Autoritățile germane au efectuat miercuri zeci de percheziții în întreaga țară, după ce ministrul de interne Nancy Faeser a interzis un grup de extremă-dreapta acuzat de răspândirea ideologiei naziste, transmite Reuters.
Sediul central al grupului, numit „Artgemeinschaft”, a fost percheziționat la primele ore ale dimineții, la fel ca și 26 de locuințe aparținând celor 39 de membri, operațiunea desfășurându-se simultan în 12 landuri, potrivit unui comunicat al Ministerului de Interne.
„Aceasta este o nouă lovitură dată extremismului de dreapta și intelectualilor piromani care continuă să propage ideologiile naziste până în ziua de azi”, a declarat Nancy Faeser.
„Acest grup de extremă dreapta a încercat să creeze noi dușmani ai Constituției prin îndoctrinarea copiilor și tinerilor într-un mod respingător”.
În această lună, autoritățile germane au interzis un alt grup neonazist, „Hammerskins Deutschland”, ramura locală a unui grup fondat în Statele Unite, și au percheziționat locuințele a 28 de membri, după o anchetă de peste un an desfășurată în cooperare cu autoritățile americane.