Paguba unor hoți din Ialomița care au profitat de o zi de sărbătoare acoperă nu mai puțin de 70 de tone de recoltă. Aceștia au recoltat 30 de hectare de floarea-soarelui.

Paguba acoperă 30 de hectare și se ridică la circa 210.000 de lei, potrivit reprezentanților fermei păgubite care fac apel către colegii fermieri, autorități locale și simpli cetățeni din zonă care, dacă au văzut ceva suspect în ultimele zile – inclusiv camioane încărcate, să anunțe poliția din localitatea Ciochina, județul Ialomița.

În cadrul societății Agromec Balaciu din comuna Ciochina, județul Ialomița, hoții au reușit să recolteze cultura de floarea-soarelui și au dispărut cu o cantitate uriașă din producție, fără să îi vadă nimeni. Angajații societății se pregăteau să înceapă recoltatul de miercuri dar marțea, când au mers în câmp să vadă dacă condițiile sunt potrivite pentru cules, au avut un șoc. O mare parte din cultură fusese deja recoltată.

Pentru societatea din județul Ialomița, paguba este uriașă. Pe lângă pierderea banilor pe care putea să îi obțină din recoltă, firma se vede și în fața situației delicate de a nu își putea onora o parte din contractele încheiate.

După ce au constat furtul, reprezentanții societății Agromec Balaciu au anunțat imediat Poliția din Ciochina. Oamenii legii au înregistrat plângerea, iar astăzi o echipă va merge în câmp să facă măsurătorile necesare astfel încât să stabilească cum s-a produs furtul. Între timp însă, până când Poliția se lămurește, activitatea fermei este blocată în privința recoltării pentru restul producției care a scăpat de hoți.

Citește și: EXCLUSIV! Cherecheș, bătăușul unui polițist recidivează și ia la pumni un DJ în clubul administrat de soție

Sursa: g4media.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.