Două femei au fost rănite, joi, și au ajuns la spital, în urma unui accident rutier care a avut loc în localitatea bistrițeană Herina, pe DN 15A. Un autoturism s-a răsturnat în afara părții carosabile și a ajuns în șanțul de pe marginea drumului. 

Echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD, un echipaj de pompieri cu autospeciala de descarcerare și un echipaj SAJ BN au intervenit, joi, în localitatea Herina la un accident rutier, unde un autoturism s-a răsturnat, iar două persoane au rămas blocate. 

„Echipajul de prim ajutor SMURD de la Punctul de Lucru Lechința a ajuns primul la locul solicitării și a procedat la extragerea în condiții de siguranță a celor două femei rămase blocate în autoturism. Victimele, în vârstă de aproximativ 30 de ani, respectiv 50 de ani, au fost predate conștiente echipajului de terapie intensiva mobilă SMURD, respectiv echipajului de la Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița – Năsăud”, a transmis Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU BIstrița-Năsăud.

Potrivit sursei citate, ambele femei erau blocate între elemente de caroserie, dar au putut fi extrase în condiții de siguranță fără a fi nevoie de îndepărtarea elementelor de caroserie.

Cele două victime erau stabile hemodinamic și respirator și au fost transportate la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale amănunțite.

Polițiștii cercetează împrejurările în care s-a produs accidentul rutier.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.