Gaza – sămânţa de scandal dintre evrei şi lumea arabă

Şi ca de fiecare dată, adevărul trebuie căutat undeva la mijloc. Ştefan C., un fost ofiţer al Armatei Române, aflat în perioada conflictului în Israel, dar şi în inima acestuia, în Gaza, a trimis redacţiei "Gazeta de Bistriţa", mai multe imagini foto inedite, care surprind momente ale conflictului, dar şi a forţei formidabile a acestei maşinării de război aproape perfecte – Tsahalul – armata statului Israel.

Războiul care nu se mai termină

Evenimentele care au avut loc şi luptele care s-au oprit momentan, aparent nedecis, nasc o avalanşă de întrebări. În primul rând, privind cauza acestui conflict, dar şi evoluţia lui viitoare – este oare războiul singura soluţie a rezolvării unor diferende care durează de mii de ani şi dacă da, de ce? După cum evoluează lucrurile în prezent, se pare că rezolvarea acestora este ireconcialiabilă. Soluţiile temporare nu au dus la niciun rezultat de durată. Care este originea conflictului israeliano-arab, evoluţia lui de-a lungul anilor şi ce a determinat reluarea lui într-un mod sângeros în acest început de 2009? Conflictul dintre israelieni şi arabi, cronic şi atipic în acelaşi timp, este o împletire de aspecte politice cu cele religioase, în care tradiţia se întrepătrunde cu un naţionalism dus până la extrem de ambele părţi. Într-o formă latentă, acesta durează de mii de ani. Armele, ca un ultim argument, au început să zăngăne şi să fie folosite încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Evoluţia în general, dezvoltarea culturală şi economică, nu a dus la înţelegere şi la pace, ci din contră, orice intenţie, dorinţă de înţelegere, era anihilată din faşă prin activitatea unor grupuri extremiste din ambele tabere. Totuşi, problema păcii rămâne ultima soluţie, chiar în condiţiile unor interese diferite, considerate de fiecare dintre părţi ca vitală.

Există o adevărată literatură asupra originii conflictului dintre evrei şi arabi, bineînţeles cu puncte de vedere diferite. Un singur exemplu, hotărârea Adunării Generale a ONU de împărţire a Palestinei între evrei şi palestinieni, dar şi într-o zonă internaţională (oraşul Ierusalim şi Locurile Sfinte), votată la 29 noiembrie 1947, a fost acceptată de evrei şi de liderii acestora, dar niciodată de liderii arabi. În anul imediat următor, în 1948, a fost proclamată independenţa statului Israel, eveniment urmat de aşa-numitul "război de independenţă a Israelului". Au urmat un şir de războaie, în fiecare deceniu al ultimilor 50 de ani ai sec. XX. "Acţiunea Sinai" (războiul din 1956), apoi "războiul de 6 zile", din 1967, "războiul din octombrie" sau "războiul de Iom Kipur" din 1973, de primul război din Liban, în 1982, de prima Intifadă, urmată de a doua Intifadă, de primul război din Golf, împotriva Irakului lui Sadam Hussein, în 1990, de al doilea război din Golf, din 2003, invadarea Irakului de SUA, cu implicaţiile cunoscute pentru statul Israel, o a treia Intifadă, urmată de al doilea război din Liban, din 2007, iar acuma de războiul cunoscut sub codificarea "Plumb Topit", momentan oprit, unilateral de Israel şi retragerea trupelor israeline din Gaza. Toate aceste războaie, de scurtă durată, dar deosebit de violente, mai ales prin prisma folosirii unor tehnologii militare de ultimă oră din partea Israelului, au adus suferinţă şi durere ambelor părţi, dar şi speranţă că poate următorul război nu va mai avea loc.

Israelul, neacceptat în mijlocul lumii islamice

De fiecare dată în aceste conflicte, Israelul, sprijinit de SUA, a luptat împotriva întregii lumii arabe sau a unor state arabe vecine. Ulterior lucrurile s-au mai nuanţat, unele ţări arabe, chiar din cele musulmane, au recunoscut statul evreu, iar Israelul a stabilit relaţii diplomatice cu acestea.
A rămas ca o rană problema refugiaţilor din 1948, dar şi problema Locurilor Sfinte, importante pentru toate religiile mari, monoteiste. Pentru unele ţări arabe, este de neconceput şi acum existenţa şi acceptarea unui stat non-islamic în mijlocul unei lumii islamice, statul Israel. Fundamentalismul islamic, consideră teritoriul Israelului, drept teritoriu musulman. De aici aceste nenumărate conflicte, asupra integrităţii Israelului şi a ocupării de către el a întregului teritoriu al Ţării Sfinte.
Ultimele conflicte din Orientul Mijlociu au avut drept protagonişti Israelul şi palestinienii, în urma cărora a fost acceptat principiul existenţei a două state, Israelul şi Palestina. Indiscutabil, Israelul a făcut concesii serioase, s-a retras din oraşele palestiniene ocupate în 1967, în urma acordurilor de la Oslo, când s-a acordat şi autonomie Autorităţii Palestiniene. Ulterior s-a format un guvern legal, care a preluat conducerea palestinienilor din Gaza şi Cisiordania. În 2005, în semn de bunăvoinţă şi în favoarea instaurării unei păci durabile în Orientul Mijlociu, Israelul s-a retras definitiv din Fâşia Gaza. În urma unor alegeri democratice, dar discutabile, Fatah, condusă de Mahmud Abas, a fost înlăturat de la putere, acestea fiind câştigate de opoziţia musulmană fundamentalistă, Hamas. Tratativele destul de avansate dintre Israel şi guvernul lui Mahmud Abas, au fost abandonate. După cum se cunoaşte, Mahmud Abas nu s-a aliat la conducere cu Hamasul, având în vedere percepţia acesteia pe plan internaţional, o organizaţie teroristă. După retragerea evreilor în 2005 din Gaza, Hamasul a luat puterea, prin forţă armată. Hamasul este intrasigent, consideră că întreg teritoriul, atât al Autorităţii Palestiniene, dar şi a statului Israel, aparţine arabilor. În Fâşia Gaza, Hamasul, chiar a încercat să introducă legislaţia religioasă conform preceptelor Coranului, Şharia.

Hamas, considerată organizaţie teroristă

Tirurile de rachete din Fâşia Gaza, având drept ţintă oraşele israeliene din apropierea frontierei, au început acum circa opt ani. A fost un joc de-a şoarecele şi pisica, când tirurile se intensificau, Israelul intervenea, iar apoi se retrăgea, cum s-a întâmplat şi acum. Şerdot, un oraş în apropierea frontierei cu Gaza, a fost cel mai afectat, dar au fost lovite şi alte localităţi, produse victime şi pagube materiale. Indiscutabil în Israel sunt şi cetăţeni cu o orientare pacifistă, de realizare a unor înţelegeri durabile care să ducă la instaurarea păcii. Hamasul este intrasingent, cu un punct de vedere islamic-religios şi intolerant, arată că Palestina este unică, indivizibilă şi islamică în totalitate. Din punctul lor de vedere, Israelul nu există, evreii sunt consideraţi "duşmanii sionişti", totul este permis, atacarea oraşelor israeliene cu rachete, atacuri sinucigaşe cu bombă, uciderea fără milă a civililor.

Este un paradox faptul că la ultimele alegeri Hamasul a strâns voturi şi de la arabii laici, de la creştini, de la atei, dar şi de la intelectuali. Sigur, Hamasul, la origini, este o organizaţie creată de serviciile secrete israeliene, ca o contrapondere la Fatah. În timp lucrurile au scăpat de sub control. Mahmud Abas, a fost singurul partener de dialog credibil pentru Israel, dar acuzaţiile de corupţie au făcut să piardă alegerile. În vara lui 2008, s-a ajuns la un acord de încetare a focului. Nu au trecut decât şase luni, iar acordul a fost încălcat, tirurile cu rachete au început să lovească oraşele israeliene de graniţă. Motivul invocat, Israelul nu permite intrarea în şi din Gaza sub controlul Hamas, lucru pe care nu-l permite nici Egiptul şi din această cauză sunt în pericol acţiunile umanitare. Au dreptate într-o oarecare măsură, dar Hamasul care practic s-a separat de Mahmud Abas, foloseşte punctele de trecere spre Gaza, pentru introducerea unor mari cantităţi de arme, dar şi de a infiltra în Israel, celebrii terorişti sinucigaşi.

Hamasul conform standardelor americane, dar şi de unele ţări din Europa şi chiar de Rusia este considerată o organizaţie teroristă. Din această cauză, nu este acceptată ca partener de dialog de nicio putere a lumii. Hamasul a câştigat cinstit, dar discutabil alegerile, dar instalarea lui la putere în Gaza sa făcut prin forţa armelor, adversarii politici au fost arestaţi sau chiar ucişi. Lucrurile în Gaza sunt foarte complicate, comunitatea internaţională îşi pune întrebarea dacă acolo Hamasul este acceptat de populaţia palestiniană, sau dacă acolo puterea este exercitată prin teroare.

Au plătit nevinovaţii

Din punctul de vedere al israelienilor, după ce situaţia în Gaza a devenit incontrolabilă, statul evreu a ripostat. Şi a făcut-o cu toată forţa, prin intermediul celei mai de temut forţe armate din lume, Tsahalul, armata Israelului. Acţiunea pregătită din timp, a demarat la data de 27 decembrie, cu o primă etapă, în care a fost folosită aviaţia. Loviturile aeriene au vizat infrastructura Hamas, atelierele de fabricaţie ale rachetelor, subteranele prin care se face aprovizionarea cu arme. Loviturile s-au dorit a fi chirurgicale, curate, dar războiul nu poate fi decât murdar. Victimele din rândul luptătorilor Hamas sunt nesemificate, dar este uriaş numărul victimelor colaterale, nevinovate, copii, femei şi bătrâni. Există informaţii provenite din Gaza, că Hamasul foloseşte civili, ca oameni de sacrificiu, deliberat, pentru a demonsta comunităţii internaţionale că atacurile israeliene omoară nevinovaţi. În toată această perioadă, mai mult simbolic, Hamasul a lovit oraşele de frontieră, Ashdod, Ashkelon, Beer Sheva, dar şi un cetru religios al Israelului, Netivot. Faza a doua a războiului, componenta terestră a început în 3 ianuarie 2009, când Tashalul a intrat în Gaza. Situaţia nu s-a îmbunătăţit, chiar şi din punctul de vedere al Israelului, tirurile cu rachete ale Hamas au continuat. Concomitent, pe căi mai puţin vizibile, au continuat şi tratativele pentru încetarea ostilităţilor. Israelul are nişte cerinţe minime, înlăturarea acţiunilor teroriste şi garantarea liniştii cetăţenilor săi. Condiţiile Hamas sunt de control a căilor de intrare şi ieşire din Gaza, fapt ce ar putea induce în mentalul palestinienilor obţinerea unei victorii. Momentan luptele au încetat dar războiul nu este terminat, s-a luat doar o mică pauză. Ambele părţi au suferit, dar pierderile cele mai mari, atât în vieţii omeneşti, cât şi materiale, le-au suportat populaţia din Gaza. Imaginile foto sunt concludente credem, în ceea ce priveşte armata Israelului, iar liniştea care s-a instaurat, se speră să nu fie cea dinaintea furtunii.

Zaharia Cotoc