Serviciul Politiei Comunitare din cadrul Primariei Bistrita a tiparit pentru angajatii sai un ghid pe cât de hazliu, pe atât de inutil. Conform directorul adjunct executiv, Florin Frandes, acest ghid a fost realizat pentru a „face viata mai usoara” politistilor comunitari, însa cartea este plina de greseli de ortografie, iar la sfârsitul celor 185 de pagini nu se gaseste nici macar un cuprins. Probabil, constient de gradul ridicat de incultura al subordonatilor, mai marii institutiei au inserat pe lânga articolele de lege si câteva povete de a dreptul ilare, demne pentruu copiii de clase primare.
Ghidul Politistului Comunitar este una din cele mai stupide, inutile, dar pe multi bani publici, inventii ale unor politisti cu functii de conducere din cadrul acesui serviciu. Cartulia menita sa înlocuiasca zecile de foi cu spicuiri legislative din mapele organelor comunitare, se dovedeste total inutila. Pe lânga faptul ca agentii nu sunt obligati sa o „aiba în dotare” pe durata serviciului, aceasta nu le prea vine în ajutor, deoarece cartea care are peste 150 de pagini cu articole de lege, nu are un cuprins. De asemenea, în primele pagini ale ghidului, comunitarii din cadrul Primariei Bistrita beneficiaza si de lectii de igiena, tinuta fizica si definitia hemoragiei si fracturii.
Comunitarul (tele)ghidat
Politistii comunitari, „nascuti” pe vremea ex-edilului Moldovan, sunt în continuare un bun prilej de glume ale bistritenilor. De curâd s-a aflat în târg ca acestia au primit câte un ghid care îi învata cum trebuie sa se poarte în timpul serviciului, cum sa îsi faca igiena zilnica, dar mai ales ce sa nu faca, ca sa nu aduca rusine uniformei. Precizarile din acest ghid arata de fapt cât de inculti sunt politistii de la comunitara, fapt ce i-a determinat pe superiorii acestora sa puna pe hârtie ce, precum si ce nu trebuie sa faca în timpul exercitarii atributiilor de serviciu. Povetele încep cu tinuta fizica si vestimentatia. Conform ghidului comunitarii nu au voie sa mearga gârboviti si încruntati; sa nu îsi trosneasca degetele; sa nu se sprijine de ziduri; sa nu arate cu degetul si sa nu arate cu degetul, mai ales dupa persoane. La acelasi capitol se mai mentioneaza „retrage-ti stomacul si nu mai pari indolent; nu alerga ca te grabesti, dar nici nu dormi pe tine; niciodata nu porti sandale la costum; nu pune mâna la gura când râzi (n.r. lasa sa ti se vada toate cariile!)”. Seful serviciului de ordine publica, cel care a întocmit ineditul ghid, Ovidiu Gabrian, a considerat necesar ca politistilor din subordinea lui, dar nu numai, sa li se explice si în scris cum trebuie sa îsi faca igiena, dar si care sunt semnele de murdarie a uniformei. Astfel, la capitolul „Norme specifice de comportament” este specificat „Pe strada si nu numai, dar mai ales acolo, fi: curat; proaspat barbierit; tinuta de serviciu este uniforma curata, calcata, pe masura; cravata se da la curatat când apare luciul la nod; ciorapul este negru sau gri, nicodata cu modele; pantoful curat, pingelit si dat cu crema; batista curata si obligatoriu nemototolita, parul tuns corespunzator la barbati, fara extravagante la femei”. Învataturile comunitarului continua cu norme de conduita, pe care orice om cu bun simt si cei sapte ani de acasa le stie, nefiindu-i necesar sa poarte la el un ghid pentru a se purta civilizat. Ghidul interzice, comunitarul trebuie doar sa bage bine la cap „Nu fi posac si încruntat; nu alerga îmbrâncind trecatorii; nu arunca hârtii decât la cosul de gunoi (n.r. alte gunoaie se pot arunca pe jos?); nu râde cu zgomot, nu sta cu mâinile în buzunar, nu folosi limbaj necivilizat, nu folosi cuvinte al caror sens nu-l cunosti”. De asemenea, comunitarilor li se reaminteste ca nu au voie sa faca cumparaturi în timpul serviciului si ca care sacose încarcate pe strada sau pachete mari în uniforma.
Indicatii pretioase
Tot în prima parte a ghidului, comunitarii sunt învatati ce este hemoragia, hemostaza si fractura! De asemenea o lectie de viata, sau mai degraba de supravietuire, este data la capitolul „Acordarea primului ajutor”. Aici pe lânga modul în care trebuie anuntata ambulanta, prin formarea numarului de urgenta 112, sunt date câteva indicatii, care pentru muritorul de rând nu au nicio noima. Probabil frazele de mai jos sunt însa în limbaj comunitar, de neînteles de restul lumii. Textul este redat în integralitate, exact cum apare în ghid „Daca nu respira, dar are puls, imediat, zece respiratii gura la gura, anunta ambulanta. Daca nu respira si nu are nici puls, FOARTE GRAV! Imediat suna ambulanta si doua ventilatii gura la gura, masaj cardiac, doua ventilatii urmate de 15 compresii toracice, pâna la sosirea ambulantei”.
Daca sefu’ îi multumit…
Conform directorului adjunct executiv din cadrul Servicului Politiei Comunitare a municipiului Bistrita, Florin Frandes, ghidul a fost întocmit pentru a face viata mai usoara politistilor comunitari. Prin „viata mai usoara” Frandes întelege urmatoarele „nu mai trebuie sa poarte în mapa zeci de copii cu articole de lege. Hârtiile se uzau, se rupeau si era penibil sa stea în fata omului sa caute articolul de lege. Acum doar deschide cartea si le are pe toate la îndemâna. Este un instrument de lucru”. Totusi, încercam în continuare sa întelegem, care este diferenta dintre zeci de copii xerox ale unor documente puse în ordine si un ghid de 185 de pagini, care la sfârsit nu are nici macar un cuprins. Directorul serviciului comunitar recunoaste ca ghidul întocmit de subordonatul sau, seful serviciului de ordine publica, Ovidiu Gabrian, nu este perfect, dar promite unul revizuit „Arata foarte bine, mai bine decât ne asteptam. Cei de la tipografie s-au întrecut. Este adevarat ca nu are nici macar un cuprins si ca are si destule greseli gramaticale, dar trebuie apreciat si nu blamat gestul nostru. Ar mai trebui sa facem unele modificari, deoarece s-au mai schimbat unele legi, fapt pentru care probabil vom reedita ghidul”. În ceea ce priveste schimbarea de atitudine si modul în care actioneaza subordonatii sai, dupa primirea ghidului, Frandes se declara destul de multumit „Nu sunt perfecti. Nu pot spune ca sunt multumit de toata lumea. Ei îsi fac treaba cât pot de bine. Nu pot sa am nu stiu ce pretentii de la agentii care îi avem în strada. La o adica, cum stie toata lumea, ei se încadreaza în cerintele minime, de 12 clase cu bacalaureat. Este adevarat ca am mai primit sesizari verbale de la unul, de la altul, ca nu stiu care agent nu a facut ceva sau a facut incorect, dar pâna la ora actuala nu am primit nicio sesizare scrisa. Sanctiuni nu s-au prea aplicat, deoarece nu au fost abateri majore.”
Ghid inutil
În ciuda ghidului care conform cuvântarii din popor „da mura-n gura” politistilor de la serviciul comunitar, atitudinea sau modul de lucru al acestora nu s-a schimbat deloc. În continuare vedem pe strada comunitari care uita de atributiile de serviciu si se plimba pe bulevardele municipiului cu mâinile în buzunar, cu camasa descheiata, mestecând de zor guma, iar cravata de cele mai multe ori lipseste cu desavârsire din tinuta. Probabil multi dintre acestia nici macar nu au deschis ghidul întocmit de mai marii institutiei, fapt care arata ca banii alocati tiparirii a celor peste o suta de exemplare au fost irositi. Iar banii alocati pentru acest „grandios” proiect comunitar nu sunt deloc putini, ba mai mult sunt si bani publici. „Ghidul politistului comunitar” tiparit între doua coperte lucioase a costat bistritenii platitori de dari peste 2.700 de lei. Din pacate, cartulia cu învataturi pentru comunitarii bistriteni, nu a prea avut rezultatele asteptate, banii au fost irositi, iar acestia au ramas în continuare subiect de gluma pentru majoritatea bistritenilor.
Iulia Balazs