Două persoane au fost reținute pentru 24 de ore și alte două au fost plasate sub control judiciar, în urma unor percheziții desfășurate de polițiști și procurori la o grupare infracţională specializată în trafic de droguri de risc, ce acţiona în județul Bistrița-Năsăud.

Începând cu luna iunie 2020, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița-Năsăud, împreună cu procurori din cadrul D.I.I.C.O.T.-Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud, au desfăşurat investigații privind o grupare infracţională specializată în trafic de droguri de risc (cultivarea plantelor de cannabis în vederea comercializării), ce acţiona în județul Bistrița-Năsăud. Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit faptul că, de la începutul acestui an, un bărbat de 48 de ani, din Tureac, ar fi constituit o plantație outdoor de cannabis, într-o zonă împădurită, în localitatea Tureac. Totodată, ar fi implicat în activitatea infracțională și pe concubina lui, o femeie de 49 de ani, precum și pe fratele femeii, un bărbat de 45 de ani și fiul lui de 17 ani, toți din localitățile Josenii Bârgăului și Tureac”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

La data de 23 august, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Bistriţa-Năsăud au pus în aplicare 4 mandate de percheziție la domiciliile persoanelor bănuite de comiterea faptelor.

”În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate 83 de plante de cannabis, în diferite stadii de creștere (reprezentând 45,5 kg masă verde), precum și instalații pentru laborator de creștere indoor a plantelor de cannabis (26 de lămpi, 6 tuburi industriale din inox, 2 unități de control/climatizare, 28 de unități de balast electromagnetic pentru lămpi, 492 de ghivece de 18 litri, 12 transformatoare curent, pompă de apa, fertilizatori și 2 aparate de măsurare a intensității curentului electric). Totodată, au mai fost descoperite și ridicate o carabină, o armă de vânătoare, o pușcă cu aer comprimat, precum și cartușe de diferite calibre, dispozitive de reglaj, o arbaleta și 4 săgeți aferente. Tot de la percheziții au fost ridicate 4 telefoane mobile, 2 tablete și înscrisuri cu valoare probatorie”, mai arată IPJ Bistrița-Năsăud.

Au fost puse în aplicare 4 mandate de aducere, iar în urma audierilor, procurorul din D.I.I.C.O.T. Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud a dispus măsura reținerii pentru 24 ore a bărbatului de 48 de ani și a tânărului de 17 ani, iar femeia de 49 de ani și fratele acesteia au fost plasați sub control judiciar.

Cercetările continuă pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc, deținere de droguri de risc și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, iar în cursul acestei zile, cele două persoane reținute vor fi prezentate magistraților, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale și de sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și Serviciului Criminalistic din cadrul I.P.J. Bistrița-Năsăud.

FOTO/VIDEO: IPJ Bistrița-Năsăud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.