Doliu în lumea economică după ce un fost şef din Finanţele publice a încetat din viaţă în condiţii suspecte. Ce s-a întâmplat? Fostul șef al Biroului de control fiscal al Administrației Finanțelor Publice Beiuș, Liviu Dulca, a fost găsit fără suflare sâmbătă seara, în piscina din curtea vilei sale, potrivit ebihoreanul.ro.
Apropiații familiei spun că finanțistul, care avea 63 de ani, a lucrat în curtea casei, iar spre seară a intrat în piscină pentru a se răcori, moment în care i s-a făcut rău și a căzut. A fost găsit inconștient, de către soția sa. Echipajul medical sosit la fața locului nu l-a mai putut resuscita pe Liviu Dulca. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș au deschis un dosar penal pentru moarte suspectă, dar primele date arată că decesul finanțistului a survenit în urma unui atac de cord.