Primii voluntari "şcoliţi" în promovarea istoriei locale şi a obiectivelor turistice din municipiu îsi încep activitatea sâmbată, 19 iunie, la Serbările Bistriţei Medievale 2010.

 

 

 

Astfel, de la ora 10.30, aceştia îi vor ghida pe toţi cei interesaţi a cunoaşte istoria Bisericii Evanghelice, într-un tur al monumentului istoric. Vizitatorii vor putea urmări pe un ecran LCD, în incinta Bisericii Evanghelice, între orele 11.00 – 17.00, proiecţia unui  film produs de Asociaţia Bistriţa Medievală, intitulat "Clopotele Oraşului", în care este prezentată povestea noilor clopote din Turnul Bisericii Evanghelice. În film este inserat şi un remember – 11 iunie 2008. De asemenea, la intrarea sudică a lăcaşului de cult, voluntarii vor amenaja un punct de informare turistică , ce va pune la dispoziţia cetăţenilor pliante informative referitoare la obiectivele care pot fi vizitate în Bistriţa, cât şi informaţii utile despre traseele turistice din municipiu, acţiunea fiind organizată în colaborare cu Parohia Evanghelică CA Bistriţa. Tot sâmbătă, tinerii voluntari vor fi prezenţi la sala de expoziţii de la Turnul Dogarilor dar şi pe Pietonalul "Liviu Rebreanu". Acţiunea de promovare va continua şi duminică, de la ora 11.00, pe Pietonal, unde va fi amplasat punctul de informare turistică iar voluntarii le vor vorbi celor interesaţi despre istoria burgului.

 

 

Iniţiat de Consiliul Local al Tinerilor, coordonat de către Serviciul Educaţie, Turism din cadrul Primăriei municipiului Bistriţa, proiectul Şcoala de Ghizi a avut scopul de a-i învăţa pe tineri istoria oraşului, simbolurile acestuia cât şi date tehnice referitoare la principalele obiective turistice din municipiu. Absolvenţii acestor cursuri vor face munca de voluntariat devenind promotorii valorilor locale, istoriei şi obiectivelor turistice din municipiu. 

 

Iulia STUPINEAN 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.