Ce știu e că este o firmă americană, dar firma nu știu cum se numește. Pot să aflu dacă sun avocații, dar n-o s-o fac că pe mine nu mă interesează cine o cumpără, mă interesează banii: 13 milioane”, a declarat Gigi Becali.