Două persoane și-au pierdut viața într-un grav accident rutier produs vineri seara pe DN 17D, la ieșire din Năsăud spre Rebrişoara.

În accident au fost implicate două autovehicule – o autoutilitară și un autoturism.

La locul accidentului au intervenit modulul SMURD de la Secția de Pompieri Năsăud, un echipaj de terapie intensivă mobilă și două echipaje de la Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud.

Echipajele de intervenție au găsit la locul indicat trei victime dintre care două inconștiente, în stop cardiorespirator. La momentul sosirii echipajelor la locul accidentului, toate victimele erau în afara autovehiculelor implicate în accident.

Din păcate, în urma aplicării protocolului de resuscitare, organismele celor doi bărbați găsiti inconștienti nu au răspuns manevrelor astfel că echipajele medicale au fost nevoite să le declare decesul la locul accidentului. A treia victimă de sex masculin este conștientă, primește asistența medicală din partea echipajului de terapie intensivă mobilă SMURD”, a transmit Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

Polițiștii rutieri din Năsăud efectuează cercetări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a avut loc accidentul.

UPDATE

”A treia victimă implicată în accident (barbat, 24 de ani) este transportată la spital de către echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD. Victimele decedate sunt bărbați în vârstă de aproximativ 36, respectiv 50 de ani”, a mai transmis ISU Bistrița-Năsăud.

UPDATE

Polițiștii au stabilit că de vină pentru producerea accidentul ar fi fost șoferul autoutilitarei.

În această seară, polițiștii Serviciului Rutier, împreună cu cei din cadrul Poliției Orașului Năsăud și ai Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au intervenit ca urmare a producerii unui accident rutier, în orașul Năsăud. În urma primelor verificări și măsurători, efectuate la fața locului, a rezultat faptul că, un bărbat de 50 de ani, din Bistrița în timp ce conducea o autoutilitară, ar fi pătruns pe carosabil din parcare unui restaurant și ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un tânăr de 24 de ani, din Năsăud, care circula pe drumul national 17D și care ar fi fost angajat în depășirea unui autotren. Din nefericire, în urma accidentului, conducătorul autoutilitarei și un pasager de 36 de ani, din același autovehicul au decedat, iar tânărul de 24 de ani a fost rănit și transportat la spital. A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul negativ. Continuă cercetările în acest caz polițiștii Serviciului Rutier, urmând a fi stabilite cu exactitate cauza și împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul”, a transmis Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

FOTO: ISU-Bistrița-Năsăud, SAJ Bistrița-Năsăud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.