Gabriel Resources a contestat decizia tribunalului de arbitraj de la Washington, prin care România a câștigat procesul de la Roșia Montană, aceștia solicitând anulare hotărârii ICSID din 8 martie 2024, transmite G4Media. La sfârșitul lunii iunie, mai multe redacții au anunțat intenția companiei să facă acest lucru, dar doar azi a fost depusă contestația.

În contestație, Gabriel Resources susține că doi dintre arbitrii care au pronunțat decizia nu au fost imparțiali și că aceștia sunt apropriați de avocatul României, iar hotărârea ar fi plină de nereguli, precum nerespectarea legislației aplicabile și abateri de la normele fundamentale de procedură.

Această decizie va fi luată de o comisie formată din trei membri numiți de către președintele Consiliului de administrație ICSID, iar Gabriel Resources cere ca numirile să fie făcute la recomandarea Secretarului General al Curții Permanente de Arbitraj.

De asemenea, Gabriel Resources cere anularea deciziei prin care trebuie să plătească 10 milioane de dolari României, cheltuielile de judecată pentru avocați. În urma hotărârii tribunalului de arbitraj de la Washington, prețul acțiunilor companiei s-a prăbușit, în prezent acesta fiind la un 0.01 USD.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.