Managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, Gabriel Lazany, a declarat miercuri, într-o conferință de presă, că nu îl sperie concurența, în contextul discuțiilor referitoare la posibilitatea privatizării sistemului de sănătate. Lazany consideră că acest proces ar trebui realizat în condiții ”corecte și echitabile”.

”În ultima vreme s-a discutat foarte mult de privatizarea sistemului public de sănătate. Ministrul Sănătății a făcut o declarație care ne-a atras atenția în mod deosebit. Deci, modificările legislative care s-au făcut au la bază eliminarea oricărei discriminări și punerea pacientului în centrul sistemului. Eu de multe ori am afirmat lucrul acesta, că pacientul trebuie să fie în centrul sistemului. În calitate de reprezentant al unui spital public, sincer vă spun, nu mă sperie concurența. Concurența este întotdeauna constructivă, dar, bineînțeles, vorbim de o concurenă loială, făcută ca să ofere aceleași condiții ambelor părți”, a declarat Gabriel Lazany.

Managerul SJU Bistrița a mai precizat că, în opinia sa, în prezent există discriminare între spitalele publice și cele private și, pentru a își argumenta afirmația, a oferit și trei exemple.

Primul exemplu este legat de posibilitatea medicilor angajați în sistemul public că își desfășoare activitatea și în privat.

În primul rând, prin faptul că se permite medicilor angajați în sistemul public că își desfășoare activitatea și în privat, este deja o concurență neloială, întrucât întotdeauna sistemul public a reprezentat o pepinieră de racolare a pacienților. Deci atâta timp cât un medic vine, își desfășoară activitatea de bază la spital, după care poate să meargă în zona privată unde să își continue aceeași activitate, nu este corect. Am întâmpinat astfel de probleme. Privatizarea în sistemul de sănătate nu este de ieri de astăzi. Avem la Bistrița sistem privat de dializă, avem spital privat cu mai multe specialități medicale, avem laboratoare private, dar intervine această concurență neloială”, a explicat Lazany.

Cel de-al doilea exemplu este legat de faptul că medicii își pot desfășura activitatea în mediul privat în sistem SRL, astfel că pentru ei nu mai este avantajos să continue activitatea în sistem privat în incinta unității medicale, așa că majoritatea și-au deschis cabinete private.

Al doilea element de discriminare majoră pe care îl văd eu este permiterea medicilor de a lucra în zona privată în sistem SRL. Din punctul meu de vedere, medicul este medic. Atâta timp cât și la spitalul public lucrează cu un contract individual de muncă, după care spitalul plătește aproximativ 42,5 % cote la bugetul de stat, mi se pare total nepermis ca în zona publică medicul să fie de fapt SRL. Bineînțeles, este un mod de a evaziona fiscal statul, pentru că un SRL plătește 1% pe cifra de afaceri, Atunci ce să mai vorbim de protecția pacienților, de malpraxis. Noi, la spital,  am încercar să eliminăm această practică încă de anul trecut, dar este foarte greu să le oferim posibiliatea medicilor să își continue activitatea după program în cadrul spitalului, atâta timp cât la noi, din sumele încasate de la pacienți, 46,5 la sută am fi obligați să îi dăm la stat. În aceste condiții la medic deja nu îi mai convine, pentru că la privat plătește doar 1%”, a mai explicat managerul SJU Bistrița.

Cel de-al treilea exemplu de discriminare între public și privat este că spitalale private au posibilitatea de a refuza pacienții.

”Mi s-ar părea foarte just și corect ca normele care vor veni pentru aplicarea prevederilor legale să interzică spitalelor indiferent care sunt ele, dar mă refer aici îns pecial la cele private, de a refuza pacienții și chiar amendarea acestora. Spun asta pentru că spitalele private au posibilitatea de triere a pacienților, este ca un fel de smântânire a sistemului”, a mai spus Lazany.

În aceste condiții, Gabriel Lazany vede posibilă privatizarea sistemului de sănătate doar dacă se ține cont și de aceste aspecte. ”Nu suntem împotriva concurenței, dar vrem tratament corect și echitabil”, a mai spus managerul, completând că, în opinia sa, miza cea mare a privatizării sistemului o reprezintă Programul Național de Oncologie.

Este un program care derulează foarte, foarte mulți bani. Eu cred că pe privați nu îi va interesa partea de spitalizare continuă și tratarea pacienților prin spitalizare, ci doar serviciile acestea unde pacientul vine și pleacă. Asta înseamnă spitalizarea de zi și administarea citostaticelor. Acolo pacientul vine dimineața, i se administrează tratamentul, seara pleacă, iar spitalul își încasează banii. Partea de cheluieli majore va rămâne în zona publică”, este de părere Gabriel Lazany.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.