Gheorghe Dincă susține că nu a ucis-o pe Luiza Melencu, iar fata ar fi fost luată din casa lui de alte persoane.

Claudiu Lascoschi, avocatul lui Gheorghe Dincă, susține că orice avocat se circumscrie pe ceea ce declară inculpatul și pe probele din dosar.

„Domnul Dincă intenționa să dea o declarație. El și-a ales singur acest moment, atunci când a considerat că e momentul să o facă. Putea să o facă mai devreme sau mai târziu. El a depus cererea singur, aflând de la mine ulterior, și a preferat ca nimeni să nu știe ce declară, nici avocatul lui, nici ceilalți avocați, nici procurorii. Așa a dorit dumnealui”, a spus avocatul lui Gheorghe Dincă, luni seară, la Antena 3.

Întrebat pe care dintre declarații o crede, Claudiu Lascoschi a spus că susține ultima declarație a lui Dincă (că nu ar fi ucis-o pe Luiza Melencu – n.red.).

„Am formulat și o cerere pentru a fi identificate acele persoane despre care a făcut referire în declarația sa, întrucât este posibil să fie adevărat”, a declarat Claudiu Lascoschi.

La începutul anchetei DIICOT, Gheorghe Dincă a susţinut că a ucis-o pe Alexandra Măceşanu, în vârstă de 15 ani, pe data de 25 iulie 2019 şi, ulterior, i-a incinerat corpul într-un butoi din curtea casei sale. De asemenea, el a afirmat că a ucis-o şi pe Luiza Melencu, de 18 ani, dispărută în luna aprilie 2019, iar resturile corpului le-ar fi aruncat la marginea unei păduri de lângă Caracal.

Ulterior, el şi-a schimbat declaraţia iniţială, în sensul că nu ar fi ucis-o pe Luiza Melencu, iar fata ar fi fost luată din casa lui de alte persoane.


În urma unei expertize ADN efectuate de INML s-a stabilit că fragmentele osoase găsite în cenuşa din butoiul metalic de la domiciliul lui Gheorghe Dincă aparţin Alexandrei Măceşanu, cu o probabilitate de 99,93%.

2 COMENTARII

  1. Da ceee…. aveti impresia ca este singurul caz in care procurorii fortzeaza … si se bazeaza doar pe declaratia ” paratului”… ? ! Maaa… zicala populara zice ca ” cine recunoaste vinovatia, jumatate este deja iertat ( cica ) , dar cine n-o recunoaste … este iertat de tot ” .
    Ca sa te infulece si sa te bage la racoare, au ei grija procurorii sa te imbarlige si sa-ti gaseasca ei ceva probe… stati linistiti .
    Acuma sa nu intelegeti gresit si ca n-as beli si io pe acest nemernic, acest ” dracu cu infatzisare umana ” … dar faceam referire la faptul ca dupa cum se vehiculeaza in mass-media ( si nu prea cred io asta ) , este faptul ca toti s-au bazat doar pe declaratia si recunoastea NEMERNICULUI .
    Ma, daca era in tzarile arabe, asta era impuscat demult … si NU mai cheltuia statul cu el sa-l tina la bulau, sa-l ancheteze, sa-i dea de mancare… etc. etc. etc. si pana la urma urmei, daca nu sunt probe certe… sa-i dea drumul la urma, mai sti ce surprize se pot ivi , ca pana la prezentarea lui in fata judecatorului, declaratiile sale pot fi schimbate din minut in minut … ca n-au nici o valoare probatorie. Odata ajuns in fata judecatorului insa, ceea ce ” scapa de pe limba ” … ASA RAMANE !
    Io zic sa stati linisiti ca FARA PUSCARIE NU SCAPA … si cercetarile atata vor cuntinua, pana ce se vor gasi si probele necesare incriminarii oficiale pentru crimele comise , ori macar complicitatea la ele .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.